Josemaría Escrivá Obras
 
 
 
 
 
 
  Forja > Uimire > Cap 1
1

Copii ai lui Dumnezeu. — Purtători ai singurei făclii ce poate ilumina căile pământene ale sufletelor, ai unicei flăcări nicicând întunecată cu umbre, penumbre sau alte obscurități.

— Domnul se slujește de noi ca de niște făclii, pentru ca lumina aceasta să lumineze…, de noi depinde să fie nenumărați cei care nu rămân în întuneric, ci care merg căile ce duc spre viața eternă.


2

Dumnezeu îmi este Tată! — Dacă meditezi bine asupra acestui lucru, nu vei dori să renunți la un gând atât de consolator.

— Isus este Prietenul meu! (încă o descoperire prețioasă) Mă iubește cu toată divina Iubire a Inimii Sale.

— Sfântul Duh este Mângâietorul meu! El îmi conduce pașii de-a lungul drumului meu. Gândește-te bine la aceasta! Ești al lui Dumnezeu… și Dumnezeu este al tău.


3

Tată — cheamă-L așa, cu această încredere! —, Tatăl meu care ești în Ceruri, privește-mă cu iubirea ta blândă și fă în așa fel încât să-ți răspund.

— Înflăcărează, aprinde inima mea neștiutoare, arde și purifică-mi carnea ce se împotrivește umilinței, inundă-mi cugetul cu miraculoasă ta lumină, ajută glasului meu să înalțe Iubirea și Gloria lui Cristos.


4

Cristos, El care s-a suit în pe Cruce, cu brațele larg desfăcute de o parte și de alta, cu gesturi Veșnicului Preot, are încredere în noi — care nu suntem nimic — să ducem oamenilor roadele Răscumpărării Sale.


5

Cu bucurie, Doamne, ne găsim în mâna ta rănită. Strânge-ne! Strânge-ne cu putere: să lăsăm la o parte, toată mizeria noastră pământeană! Ca să purificăm, să ne înflăcărăm și să ne simțim tot mai aproape de tine!

— Și apoi, azvârle-ne departe, foarte departe, insuflându-ne dorința de a strânge roadele, de a face din Iubire pentru tine semănători din ce în ce mai rodnice.


6

Să nu-ți fie frică, nu te teme de nimic, nu te mira și nu te lăsa călăuzit de o falsă prudență.

Chemarea de a împlini Voia lui Dumnezeu — și acest lucru e adevărat și în privința vocației — vine dintr-o dată, ca pentru Apostoli: de a-l întâlni pe Cristos și a urma chemările sale… Nici unul n-a ezitat: a-L cunoaște pe Cristos și a-L urmat a fost tot una.


7

O zi de mântuire, o zi de veșnicie a sosit pentru noi. Încă o dată s-au făcut auzite chemările Divinului Păstor, aceste cuvinte afectuoase: ”vocavi te nomine tuo“ — ”te-am chemat pe num“.

Asemeni mamei noastre, El ne cheamă pe nume și încă mai mult, pe numele nostru mic, familiar — și acolo, înăuntrul sufletului tău, te cheamă, și tu trebuie să-I răspunzi, foarte hotărât, de data aceasta: ”ecce ego quia vocasti me“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat, ca timpul să nu treacă precum apa peste pietrele netede, fără a lăsa urme.


8

Trăiește lângă Cristos! Să exiști și tu în Evanghelie, ca unul care viețuiește cu Petru, cu Ioan, cu Andrei…, căci acum și Cristos este viu: ”Isus Christus, heri et hodie, ipse et in saecula!“ — Isus Cristos este viu! Astăzi ca și ieri: este același întru vecie.


9

Doamne, de-ar fi copiii tăi un jăratec dogorâtor. Un jăratic ce aprinde scânteia în fiecare inimă de care se apropie…

— Vei ajuta Tu scânteia aceasta să se prefacă într-un incendiu: îngerii tăi – ştiu, am văzut – sunt foarte pricepuţi să sufle peste jăratecul inimilor. …Şi o inimă purificată în foc nu poate decât să-ţi aparţină.


10

Gândește-te la ce spune Sfântul Duh și fii totodată copleșit și recunoscător: ”elegit nos ante mundi constitutionem“ — Tu ne-ai ales înainte de crearea lumii, ”ut essemus sancti in conspectu eius!“ — ca să fim sfinți în prezenta ta.

