Josemaría Escrivá Obras
 
 
 
 
 
 
  Forja > Eternitate > Cap 13
987

Un fiu al lui Dumnezeu nu are teamă nici de viață, nici de moarte, deoarece simțul înfierii divine constituie temeiul vieții sale spirituale. Dumnezeu este părintele meu — gândește el. El este Autorul a tot binele. El este însăși Bunătatea.

— Dar tu și cu mine, acționăm noi într-adevăr ca niște copii ai lui Dumnezeu?


988

Am fost într-adevăr fericit să constat că ai înțeles ce ți-am spus: trebuie să acționăm amândoi, să trăim și să murim ca niște îndrăgostiți și astfel vom ”trăi“ veșnic.


989

Domnul este mereu învingător. — Dacă faci parte din instrumentele sale vei fi și tu învingător pentru că vei duce lupta lui Dumnezeu.


990

Sfințenia constă tocmai în această: să lupți toată viața pentru a rămâne fidel, să accepți cu bucurie Voința lui Dumnezeu în ceasul morții.


991

Când vei primi pe Domnul în Euharistie, mulțumește-I din tot sufletul de bunătatea pe care ți-o arată rămânând cu tine.

— Te-ai gândit vreodată că au trecut veacuri peste veacuri până să vină Mesia? Rugăciunea patriarhilor și a profeților și a întreg poporului lui Israel: pământul este însetat, Doamne, vino!

— Aceasta să fie speranța ta în iubire.


992

Și în epoca noastră, în ciuda celor care-l neagă pe Dumnezeu, pământul este foarte aproape de Cer.


993

Scriai: ”simile est regnum caelorum“ — Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unei comori... Acest pasaj din sfânta Evanghelie a căzut în sufletul meu și a prins rădăcini. Îl citisem totuși de atâtea ori, fără ca să prind sensul, divina savoare.

Totul!... Omul înțelept trebuie să vândă totul ca să obțină comoara, piatra prețioasă a Gloriei!


994

Roagă-te Sfintei Maria și destăinuiește-i: O, Maică Preacurată, ca să trăiesc idealul pe care Dumnezeu l-a pus în inima mea am nevoie să-mi iau izvorul... foarte sus, foarte sus!

Nu este îndeajuns să te desprinzi, cu ajutorul divin, de lucrurile din lumea aceasta, știind că ele nu sunt decât țărână. Trebuie să mergi mai departe: chiar dacă pui universul tot ca o grămadă sub picioarele tale, ca să fii mai aproape de Cer... nici aceasta nu este de ajuns.

Trebuie să zbori, fără să te sprijini pe nimic din această lume, atent la glasul și la suflul Duhului. — Dar, îmi spui tu, aripile mele sunt pătate! Pe ele este un glod învechit, murdar, lipicios...

Dar am insistat pe lângă tine: cere ajutor de la Sfânta Fecioară. Spune-i din nou: Preasfântă Maică, abia de pot să zbor mai sus, căci mă atrage pământul, asemenea unui magnet blestemat! — Preabună Maică, numai Tu poți să faci ca sufletul meu să se avânte într-un zbor definitiv și glorios, care își are sfârșitul în Inima lui Dumnezeu.

— Ai încredere, căci Ea te ascultă.


995

Gândește-te cât de plăcută îi este Domnului tămâia care se ard în cinstea Sa. Gândește-te de asemenea la puțina valoare a lucrurilor de pe pământ, care abia începute, se termina... În schimb în Cer te așteaptă o mare Iubire: acolo nici decepții, nici înșelăciune, ci toată iubirea, toată frumusețea, toată măreția, toată știința din lume...! Și fără saț: te va satisface fără să te sature.


996

Viziunea ta despre lume să fie supranaturală! Și să fii calm, să fii împăcat! Privește lucrurile, oamenii, evenimentele... sub aspectul eternității.

Atunci, chiar dacă, omenește vorbind, zidul care îți poate bara trecerea este impunător, când îți ridici cu adevărat ochii spre Cer, el contează atât de puțin!


997

Dacă suntem apropiați de Cristos și dacă mergem pe urmele Lui, trebuie să iubim din toată inima sărăcia, desprinderea de bunurile pământești, lipsurile.


