Planul sfinţeniei tale

Planul de sfinţenie pe care ni-l cere Domnul, este determinat de aceste trei puncte:

   Sfânta intransigenţă, sfânta constrângere şi sfânta lipsă de ruşine.

Una este sfânta lipsă de ruşine şi altceva neruşinarea lumii.

Sfânta lipsă de ruşine este o caracteristică a „vieţii copilăriei”. Pe copil nu-l frământă nimic. — Mizeriile, mizeriile lui fireşti, se pun în evidenţă simplu, chiar dacă toată lumea îl priveşte…

   Această lipsă de ruşine, transpusă în viaţa supranaturală aduce acest raţionament:laudă, dispreţ…: admiraţie, bătaie de joc…: onoare, dezonoare…: sănătate, boală…: bogăţie, sărăcie…; frumuseţe, urâţenie…

   Bine, dar ce importanţă au toate acestea?

Să râzi de ceea ce e ridicol. — Să dispreţuieşti gura lumii. Să-L vezi şi să-L simţi pe Dumnezeu în tine însuţi şi în ceea ce te înconjoară.

   Astfel vei sfârşi prin a dobândi sfânta lipsă de ruşine de care ai nevoie pentru, — ah, ce paradox —, a trăi cu delicateţea bărbatului creştin.

Dacă ai această sfântă lipsă de ruşine, ce-ţi pasă de „ce s-a spus” sau de „ce se va spune”?

Convinge-te că ridicolul nu există pentru cine face ceea ce este mai bine.

Un om, un… bărbat transigent, l-ar condamna din nou la moarte pe Isus.

Transigenţa este semnul cert al aceluia ce nu deţine adevărul. — Când un om face concesii în privinţa idealului, onoarei sau credinţei, acest om este unul fără ideal, fără onoare şi fără credinţă.

Un om al lui Dumnezeu, încercat în luptă, argumenta astfel: Nu fac concesii? Bineînţeles! Căci sunt convins de adevărul idealului meu. În schimb, dumneavoastră sunteţi gata să cedaţi…: vi se pare că doi şi cu doi fac trei şi jumătate? — Nu?…nici din prietenie nu cedaţi asupra unui punct atât de neînsemnat?

   Atunci înseamnă că pentru prima oară v-aţi convins că deţineţi adevărul…şi aţi trecut de partea mea.

Sfânta intransigenţă nu înseamnă nestăpânire.

Fii intransigent când e vorba de doctrină şi de conduită. — Dar fii blând în privinţa formei. — Drug de oţel puternic, învelit în teacă vătuită.

   Fii intransigent, dar nu fi necioplit.

Această intransigenţă nu este o intransigenţă seacă: este „sfânta intransigenţă“.

   Să nu uităm că există, de asemenea, o „sfântă constrângere“.

Dacă pentru a salva o viaţă pământească, în aplauzele tuturor, folosim forţa pentru ca să împiedicăm un om să se sinucidă…nu vom putea folosi tot constrângerea — sfânta constrângere — pentru a salva Viaţa (cu majusculă) multora care se încăpăţânează în mod stupid să se sinucidă sufleteşte?

Câte crime se comit în numele dreptăţii! Dacă tu ai vinde arme de foc şi cineva ţi-ar da preţul uneia din ele, pentru a o omorî cu ea pe mama ta, i-ai vinde-o?…Dar nu-ţi dădea preţul just?

   — Profesori, ziarişti, politicieni, oameni ai diplomaţiei: meditaţi.

Dumnezeu şi îndrăzneala! — Îndrăzneala nu e semeţie.

Nu-i cere lui Isus iertare numai pentru vinovăţiile tale: nu-L iubi doar cu o inimă…

   Spală toate insultele care I s-au adus, I se aduc şi I se vor aduce… iubeşte-L cu toată puterea tuturor inimilor tuturor oamenilor care L-au iubit cel mai mult.

   Fii îndrăzneţ: spune-I că eşti mai nebun după El decât Maria Magdalena, decât Tereza şi Tereza cea Mică… mai nebun decât Augustin şi Dominic şi Francisc, decât Ignaţiu şi Xaveriu.

Fii şi mai îndrăzneţ şi când ai nevoie de ceva, pornind mereu de la „Fiat“, nu cere: spune „Isus, vreau asta sau cealaltă“, căci aşa cer copiii.

Ai dat greş! — Noi nu dăm greş niciodată. — Ţi-ai pus toată încrederea în Dumnezeu. — Apoi, nu ai precupeţit niciun mijloc uman.

   Convinge-te de acest adevăr: succesul tău — acum şi în cazul acesta — era să dai greş. — Mulţumeşte-i Domnului şi ia-o de la început!

Ce, ai dat greş? — Tu — eşti foarte convins — nu poţi da greş.

   Nu ai dat greş: ai căpătat experienţă. — Înainte!

Aceea a fost o înfrângere, un dezastru: pentru că ai pierdut spiritul nostru. — Ştii deja că în scop supranatural, finalul (victorie? înfrângere? …ce contează!) are un singur nume: succes.

Să nu confundăm drepturile funcţiei cu acelea ale persoanei. — La primele nu se poate renunţa.

Cucernicul prefăcut este faţă de sfânt ceea ce bigotul e faţă de cel pios: caricatura sa.

Să nu credem că o să valoreze ceva aparenta noastră virtute de sfinţi, dacă nu se uneşte cu virtuţile obişnuite ale creştinilor.

   — Ar fi ca şi cum te-ai împodobi cu splendide bijuterii peste cămaşa de noapte.

Să nu-ţi fie virtutea zgomotoasă.

Mulţi apostoli falşi, în ciuda a ceea ce sunt, fac bine masei, poporului, în virtutea doctrinei înseşi a lui Isus, pe care o predică, deşi nu o practică.

   Dar nu se compensează, cu acest bine, răul enorm şi efectiv pe care îl produc omorând suflete de conducători, de apostoli, care se îndepărtează, scârbiţi, de cei ce nu fac ceea ce îi învaţă pe ceilalţi.

   Astfel încât, cei ce nu vor să ducă o viaţă integră, nu trebuie să se aşeze niciodată în primul rând, ca şefi de grup, nici ei, nici ele.

Focul Iubirii tale să nu fie un miraj. — Iluzie, foc mincinos care nici nu aprinde ceea ce atinge, nici nu dă căldură.

„Non serviam“ al Satanei a fost destul de fecund, - Nu simţi impulsul generos de a spune în fiecare zi, cu dorinţa rugăciunii şi a operelor, un „serviam“ — te voi sluji, îţi voi fi credincios! — care să depăşească în rodnicie acel strigăt de rebeliune?

Ce tristeţe: „un om al lui Dumnezeu“ pervertit! — Dar mult mai trist, „un om al lui Dumnezeu“ lânced şi monden!

Nu lua prea mult în seamă ceea ce lumea numeşte victorie sau înfrângere. — De atâtea ori iese învins învingătorul!

„Sine me nihil potestis facere!“ Lumină nouă, sau, mai bine zis, străluciri noi, pentru ochii mei, ale acestei Lumini Eterne, care este Sfânta Evanghelie.

   — Mă pot mira …prostiile „mele“?

   — Să-l pun pe Isus în toate ale mele. Şi atunci nu vor mai exista prostii în conduita mea: şi dacă e să vorbesc corect, nu voi mai spune lucrurile mele, ci „lucrurile noastre”.