— Nu este deloc ușor să fii sfânt, dar nu este nici foarte greu. A fi sfânt înseamnă să fii bun creștin: să semeni cu Cristos. — Cel care seamănă cel mai mult cu Cristos este cel care este și mai mult creștin, mai asimilat cu Cristos și deci mai sfânt.

— Și pentru aceasta de ce mijloace dispunem?

De aceleași ca și cei dintâi credincioși care au putut să-L vadă pe Isus sau care L-au întrevăzut din povestirile Apostolilor sau Evangheliștilor.


11

Ce datorie ai tu la Dumnezeu, Tatăl tău! El ți-a dăruit viața, inteligența, voința... El ți-a dat harul: Duhul Sfânt; pe Isus în ostie; filiația divină; pe Preasfânta Fecioară, Mama lui Dumnezeu și Mama noastră; El ți-a dat posibilitatea de a lua parte la Sfânta Liturghie și îți acordă iertarea păcatelor. Iertarea Sa, și de atâtea ori! Ți-a dat daruri nenumărate, unele extraordinare...

— Spune-mi, copilul meu: cum i-ai răspuns tu?, cum ii răspunzi?


12

Nu știu cum vei reacționa tu... Cât despre mine, simt nevoia să-ți mărturisesc emoția mea la citirea acestor cuvinte ale profetului Isaia: ”ego vocavi te nomine tuo, meus es tu!“ — Te-am chemat, te-am adus la Biserica mea, al meu ești! Dumnezeu îmi spune mi că eu sunt al Lui! Ai de ce să iubești până la adorație!


13

Ia aminte: în lume există mulți bărbați și femei și învățătorul nu exclude pe nici unul de la chemarea sa... El îi cheamă la viață creștină, la o viață de sfințenie, la o viață vrednică de un ales, la o viață veșnică.


14

Cristos a suferit prin tine și pentru tine, pentru a te smulge din robia păcatului și a imperfecțiunii.


15

În timpurile acestea de violență, de sexualitate brutală, sălbatică, datoria noastră este să fim niște răzvrătiți. Tu și eu suntem niște nesupuși: nu vrem să ne lăsăm duși de curent, mânați de instincte. Voim să ne comportăm precum niște copii ai lui Dumnezeu, bărbați sau femei care caută apropierea de Tatăl lor din Ceruri, Cel care vrea să fie atât de aproape de noi, în chiar ființa noastră!


16

Meditează adesea adevărul acesta: sunt catolic, sunt copil al Bisericii lui Cristos! El a făcut să mă nasc într-un cămin care este al său, fără nici un merit din parte-mi. Câte îți datorez, O, Doamne, Dumnezeul meu!


17

Amintiți tuturor — și în mod deosebit atâtor tați și mame care își spun creștini — că ”vocația“, chemarea lui Dumnezeu este un har al Domnului, o alegere ce emană din bunătatea divină, un motiv de sfânt orgoliu, un mod de a servi cu bucurie pe toți oamenii, din dragoste pentru Isus Cristos.


18

Fă-te ecoul vocii mele: dacă Dumnezeu cere părinților pe copii lor, nu este un sacrificiu pentru ei; după cum nu este sacrificiu să-L urmeze, pentru cei care îi cheamă Domnul. Dimpotrivă chiar: este o cinste imensă, un motiv de mare, de sfânta mândrie, semnul unei chemări, al unei afecțiuni cu totul deosebite pe care Dumnezeu a arătat-o la un moment dat, dar care există în spiritul său din totdeauna.


19

Fii recunoscător părinților tăi că ți-au dat viața ca să devii un copil al lui Dumnezeu. — Și încă și mai recunoscător dacă acest prim germen de credință, de pietate, de drum al tău de creștin sau de vocație a ta, ei sunt cei ce l-au sădit în sufletul tău.


20

În jurul tău se află multă lume și tu nu ai dreptul să fii o piedică a binelui lor spiritual, a fericirii lor veșnice.

— Ai obligația să fii sfânt, să nu decepționezi pe Dumnezeu, având în vedere alegerea al cărui obiect ai fost, să nu dezamăgești nici aceste făpturi care așteaptă atâta de la viața ta de creștin.


21

Porunca ce obligă la a-i iubi pe părinți ține de dreptul natural și de dreptul divin. Iar eu am numit-o totdeauna ”un precept foarte blând“.