998

În viața spirituală, trebuie de multe ori să știi să pierzi, în sens pământesc, ca să câștigi Cerul. — Doar așa ești mereu câștigător.


999

Oamenii mint când, în legătură cu cele vremelnice, ei spun ”pentru totdeauna“. Este total adevărat numai acel ”pentru totdeauna“ al eternității.

— Așadar, trăiește cu o credință care să te facă să savurezi mierea desfătărilor cerești, gândindu-te la acea eternitate care există ”pentru totdeauna“!


1000

Dacă nu ar exista altă viață decât aceasta, viața nu ar fi decât o farsă crudă: ipocrizie, răutate, egoism, trădare.


1001

Urmează-ți drumul în bucurie și în muncă, chiar dacă ești de neînsemnat. Nimica toată!

— Cu El, nimic nu te va opri în lumea aceasta. Gândește-te ca totul este bun pentru cei care-l iubesc pe Dumnezeu: pe acest pământ totul se poate rezolva, în afară de moarte: iar pentru noi moartea înseamnă VIAȚA!


1002

Ca să-l mântuiești pe om, Doamne, ai murit pe Cruce; și totuși, pentru un singur păcat de moarte, Tu îl condamni pe om la veșnicie plină de nenorociri și chinuri... Cât de mult Te supără păcatul! Cât trebuie să-l detest și eu!


1003

Sfânta Tereza ne asigură că ”cel care nu se roagă nu are nevoie de un demon care să-l ispitească; în timp ce acela care se roagă măcar un sfert de oră pe zi, se mântuiește negreșit“... Într-adevăr, dialogul cu Domnul, mereu binevoitor, chiar în momentele de asprime sau de ariditate prin care trece sufletul, ne dezvălui adevăratul relief și dimensiunea justă a vieții.

Fii deci un suflet al rugăciunii!


1004

”Așadar Tu ești Rege“... Da, Cristos este Rege, un rege care-ți acordă nu numai audiență atunci când o ceri, dar care, în nemărginita sa Iubire, merge până la a părăsi — mă înțelegi — minunatul palat al Cerului, acest palat la care nu poți încă ajunge, ca să te aștepte în Tabernacol.

— Ce lucru absurd, nu-i așa, să nu alergi acolo pentru a vorbi cu El, cu tot mai multă statornicie!


1005

Sunt tot mai convins că fericirea din Cer este hărăzită celor care știu să trăiască fericiți pe pământ.


1006

Văd foarte limpede care este rețeta, secretul fericirii pe pământ și în Ceruri: să nu ne mulțumim cu acceptarea Voinței lui Dumnezeu, ci să aderăm la ea, să ne identificăm cu ea. Într-un cuvânt, să o dorim în virtutea unui act pozitiv al voinței noastre. Insist asupra acestui lucru: aceasta este secretul infailibil al bucuriei și al păcii.


1007

Te vei vedea adesea copleșit, îmbătat de harul lui Dumnezeu: ce mare păcat ar fi dacă nu ai răspunde la el!


1008

În ceasul încercărilor, practică virtutea Speranţei spunând: ca să mă odihnesc întru desfătare mă aşteaptă eternitatea; acum, plin de Credinţă, trebuie ca prin muncă să-mi câştig această odihnă; iar desfătarea, prin durere… Ce nu va fi Iubirea în Cer! Sau, mai bine! Practică Iubirea făcând astfel: vreau să-L mulţumesc pe Dumnezeu, Iubirea mea, îndeplinind în toate Voinţa sa…, ca şi cum nu ar exista nici răsplată, nici pedeapsă, ci doar ca să-I fiu pe plac.


1009

Nu cumva intenția ta nu este dreaptă? Când ideea aceasta începe să te îngrijoreze — uneori ca o fulgerare iar în alte ocazii ca o muscă nesuferită și insistentă pe care o alungi dar revine iar — protestează imediat prin acțiuni opuse și continuă să lucrezi cu toată liniștea, pentru El și cu El.

— Profită de aceasta ca să spui încet, chiar dacă ți se pare că o faci numai din vârful buzelor: Doamne, nu doresc nimic pentru mine, totul pentru gloria ta și pentru Iubirea ta!


