Copilărie spirituală

Caută să cunoşti „calea copilăriei spirituale“, fără să te „forţezi“ să urmezi acest drum. — Lasă Duhul Sfânt să lucreze.

Drum al copilăriei. — Abandonare de sine. — Copilărie spirituală. — Toate acestea nu sunt prostii, ci o puternică şi temeinică viaţă creştină.

În viaţa copilăriei spirituale ceea ce spun sau fac „copiii“, niciodată nu sunt copilării sau lucruri puerile.

Copilăria spirituală nu este nerozie spirituală, nici „blegeală“: e drum înţelept şi hotărât, pe care, datorită dificilei sale uşurinţe, sufletul trebuie să-l înceapă şi să-l urmeze condus de mâna lui Dumnezeu.

Copilăria spirituală cere supunerea raţiunii, ceea ce e mai dificil decât supunerea voinţei. — Pentru a supune raţiunea se cere, pe lângă harul lui Dumnezeu, un necontenit exerciţiu al voinţei, care să spună nu, aşa cum spune nu cărnii, de fiecare dată şi întotdeauna, rezultând deci paradoxul că cel ce urmează „Micul drum al copilăriei“, pentru a deveni copil, e nevoit să-şi întărească şi să-și îmbărbăteze voinţa.

A fi mic: marile îndrăzneli sunt întotdeauna ale copiilor. — Cine cere… luna? — Cine trece peste primejdii pentru a obţine ceea ce doreşte?

   „Puneţi“ într-un „astfel de“ copil mult har de la Dumnezeu, dorinţa de a face Voia lui (a lui Dumnezeu), multă dragoste pentru Isus, întreaga ştiinţă omenească pe care e capabil să o dobândească… şi veţi avea portretizat caracterul apostolilor de azi, aşa cum îi vrea, fără îndoială, Dumnezeu.

Fii copil. — Chiar mai mult. — Dar nu mi te proţăpi la „vârsta teribilismelor“. Ai văzut ceva mai nerod decât un copilandru făcând pe bărbatul, sau un bărbat „copilăros”?

   Copil, cu Dumnezeu: şi pentru a fi astfel, fii foarte bărbătesc în toate celelalte. — Ah, şi renunţă la apucăturile astea de căţel alintat.

Uneori ne simţim înclinaţi să facem mici copilării. — Sunt mici minunăţii înaintea lui Dumnezeu, iar atâta timp cât nu intervine rutina, vor fi desigur dintre acele lucrări rodnice, precum rodnică este mereu Iubirea.

Înaintea lui Dumnezeu, care este Etern, tu eşti un copil mai mic decât este, înaintea ta, un micuţ de doi ani.

   Şi în afară de faptul că eşti copil, eşti fiu al lui Dumnezeu. — Nu uita aceasta.

Copile, aprinde în tine dorinţe de ispăşire a enormităţilor vieţii tale de adult.

Copil prost: în ziua în care îi vei ascunde ceva din sufletul tău directorului spiritual, vei înceta să fii copil, pentru că îţi vei fi pierdut simplitatea.

Copil când vei fi cu adevărat, vei fi atotputernic.

Copii fiind, nu veţi avea necazuri: copiii uită imediat supărările şi se întorc la joaca lor obişnuită. — De aceea, o dată ce aţi renunţat, nu aveţi de ce să vă îngrijoraţi, căci vă veţi odihni în sânul Tatălui.

Copile, oferă-I în fiecare zi… chiar şi slăbiciunile tale.

Copil bun: dăruieşte-I osteneala acelor muncitori care nu-L cunosc; dăruieşte-I bucuria naturală a bieţilor copilaşi care frecventează şcolile care fac rău…

Copiilor nu le aparţine nimic, totul e al părinţilor… şi Tatăl tău ştie întotdeauna foarte bine cum îşi administrează averea.

Fii mic, foarte mic. — Să nu ai o vârstă mai mare de doi ani, cel mult trei. — Căci copiii mai mari sunt nişte şmecheri care deja încearcă să-şi înşele părinţii cu minciuni neverosimile.

   Au răutatea, acea „fomes“ a păcatului, dar le lipseşte experienţa răului, care le va da ştiinţa de a păcătui, pentru a acoperi cu aparenţă de adevăr falsitatea înşelăciunilor lor.

   Au pierdut simplitatea, iar simplitatea este indispensabilă pentru a fi mici înaintea lui Dumnezeu.

Copile!, pentru ce te străduieşti să umbli pe catalige?

Nu dori să fii mare. — Copil, întotdeauna copil, chiar dacă mori de bătrâneţe. — Când un copil se împiedică şi cade, nimeni nu e surprins…: tatăl lui se grăbeşte să-l ridice.

   Când cel ce se împiedică şi cade e adult, prima reacţie e de a râde. — Uneori, după ce trece această primă ieşire, ridicolul face loc milei. — Dar cei mari trebuie să se ridice singuri.

   Trista ta experienţă cotidiană e plină de piedici şi de căderi. Ce s-ar întâmpla cu tine dacă nu ai deveni pe zi ce trece mai copil?

   Nu dori să fii mare. — Copil, iar de te împiedici, te va ridica mâna Tatălui tău Dumnezeu.

Copile, abandonarea de sine cere docilitate.

Nu uita că Domnul are predilecţie pentru copii şi pentru cei ce se fac asemenea copiilor.

Paradoxuri ale unui suflet mic. — Când Isus îţi trimite întâmplări pe care lumea le socoteşte bune, inima să-ţi plângă văzând bunătatea Lui şi răutatea ta; când Isus îţi trimite întâmplări pe care oamenii le socotesc rele, bucură-te în inima ta, căci El îţi dă mereu cele cuvenite şi atunci a sosit frumosul timp al iubirii de Cruce.

Copile îndrăzneţ, strigă: Ce iubire avea Tereza de Ávila! — Ce zel avea sfântul Xaveriu! — Ce bărbat minunat era Sfântul Paul! — Ah, Isuse, eu… Te iubesc mai mult decât Paul, Xaveriu şi Tereza!