— Nu neglija obligația aceasta de a-i iubi pe ai tăi tot mai mult; de a te umili pentru ei; de a te ruga pentru ei și de a le mulțumi pentru tot binele pe care li-l datorez.


22

După voia Învățătorului, tu cel atât de cufundat în lumea aceasta în care ne este dat să trăim, ca și în toate îndeletnicirile oamenilor, tu trebuie să fii sare și lumină. Lumina care luminează cugetele și inimile, sarea ce dă savoare și ferește de rele.

Iată de ce, dacă îți lipsește zelul apostolic vei deveni insipid și inutil, vei frustra pe ceilalți și viața ta va fi absurdă.


23

Un val murdar și putred — roșu și verde — tinde să inunde pământul, azvârlând saliva sa imundă pe Crucea Mântuitorului...

Iar El, El vrea ca din sufletele noastre să țâșnească un alt val, un val imaculat și puternic, ca mâna cea dreaptă a Domnului Cristos, și asemeni lui să distrugă prin puritatea sa putregaiul oricărui materialism, să neutralizeze putreziciunea care a invadat globul. Și aceasta este, printre altele, sarcina fiilor lui Dumnezeu.


24

Numeroşi sunt cei care se întreabă, cu un aer îngâmfat: şi eu de ce să mă apuc să intru în viaţa altora?

— Pentru că în calitatea ta de creştin ai obligaţia de a pătrunde în viaţa celorlalţi ca să îi slujeşti!

— Pentru că El a intrat în viaţa ta şi într-a mea!


25

Dacă ești un alt Cristos, dacă te comporți ca un copil al lui Dumnezeu, vei îmbrățișa pe ceilalți oriunde ai fi. Căci Cristos este foc arzător. El nu lasă inimile indiferente.


26

Este trist să vedem că după două mii de ani există în lume atât de puțini oameni care își spun creștini! Ce durere, de asemenea, că printre cei ce se proclamă creștini sunt atât de puțini care întrupează în viața adevăra învățătura a lui Isus Cristos. Merită ca în privința aceasta să ne punem în joc toată viața! Să lucrăm, să suferim, din Iubire, ca să ducem la capăt planurile lui Dumnezeu! Pentru a fi corăscumpărători!


27

Văd Crucea ta, Isuse al meu, și beneficiez de harul tău: Calvarul tău ne-a dobândit pe Duhul Sfânt... Și zilnic, din iubire, tu te dăruiești mie — e pură nebunie! — în preasfânta Ostie... și ai făcut din mine un copil al lui Dumnezeu! Și mi-ai dat-o pe propria ta Mama!

Nu-mi este de ajuns să fac o rugăciune de mulțumire. Gândul meu își ia zborul: Doamne, Doamne, câte suflete rămân departe de Tine!

În viața ta, reaprinde-ți setea de apostolat: ca El să fie cunoscut... ca să fie iubit și ca fiecare să se simtă iubit de El!


28

Adesea ai auzit această remarcă de pe buzele mele: se vorbește uneori de iubire ca de căutarea unei satisfacții sau de un simplu mijloc de a perfecționa propria personalitate în mod egoist.

—・Și eu ți-am repetat mereu că nu trebuie să fie astfel: iubirea adevărată presupune să ieși din tine însuți și să te dăruiești. Iubirea autentică aduce după sine bucuria, o bucurie ale cărei rădăcini sunt în formă de cruce.


29

Doamne, cum se poate ca, văzând un crucifix, să nu plâng de durere și de iubire?


30

Avem de ce să rămânem copleșiți de mărinimia lui Dumnezeu: El s-a făcut om ca să ne mântuiască, pentru ca tu și eu —・care s-o recunoaștem nu valorăm nimic! —・să trăim cu toată încredere cu El.


31

O Isuse... întărește sufletele noastre! Netezește calea! Și mai ales revarsă-ți Iubirea: fă din noi văpăi dogorâtoare, care să înflăcăreze pământul cu focul divin pe care ai venit să ni-l aduci.


32

A te apropia puțin mai mult de Dumnezeu, ce înseamnă decât să fii mereu gata a te converti, a te corecta, a aștepta inspirațiile lui, —・sfintele dorințe pe care El le-a făcut să se nască în sufletul nostru —,・și a le pune în practică?