1010

Îți este perfect egal, îmi spui tu, de ești aici sau în China. — Ei bine, străduiește-te să fii acolo unde vei îndeplini Voința Sfântă a lui Dumnezeu.


1011

De-ar fi mulți aceia care să nu rămână în întuneric, ci să meargă pe căile care duc la viața veșnică! Aceasta depinde și de tine.


1012

Obișnuiește-te să încredințezi pe fiecare dintre cei pe care-i frecventezi Îngerilor lor Păzitor, ca să-i ajute să fie buni, fideli, binevoitori, pentru a putea primi, când va sosi ceasul, îmbrățișarea veșnică a Iubirii lui Dumnezeu Tatăl, a lui Dumnezeu Fiul, a lui Dumnezeu Duhul Sfânt și a Sfintei Maria.


1013

Întocmai ca grăuntele de grâu, trebuie să murim ca să aducem rod.

Tu și cu mine dorim, cu ajutorul lui Dumnezeu, să trasăm o brazdă roditoare și luminoasă. Dar atunci va trebui să părăsim pe acest biet animal uman ca să ne avântăm pe plaiurile spiritului, pentru a da un sens supranatural tuturor îndatoririlor umane și în același timp pentru a-l comunica celor care lucrează pe același tărâm.


1014

Isuse, fie ca distracțiile mele să fie distracții inverse: în loc să-mi amintesc de lume când Îți vorbesc, să-mi amintesc de Tine când mă ocup de treburile din lume.


1015

Văzând atâta lumină, ți-a fost cam teamă... într-atâta încât acum îți este greu să privești și chiar să vezi.

— Închide-ți ochii asupra mizeriei tale evidente: deschide-ți ochii sufletului la speranță, credință, iubire și mergi înainte, lăsându-te condus de El, prin intermediul celui care îți dirijează sufletul.


1016

Fii generos! Nu cere nici o mângâiere, nici măcar una lui Isus!

— Pentru ce? — m-ai întrebat tu. Și ți-am răspuns: chiar dacă Dumnezeu pare să fie departe, tu știi prea bine că El sălășluiește în sufletul tău și că El conferă vieții tale întregi un sens divin!


1017

Ți-am povestit cum chiar niște persoane care nu au fost botezate mi-au spus cu emoție: ”este adevărat, înțeleg că sufletele sfinte trebuie să fie fericite deoarece viziunea pe care o au despre evenimente trece dincolo de lucrurile pământene și ele văd lucrurile din punctul de vedere al veșniciei“. Fie ca perspectiva aceasta să-ți fie mereu prezentă, am adăugat, pentru ca tu să răspunzi la predilecția pe care ți-a arătat-o Sfânta Treime.


1018

Te asigur: dacă vom voi, noi, copii lui Dumnezeu, vom contribui enorm la iluminarea muncii și a vieții oamenilor, datorită splendorii divine — eterne! — pe care Domnul a binevoit s-o pună în sufletele noastre.

— Însă ”cel care rămâne în Isus, trebuie să urmeze calea pe care El însuși a urmat-o“, după cum ne arată Sfântul Ioan: o cale care duce totdeauna la slavă, dar care, tot întotdeauna, trece prin sacrificiu.


1019

Ce dezamăgire pentru cei care au văzut lumina acelui fals apostol și, vrând să iasă din întunericul lor, s-au apropiat de lucirea aceea! Au alergat s-o întâmpine. Poate că pe drum au lăsat fâșii din pielea lor... Câte unii, în căutarea luminii, au lăsat și fâșii de suflet... Și iată-i în apropierea acelui fals apostol unde nu găsesc decât răceală, obscuritate. Răceala și obscuritatea au ajuns să umple inimile sfărâmate ale celor care, pentru un moment, au crezut în acel ideal.

Acel apostol fals a făcut un lucru foarte rău: Dezamăgiții care și-ar fi dat carnea măruntaielor pentru un focar arzător, pentru un minunat rubin de caritate, se înapoiază la locul de unde au venit... și recad, cu inima stinsă, cu o inimă care nu mai este inimă... ci o bucată de gheață învăluită de întunericul ce va ajunge să le încețoșeze mintea. Iată opera ta, fals apostol al paradoxurilor!

