Josemaría Escrivá Obras
 
 
 
 
 
 
  Forja > Prolog > Cap 0
0

Acea mamă,

cu sfântă pasiune, ca toate mamele,

îl numea pe micuțul ei:

prințul, regele, odorul, soarele său.

Dar eu m-am gândit la tine.

Şi am înţeles

—・ce tată nu poartă în suflet duioșiei mamei?

că vorbele acestei blânde mame nu aveau

nimic exagerat:

tu... tu eşti mai mult decât o comoară,

valorezi mai mult decât soarele:

Sângele lui Cristos!

Cum nu voi merge să iau sufletul tău

—・aur curat —

ca să-l pun pe forjă

şi să-l lucrez în foc şi cu ciocanul,

până a face din acest aur nativ o splendidă bijuterie

s-o ofer Dumnezeului meu,

Dumnezeului tău?”


[Tipărire]
 
[Trimiteți]
 
[Palm]
 
[Salvați]
 
Schimbați limba gândului în:
  Următor