33

Cu ce te-ai putea mândri? Tot ceea ce te împinge la faptă vine de la El. Trage de aici consecințele.


34

Cât respect, câtă venerație, câtă afecțiune trebuie să simțim față de un singur suflet, când ne gândim la realitatea aceasta: Dumnezeu îl iubește ca pe ceva care este al Lui!


35

Aspirație: Zilele pe care Domnul ni le hărăzește, de nu le-am putea întrebuința decât ca să-I fim pe plac!


36

Dorința mea este ca purtarea ta să fie ca a lui Petru și a lui Ioan! Altfel spus, ca rugăciunea ta să poarte nevoile prietenilor tăi, ale colegilor tăi... ca să vorbești despre ele cu Isus... și ca să poți apoi să le spui, datorită exemplului tău: ”respice in nos“ — priviți-ne!


37

Când iubim mult o persoană dorim să ştim tot ce este în legătură cu ea.

O problemă de meditat: simţi tu nevoia de a-l cunoaşte pe Cristos? Căci... într-atât îl iubeşti.


38

Mint sau se înșeală cei care afirmă că noi preoții suntem singuri: suntem însoțiți mai mult decât orișicine, căci putem să ne bizuim pe însoțirea continuă a Domnului Cristos. El, cu care nu trebuie să încetăm de a sta de vorba.


39

Scrie: ”Mă consider ca o biată pasăre obișnuită să zboare din pom în pom sau cel mult până la etajul trei... Dar iată că pe parcursul vieții sale această micuță pasăre s-a simțit într-o zi destul de tare ca să ajungă până pe acoperișul unei case de o înălțime modestă, care nu semăna întru nimic cu un zgârie-nori...

— Dar, deodată, pasărea noastră este smulsă de un vultur care a luat-o drept un pui din rasa sa. Și între ghearele puternice, mica pasăre urcă sus, foarte sus, peste munți și peste vârfurile înzăpezite, peste norii albe, bleu, roz, și mai sus, până ce ajunge să privească fix soarele...

— Atunci vulturul, dând drumul micii păsărele, îi spune: Du-te într-acolo, zboară!

Doamne, nu mai vreau să ajung jos, pe pământ! Să mă lumineze mereu razele Soarelui divin - Cristos - în Euharistie! Fă să nu se întrerupă zborul meu până ce nu voi fi aflat odihnă în Inima ta!“


40

Iată cum își încheia acel prieten rugăciunea: ”Iubesc voia Domnului meu. De aceea, într-o abandonare totală, îi cer să mă ducă cum va voi și unde va vrea El“.


41

Roagă pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, și pe Maica ta, să te ajute ca să te cunoști mai bine și să plângi pentru acele impurități care ți-au însemnat viața, lăsând, vai!, urme ... — Și în același timp, fără să vrei să te depărtezi de această meditare, spune-i Lui: dăruiește-mi, Isuse, o Iubire care să fie ca un foc purificator, în care sărmana mea carne, sărmana mea inimă, sărmanul meu suflet, bietul meu trup să se consume, curățindu-se de toate mizeriile pământene... Și când voi fi golit de tot acest eu, umple-mă de tine: fă să nu mă leg de nimic de aici de pe pământ și ca Iubirea să mă susțină mereu.


42

Nu dori nimic pentru tine, nimic bun, nimic rău: caută numai ceea ce Dumnezeu va voi pentru tine.

Orice ar fi, întrucât de rău ar părea în ochii oamenilor, ție îți va părea bun și chiar foarte bun. Și vei repeta tot mai convins: ”et calix tuus inebrians, quam praeclarus est!“ — în strâmtorări m-am bucurat... Cât de minuna este potirul tău care-mi îmbată toată ființa!


43

Cât este de bine să oferim Domnului jertfa lui Abel! Jertfa unei cărni tinere și frumoase — cea mai bună din toată turma —; a unei cărni de nimic vătămate și sfinte; jertfa unor inimi care n-au decât o singură iubire: pe Tine, Dumnezeul meu. A unor inteligențe pline de studiile aprofundate și care se vor înclina în fața Înțelepciunii tale. Jertfa sufletelor de copii, ce nu vor avea alt gând decât cel de a-Ți fi pe plac.

— Primește de pe acum, Doamne, această jertfă cu plăcută mireasmă.