Căci pe Cristos îl ai pe buze și nu în faptele tale; pentru că tu atragi cu o lumină de care ești lipsit; pentru că tu nu ai căldura carității și te prefaci că te preocupă străinii în timp ce-i abandonezi pe ai tăi; pentru că ești un mincinos și minciuna este tatăl diavolului... De aceea tu lucrezi pentru demon, îi derutezi pe cei care-L urmează pe Învățător și chiar dacă ai triumfa în lumea aceasta, nenorocire ție în ziua, apropiată, când va veni Moartea și vei vedea mânia Judecătorului, pe care nu-l poți înșela.


1020

Iată calea sigură: să mergi prin umilință la Cruce; și de pe Cruce, cu Cristos, spre Gloria nemuritoare a Tatălui.


1021

Cât m-a bucurat epistola din această zi! Duhul Sfânt, prin mijlocirea Sfântului Paul ne învață secretul nemurii și al Gloriei. Noi oamenii, cu toții, simțim dorința de a dura la infinit. Am vrea să facem veșnice clipele vieții noastre pe care le considerăm fericite. Am dori să ne glorificăm amintirea. Am vrea ca idealurile noastre să fie nemuritoare. De aceea, în clipele de aparentă fericire, când există ceva care alină disperarea noastră, spunem și dorim cu toții (și este natural) ca să fie ”pentru totdeauna, pentru totdeauna...“

Câtă viclenie la demon; cât de bine cunoștea el inima omenească! Veți fi ca zeii, a spus el primilor noștri părinți. Ori aceasta nu a fost decât o amară înșelăciune. Sfântul Paul, în această epistolă către Filipeni, ne dă secretul divin al nemurii și al Gloriei. Isus s-a nimicit pe sine luând chip de rob... S-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe Cruce. De aceea Dumnezeu l-a înălțat și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume: pentru ca în numele lui Isus orice genunchi să se plece, în Ceruri, pe pământ și în infern...


1022

Pentru a-L însoți pe Cristos în Gloria sa, la biruința sa de pe urmă, trebuie să participăm la jertfa sa și să ne identificăm cu El, care a murit pe Calvar.


1023

Nu te lăsa distrat, nu da frâu liber imaginației tale: trăiește înăuntrul tău și vei fi mai aproape de Dumnezeu.


1024

Ajută-mă s-o repet la urechea unuia și a a altuia... și a tuturor: păcătosul care are credință, chiar dacă obține toate fericirile pământești, este inevitabil un nenorocit, un nefericit.

E adevărat ca motivul care trebuie să ne facă să urâm păcatul, fie el și ușor, motivul care trebuie să ne emoționeze pe toți, este supranatural. Dumnezeu urăște mult acest păcat. Și ura aceasta este supremă, eternă și necesară, întrucât la răul acesta se opune binele nesfârșit... dar prima reflecție pe care ți-am semnalat-o ne poate conduce la cea de a doua.


1025

Vei avea cu atât mai multă sfințenie cu cât, din Iubire, te vei umili mai mult.


1026

În timp ce se dezlănțuia o prigoană violentă, preotul acela spunea în rugăciune: Isuse, fă ca fiecare incendiu nelegiuit să sporească și mai mult incendiul Iubirii și al Ispășirii mele.


1027

Când contempli frumusețea, măreția și eficiența sarcinii tale de apostolat ne asiguri că începi să simți dureri de cap gândindu-te la calea pe care o mai ai de parcurs — câte suflete ne așteaptă! dar te simți foarte fericit când te oferi lui Isus să-i fii sclav. Dorești cu ardoare Crucea, și durerea, și Iubirea sufletelor. Fără să vrei, într-un gest instinctiv, întinzi brațele pentru ca El să te răstignească pe Crucea Sa binecuvântă: ca să devii sclavul său — ”serviam“! Altfel spus, pentru a domni cu El.


1028

Am fost mişcat să aud ruga înflăcărată rostită de tine: Doamne, singura dorinţă pe care o am este să-ţi fiu plăcut Ţie; restul îmi este indiferent. — Maica mea neprihănită, fă ca Iubirea şi numai Iubirea să-mi însufleţească faptele.


