Voinţa Domnului

Iată cheia pentru a deschide poarta şi a intra în Împărăţia Cerurilor: „qui facit voluntatem Patris mei qui in coelis est, ipse intrabit in regnum coelorum“ — cel ce face voia Tatălui meu…, acela va intra!

De felul în care tu şi eu ne vom purta cum vrea Dumnezeu — nu uita — depind multe lucruri mari.

Noi suntem pietre, de construcţie, care se mişcă, simt, au o voinţă extrem de liberă.

   Dumnezeu însuşi este pietrarul care ne îndepărtează colţurile, potrivindu-ne, modificându-ne, după cum doreşte El, cu lovituri de ciocan şi de daltă.

   Să nu vrem să ne îndepărtăm, să nu vrem să ne ferim de Voinţa Lui, pentru că în niciun chip nu putem să evităm loviturile. — Vom suferi mai mult şi zadarnic, iar în loc de piatră şlefuită şi dispusă de clădit, vom fi o grămadă informă de pietriş, pe care lumea o va călca în picioare cu dispreţ.

Resemnare?… Conformism?… Să vrem să împlinim Voia Domnului!

Acceptarea cu supunere a Voinţei lui Dumnezeu aduce, neîndoios, bucurie şi pace: fericirea pe Cruce. — Atunci se vede că jugul lui Cristos este blând şi că povara lui nu este grea.

Pace, pace!, îmi spui. — Pacea este… pentru oamenii de „bună“ voinţă.

Un raţionament care conduce la pace şi pe care Sfântul Duh îl dă acelora care vor să facă Voia Domnului: „Dominus regit me, et nihil mihi deerit“ — Domnul mă conduce şi nimic nu-mi va lipsi.

   Ce ar putea nelinişti un suflet care-şi repetă cu încredere aceste cuvinte?

Om liber, supune-te de bunăvoie unei slujiri, pentru ca Isus să nu trebuiască să spună despre tine ceea ce se istoriseşte că i-a spus despre alţii Sfintei Tereza din Ávila: „Tereza, eu am vrut… Dar oamenii n-au vrut“.

Act de identificare cu Voinţa lui Dumnezeu:

   Tu vrei, Doamne?… Şi eu vreau!

Nu te îndoi: lasă să iasă din inimă pe buze un „Fiat“ — facă-se!… — care să fie încununarea sacrificiului.

Cu cât apostolul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât se simte mai universal: inima se măreşte pentru ca să încapă toţi şi toate, cu dorinţa de a pune universul întreg la picioarele lui Isus.

Vreau mai presus de toate Voia Ta, Doamne, decât — dacă ar fi cu putinţă asemenea absurditate — gloria însăşi fără împlinirea Voinţei Tale.

A te încredinţa Voinţei lui Dumnezeu este secretul fericirii pe pământ. — Spune, deci : „meus cibus est, ut faciam voluntatem ejus“ — Hrana mea este a face Voia Lui.

Această părăsire de sine este tocmai condiţia ce-ţi lipseşte pentru a nu mai pierde de acum înainte pacea sufletului.

„Gaudium cum pace“ — bucuria şi pacea — este rodul sigur şi savuros al părăsirii de sine.

Indiferenţa nu înseamnă a avea inima uscată… cum Isus n-a avut-o.

Nu eşti mai puţin fericit pentru că-ţi lipseşte decât să-ţi prisosească.

Dumnezeu îi înalţă pe cei care Îi împlinesc Voia, exact acolo unde i-a umilit.

Întreabă-te de multe ori pe zi: fac în această clipă ceea ce trebuie să fac?

Isuse, ceea ce Tu „vrei“… eu iubesc.

Trepte: a se resemna faţă de Voinţa lui Dumnezeu: a se conforma Voinţei lui Dumnezeu: a iubi Voinţa lui Dumnezeu.

Doamne, dacă e Voia Ta, fă din biata mea carne un Crucifix.

Nu cădea într-un cerc vicios: Tu gândeşti: când lucrurile se vor aranja astfel sau altminteri, voi fi foarte generos cu Dumnezeul meu.

   Oare Isus nu aşteaptă să fii generos fără rezerve, pentru a aranja El lucrurile, mai bine decât îţi închipui tu?

   Hotărâre nestrămutată, urmare logică: în fiecare clipă a fiecărei zile, voi căuta să împlinesc cu generozitate Voinţa lui Dumnezeu.

Voinţa ta, judecata ta: iată ce te nelinişteşte.

Este chestiune de secundă… Gândeşte-te înainte de a începe orice ocupaţie: ce vrea Dumnezeu de la mine în privinţa asta?

   Şi, cu harul Domnului, fă-o!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă