Prozelitism

Nu aţi striga din toată inima către tineretul care forfoteşte în jur: Nebunilor!, renunţaţi la mondenităţile care înjosesc inima… şi de multe ori o ticăloşesc… lăsaţi-le şi veniţi cu noi pe calea Iubirii?

Îţi lipseşte capacitatea de „ a vibra“. — Aceasta e cauza pentru care atragi după tine atât de puţini. — Parcă nu ai fi prea convins de faptul că ieşi câştigat părăsind, pentru Cristos, aceste lucruri pământeşti.

   Compară: răsplata însutită şi viaţa veşnică! — Ţi se pare puţin „profitul“?

„Duc in altum“. — În larg! — Respinge pesimismul care te face laş. „Et laxate retia vestra in capturam“ — şi aruncaţi năvodul pentru a pescui.

   Nu vezi că poţi spune, precum Petru: „In nomine tuo, laxabo rete“ — Isuse, în numele Tău voi căuta suflete?

Prozelitism. — Este semnalul sigur al adevăratului zel.

Să semeni. — A ieşit semănătorul… Seamănă din plin, suflet de apostol. — Vântul harului va smulge sămânţa ta dacă brazda în care a căzut nu e demnă… Seamănă, căci e sigur că sămânţa va prinde şi îşi va aduce rodul.

Cu exemplul bun se seamănă sămânţa cea bună; şi iubirea îi obligă pe toţi să semene.

Mică-ţi este iubirea dacă nu te împinge zelul salvării tuturor sufletelor. — Săracă îţi este iubirea dacă nu năzuieşti să molipseşti alţi apostoli cu nebunia ta.

Ştii că drumul tău nu este luminos. — Şi nu este, căci neurmându-L îndeaproape pe Isus, rămâi în întuneric. — Ce mai aştepţi ca să te hotărăşti?

Motive? … Ce motive i-ar da sărmanul Ignaţiu de Loyola înţeleptului Xaveriu?

Ceea ce te minunează pe tine mie mi se pare firesc. — Că Dumnezeu a venit să te caute în exerciţiul profesiunii tale?

   Tot astfel i-a căutat şi pe cei dintâi: pe Petru, pe Andrei, pe Ioan şi pe Iacob, lângă năvoadele lor. Pe Matei şezând pe banca vameşului…

   Şi — minunează-te! — Pe Paul în îndârjirea lui de a distruge sămânţa creştinilor.

Secerişul e bogat la lucrătorii sunt puţini. — „Rogate ergo!“— Roagă-l, aşadar, pe stăpânul secerişului să trimită lucrători pentru câmpul său. Rugăciunea este mijlocul cel mai eficient de prozelitism.

Încă mai răsună în lume acest strigăt divin: „Foc am venit să aduc pe pământ şi ce altceva doresc decât să se aprindă?“ — Şi după cum vezi: aproape totul este stins…

   Nu te îndemni să răspândeşti văpaia?

Ai vrea să-l atragi către apostolat pe omul cel învăţat, pe cel puternic, pe cel plin de prudenţă şi de virtuţi.

   Roagă-te, oferă jertfe şi fă-le prin exemplul şi prin cuvântul tău. — Nu vin! — Nu-ţi pierde liniştea: înseamnă că nu sunt de trebuinţă.

   Crezi că pe vremea lui Petru nu existau oameni învăţaţi, puternici, prudenţi, virtuoşi, în afara apostolatului celor doisprezece?

Mi s-a spus că ai „har“, „lipici“ pentru a atrage suflete pe calea ta.

   Mulţumeşte-i Domnului pentru acest dar: de a fi un instrument în căutarea de instrumente!

Ajută-mă să strig: Isuse, suflete!…Suflete de apostoli! Sunt pentru Tine, pentru mărirea Ta.

   Vei vedea că până la urmă ne va asculta.

Ascultă: prin apropiere… nu ar exista unul… sau doi, care să ne înţeleagă bine?

Spune-i … aceluia, că am nevoie de cincizeci de bărbaţi care să-L iubească pe Isus Cristos mai presus de orice.

Îmi spui despre acel prieten al tău care frecventează sacramentele, care duce o viaţă curată şi este silitor la studiu. — Dar care nu se „inserează“: dacă îi vorbeşti despre sacrificiu şi apostolat, se întristează şi pleacă.

   Nu-ţi face griji. — Nu a dat greş zelul tău: este exact ceea ce istoriseşte Evanghelistul: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor“ (sacrificiu)… „şi după aceea vino şi urmează-mă“ (apostolat).

   Adolescentul „abiit tristis“ — s-a retras deopotrivă întristat: nu a vrut să răspundă harului.

„O veste bună: încă un nebun…, pentru ospiciu“. — Şi totul e bucurie în epistola „pescarului“.

   Fie ca Dumnezeu să-ţi umple de eficienţă năvoadele!

Prozelitism. — Cine nu-i însetat să-şi perpetueze apostolatul?

Această dorinţă vie de a converti, care te devorează în interior este semn sigur al dăruirii tale.

Îţi aminteşti? — Ne făceam amândoi rugăciunea pe înserat. În apropiere se auzea murmurul apei. — Şi în liniştea oraşului castilian, desluşeam şi glasuri distincte, ce vorbeau într-o sută de limbi, strigându-ne mâhnite că nu-L cunosc încă pe Cristos.

   Ai sărutat Crucifixul, fără şovăire, şi te-ai rugat să fii apostol între apostoli.

Mi s-a spus că-ţi iubeşti atât de mult patria şi pe ai tăi şi că în pofida acestor legături sufleteşti, aştepţi cu nerăbdare momentul în care vei pleca peste mări şi ţări — departe! — căci te ţine treaz dorul secerişului.