1029

Cere din toată inima moartea, chiar de o mie de ori, mai degrabă decât să-l superi pe Dumnezeu.

Cere aceasta, nu pentru durerile pe care le aduce după sine păcatul, și pe care le merităm, ci pentru că Isus a fost și rămâne atât de bun cu tine.


1030

Dumnezeul meu, când Te voi iubi eu oare pe Tine și numai pe Tine? Deși, reflectând mai bine, Doamne, a dori răsplata veșnică înseamnă a Te dori pe Tine, care Te dai nouă ca răsplată.


1031

Gustați și vedeți cât de bun este Domnul, se roagă Psalmistul.

Pentru că este Iubire, înălțarea spirituală trebuie să fie, atât în lucrurile mari cât și în cele mici, o arzătoare dorință de infinit, de eternitate.


1032

Isuse, nu vreau să mă gândesc la ce va fi ”mâine“, pentru că nu vreau să pun margini mărinimiei tale.


1033

Însușește-ți gândurile acelui prieten care scria: ”am primit bunătățile pe care mi le-a arătat Domnul și, plin de bucurie sufletească, îmi venea să strig pe drum pentru ca toată lumea să-și dea bine seama de recunoștința mea filială: O, Tată! Tată! Și dacă nu am strigat, am mers murmurând mereu: — Tată! fiind sigur că îi sunt pe plac. Nu caut altceva, nu vreau decât mulțumirea și Gloria sa; totul pentru El. Și dacă îmi doresc mântuirea, sfințirea mea, este pentru că știu că și El o vrea. Dacă în viața mea de creștin am o preocupare continuă pentru suflete, este pentru că și El, El are această preocupare. Îi spun cu sinceritate: Nu vreau nicio o recompensă, căci fac totul din Iubire“.


1034

Cât de mult iubea Voința lui Dumnezeu bolnava aceea pe care o ajutam sufletește! Ea vedea în lunga și dureroasa ei boală, în nenumăratele ei suferințe, doar o binecuvântare și iubirea de predilecție a lui Isus. Și chiar dacă afirma, în umilința ei, că merita pedeapsa aceasta, teribila durere pe care o simțea în tot organismul nu reprezenta pentru ea o pedeapsă, ci o favoare din partea milostivirii divine.

— Am vorbit despre moarte. Și despre Cer. Și despre cele ce avea să-i spună ea lui Isus și Sfintei Fecioare... și că va face o ”lucrare“ mai bună acolo sus, decât aici. Dorea să moară când va voi Dumnezeu..., dar, striga ea plină de bucurie — ce păcat dacă ar fi chiar astăzi! Ea privea moartea cu bucuria celui care știe că, murind, își va regăsi Tatăl.


1035

Nu te teme de moarte. Ea e prietena ta.

— Străduiește-te să te obișnuiești cu realitatea aceasta.

— Și amintește-ți de ea mia ales când ghimpele cărnii te va tulbura.


1036

— Îmi destăinuia: ”mă gândeam zilele aceste la moarte ca la o odihnă, cu toate faptele mele rele. Și-mi spuneam: dacă aș primi vestea că ea a sosit ceasul morții“, cu câtă bucurie aș răspunde: ”a sosit ceasul Vieții“.


1037

A muri este lucru bun. Cum se poate să avem credință și în același timp și teamă de a muri? Dar atâta vreme cât Domnul vrea să te țină pe pământ, să mori ar fi pentru tine o lașitate. Să trăiești, să trăiești și să suferi, și să trudești din Iubire: iată ce se cuvine.


1038

De n-ar fi decât o dată pe zi, închipuiește-ți că trăiești ultimele clipe, ca să vezi în lumina aceasta evenimentele din fiecare zi.

Te asigur că vei face o bună experiență în pacea pe care o dă această contemplare.


1039

Cu câtă seriozitate m-ai ascultat când am spus: accept moartea când va voi El, cum va voi și unde va voi El; în același timp însă mă gândesc că este prea ”comod“ să mori devreme, deoarece trebuie să avem dorința de a lucra mulți ani pentru El, și de dragul Lui, în slujirea sufletelor.