44

Trebuie să știi să te dăruiești, să știi să arzi în fața lui Dumnezeu ca lumina care se pune în sfeșnice, ca să lumineze pe oamenii ce merg în întuneric; ca acele candele ce ard în fața altarului și care se consumă până ce se sting.


45

Domnul — acest Maestru al Iubirii! — este un îndrăgostit gelos care ne cere tot ce este al nostru, toată voința noastră. El așteaptă să-i oferim Lui ceea ce avem, urmând calea pe care El ne-a trasat-o fiecăruia.


46

Dumnezeul meu, văd că nu te voi accepta ca Mântuitor al meu decât dacă Te recunosc totodată și ca Model.

— Întrucât Tu ai vrut să fii sărac, dă-mi și iubirea de Sfânta Sărăcie. Hotărârea mea fermă este să trăiesc și să mor sărac, cu ajutorul tău, chiar de aș avea milioane la dispoziția mea.


47

Ai rămas foarte pătruns când ți-am mărturisit că, față de Domnul, toate îmi par atât de neînsemnate.


48

Numai de s-ar putea spune despre viața ta că ceea ce o deosebește de altele este faptul de ”a iubi Voința lui Dumnezeu“.


49

Când îi este oferită lui Dumnezeu, orice muncă, chiar cea mai neînsemnată, cuprinde puterea vieții lui Dumnezeu!


50

Ca să te fac să simți mai bine răspunderea misiunii tale îți voi spune că tot Cerul este acolo să te contemplă!


51

Dumnezeu te așteaptă! De aceea, unde te vei afla trebuie să vrei să-L imiți; să te unești cu El întru bucurie, dragoste, entuziasm, chiar dacă se întâmplă într-o zi — sau în mod obișnuit — să faci lucrurile în silă.

Dumnezeu te așteaptă... și El te vrea credincios Lui!


52

Tu scriai aceste rânduri: ”O, Rege al meu, te aud strigând cu o voce puternică ce încă răsună în urechile mele: ”ignem veni mittere in terram, et quid volo nisi ut accendatur?“ — ”Am venit să aduc foc pe pământ și ce aș dori decât să ardă?“

Și tu adăugai: ”Doamne, îți răspund cu simțurile și cu posibilitățile mele, din toată ființa mea: ”ecce ego quia vocasti me!“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat!“

— Astfel trebuie să fie răspunsul tău în realitatea de zi cu zi.


53

Tu trebuie să ai măsura, forţa, simţul răspunderii pe care cea mai mare parte a oamenilor n-o capătă decât după mulţi ani, odată cu vârsta. Chiar tânăr fiind vei obţine toate acestea dacă simţul divin propriu unui fiu al lui Dumnezeu rămâne viu în tine; într-adevăr, el îţi va da, mai mult decât persoanelor vârstnice, calităţile necesare pentru a duce la bun sfârşit munca ta de apostol.


54

Te simţi copleşit de o bucurie interioară şi de o pace pe care n-ai da-o pentru nimic în lume. Da, Dumnezeu este în aceasta: nimic nu este mai bine decât să-I spui necazurile tale, pentru ca ele să nu mai fie necazuri.


55

Este posibil, îmi spuneai tu, să există Cristos de atâția ani — de douăzeci de veacuri — și lumea să fie în starea aceasta? Și insistai: este posibil să mai existe oameni care să nu-L cunoască pe Domnul?

— Eu, cu toată certitudinea, ți-am răspuns: vina este a noastră! Am primit o chemare: și câteodată — poate de multe ori! — nu răspundem la această voință a lui Dumnezeu.


56

Umilința lui Isus! În contrast cu ea, ce rușine pentru mine — pulbere nemernică — de a-mi ascunde deseori orgoliul sub pretextul demnității, al dreptății... Și astfel, în loc să-l urmez pe Învățător, câte ocazii pierdute sau nefolosite, pentru că n-am știut să le dau sensul divin!


57

Dulce Mamă... Blânda Fecioară Marie: fă ca Iubirea să nu fie la noi vâlvătaia înșelătoare a flăcărilor jucăușe și plăpânde (cele produse uneori de cadavrele în descompunere...): fă să fie un adevărat incendiu devastator care aprinde tot ce vine în atingere cu el.


[Tipărire]
 
[Trimiteți]
 
[Palm]
 
[Salvați]
 
Schimbați limba gândului în:
Anterior Următor