Tactică

Eşti, între ai tăi — suflet de apostol —, piatra căzută în lac. — Produ, cu exemplul şi cuvântul tău, un prim cerc… iar acesta altul… şi altul şi altul… Din ce în ce mai cuprinzător.

   Înţelegi acum măreţia misiunii tale?

Cât de mult se ostenesc oamenii să plece din locurile lor! — Ce s-ar întâmpla dacă fiecare os, fiecare muşchi al corpului uman ar vrea să ocupe alt loc decât cel căruia îi aparţine?

   Nu-i alta cauza nemulţumirii oamenilor. — Stăruie în locul tău, fiule: de acolo cât vei putea lucra pentru domnia efectivă a Mântuitorului nostru!

Conducători!… Întăreşte-ţi voinţa pentru ca Dumnezeu să facă din tine un conducător. Nu vezi cum procedează blestematele societăţi secrete? Niciodată n-au câştigat masele. În văgăunile lor formează o mână de oameni-demoni care se agită şi răscoală mulţimile, scoţându-le din minţi, pentru a le face să-i urmeze, în prăpastia tuturor dezordinilor… şi în infern. — Ei poartă o sămânţă blestemată.

   Dacă vrei… vei purta Cuvântul lui Dumnezeu, de mii şi mii de ori binecuvântat, care nu poate da greş. Dacă eşti generos…de corespunzi prin sfinţenie personală, o vei dobândi pe a celorlalţi: domnia lui Cristos: ca „omnes cum Petro ad Jesum per Mariam“.

Există nebunie mai mare decât a împrăştia cu mâini pline grâul aurit pe pământ pentru ca să putrezească? — Fără această generoasă nebunie nu ar fi seceriş.

   Fiule, cum stăm cu generozitatea?

A străluci ca o stea…, dor de înălţimi şi de lumină aprinsă în cer?

   Mai bine: a arde ca o torţă, ascuns, aprinzând cu focul tău tot ce atingi. — Acesta este apostolatul tău: pentru aceasta te afli pe pământ.

A fi purtător de cuvânt al duşmanului este nerozie suverană; iar dacă duşmanul e duşman al lui Dumnezeu, atunci este un păcat mare. — De aceea, pe tărâmul profesional, niciodată nu voi lăuda ştiinţa aceluia care se serveşte de ea pentru învăţături contra Bisericii.

A goni, a goni!… A face, a face!… Febră, nebunie a mişcării… Uimitoare edificii materiale…

   Spiritualiceşte: scânduri de brad, stămburi ieftine, mucava revopsită … a goni!, a face! — Şi lume multă alergând: dus şi întors.

   Căci ei stăruie cu gândul la clipa de acum: „se află“ mereu „în prezent“. — Tu… trebuie să vezi lucrurile prin prisma eternităţii, „având în prezent“ sfârşitul şi trecutul…

   Linişte. — Pace. — Viaţă intensă interioară. Fără goană, fără nebunia schimbării locului, de unde ţi-e dat să trăieşti, ca o puternică maşină de electricitate spirituală, câtor oameni le vei da lumină şi energie!…, fără a-ţi pierde tăria şi lumina.

Să nu ai duşmani. — Să ai doar prieteni: prieteni… de-a dreapta — dacă ţi-au făcut sau au vrut să-ţi facă bine — şi… de-a stânga — dacă ţi-au făcut sau au încercat să-ţi facă rău.

Nu povesti faptele apostolatului „tău“ decât dacă pot fi de folos aproapelui.

Să treacă nebăgată în seamă condiţia voastră, cum a trecut şi a lui Isus timp de 30 de ani.

Iosif din Arimateea şi Nicodim îl vizitează pe Isus pe ascuns atât în vremuri obişnuite cât şi în ceasul triumfului.

   Dar sunt curajoşi, declarând în faţa autorităţii dragostea lor pentru Cristos — „audacter“ — cu îndrăzneală, în ceasul laşităţii. — Ia aminte.

Nu vă îngrijoraţi dacă după faptele voastre „vă cunosc”. — Este parfumul cel bun al lui Cristos. — În plus, lucrând întotdeauna numai pentru El, bucuraţi-vă că se împlinesc cuvintele Scripturii: „Şi văzând faptele voastre bune, să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în Ceruri“.

„Non manifeste, sed quasi in occulto“ — nu cu publicitate, ci pe ascuns: astfel merge Isus la sărbătoarea corturilor.

   Astfel va merge pe drumul Emausului cu Cleopa şi cu tovarăşul lui. — Astfel Îl vede, înviat, Maria din Magdala.

   Şi tot astfel — „non tamen cognoverunt discipuli quia Jesus est“ — ucenicii nu au cunoscut că era El — astfel a venit la pescuitul miraculos despre care ne istoriseşte Sfântul Ioan.

   Şi mai ascuns încă, din Dragoste pentru oameni, este în Ostie.

A ridica edificii măreţe?… A construi palate somptuoase?… Să le ridice… Să le construiască…

   Suflete! — A da viaţă sufletelor…, pentru acele edificii… şi pentru aceste palate!

   Ce lăcaşuri frumoase ne pregătesc!

Cât m-ai făcut să râd şi cât mi-ai dat de gândit, spunându-mi acest lucru arhicunoscut!: eu… bat cuiele, întotdeauna, cu vârful în jos.

De acord: mai bună treabă faci cu această conversaţie familiară sau cu acea destăinuire între patru ochi, decât perorând — spectacol, spectacol! — în public, faţă de mii de persoane.

   Totuşi, când trebuie să perorezi, perorează!

Strădania fiecăruia dintre voi, separat, se dovedeşte ineficientă. — Dacă vă uneşte iubirea de Cristos, veţi fi uimiţi de eficienţă.

Vrei să fii martir. — Eu îţi voi pune un martiriu la îndemână: să fii apostol şi să nu te numeşti apostol, să fii misionar — cu misiune — şi să nu te numeşti misionar; să fii om al lui Dumnezeu şi să pari un om din lume: să treci nebăgat în seamă!

Omule! Ridiculizează-l. — Spune-i că este demodat: e de necrezut că mai există oameni care se silesc să creadă că diligenţa este un bun mijloc de locomoţie… — Asta pentru cei ce reînvie voltairianisme cu perucă pudrată, sau liberalisme discreditate ale secolului al XIX-lea.

Ce conversaţii! Câtă josnicie şi ce… dezgust! — Şi trebuie să convieţuieşti cu ei la birou, la universitate, în sala de operaţii… în lume.

   Dacă-i rogi să tacă, râd de tine. — Dacă te văd supărat, insistă. — Dacă pleci, continuă.

   Soluţia este asta: întâi, să-i încredinţezi lui Dumnezeu şi să ceri ispăşire; apoi… să le faci faţă cu bărbăţie şi să întrebuinţezi „apostolatul cuvintelor grele“. — Când te voi întâlni, îţi voi spune la ureche un repertoriu.

Să canalizăm „imprudenţele providenţiale“ ale tinereţii.