1040

A muri?... Ce comod este o repet!

— Spune împreună cu acel sfânt episcop, bătrân și bolnav: ”non recuso laborem“ — Doamne, cât voi putea să-ți fiu util, nu refuz să trăiesc și să muncesc pentru Tine.


1041

Dorește să nu faci nimic spre a obține merite, nici de teama durerilor din purgatoriu: ci toate, în cele mai mici detalii, chiar de pe acum și mereu, să te străduiești să le faci ca să-i placi lui Isus.


1042

O dorință arzătoare: când sora noastră moartea, atât de ineluctabilă și de bună, va veni să-ți facă serviciu de a te duce la Dumnezeu, să nu te găsească atașat de ceva pământean!


1043

Dacă vrei să ai viață, viață și fericire eternă, nu poți să ieși din barca Sfintei Maică Biserica.

— Căci dacă ieși din interiorul acestei bărci, printre valurile mării, te duci la moarte, înecat în ocean; încetezi să mai fii în comuniune cu Cristos, pierzi prietenia Lui, această prietenie pe care ai ales-o de bunăvoie când ți-ai dat seama că El ți-o oferea.


1044

Isus a venit pe pământ ca să sufere... și să evite suferințele altora — chiar pământești.


1045

Nu există domnie mai bună decât să te știi în slujba cuiva: în slujirea de bunăvoie a sufletelor!

— În acest fel se obțin mari onoruri: cele de pe pământ și cele din Cer.


1046

În fața durerii și a persecuției un suflet spunea pătruns de simț supranatural: ”prefer fiu maltratat aici pe pământ, decât să fiu maltratat în purgatoriu!“


1047

Dacă iubesc, pentru mine nu va exista infern.


1048

Cât de bine este să trăiești viața lui Dumnezeu! Cât de bine este să nu dorești decât Gloria Sa!


1049

Dacă vrei într-adevăr să dobândești viața și onorurile veșnice, învață să faci abstracție, în multe cazuri, de nobilele tale ambiții personale.


1050

”Eul“ tău nu-l pune în sănătatea ta, în faima, în cariera, în ocupațiile tale, în fiecare pas pe care îl faci... Cât e de trist! Se pare că ai uitat că ”tu“ nu ai nimic, că totul este al Lui.

Când, de-a lungul zilei, te vei simți umiliți, poate fără motiv, când te vei gândi că judecata ta ar trebui sa prevaleze, când vei observa că ”eul“ tău se frământă în fiecare moment (ceea ce este al tău, al tău, al tău...), fii sigur că ai nevoie să fie ”omorât“ egoismul tău.


1051

Te sfătuiesc să nu cauți laude pentru tine însuți, nici chiar pe cele pe care le-ai merita; este mai bine să trecem neobservați și să rămână ascuns ceea ce este mai frumos și mai nobil în faptele noastre, în viața noastră. Ce măreț este să te faci cât mai mic! ”Deo omnis gloria!“ — lui Dumnezeu toată slavă!


1052

În momentele de durere, sufletul acela spunea Domnului: ”Doamne ce puteam să-ți dau afară de onoarea mea; nu aveam nimic altceva. Dacă aș fi avut avere, Ți-aș fi dato-o. Dacă aș fi avut virtuți, fiecare din ele mi-ar fi îngăduit să Te servesc. Nu-mi mai rămânea decât onoarea, și Ți-am dat-o. Binecuvântat să fii, Doamne! Văd bine că în mâinile Tale am fost în siguranță!“


1053

Începutul meu a fost țărâna și pământul este moștenirea întregului meu neam.

Cine merită laude, în afară de Dumnezeu?


1054

Când vei simți că fierbe în tine orgoliul, această trufie care te împinge să te consideri un supraom, este momentul să-ți vii în fire și să zici: nu! Astfel vei gusta bucuria unui copil al lui Dumnezeu care trece pe pământ, săvârșind greșeli, desigur, dar făcând binele.


1055

”Sancta Maria, Stella Maris“ — Sfânta Marie, Stea a Marii, călăuzește-ne!

— Da, o s-o strigi foarte tare căci nu este furtună care să poată clătina preablânda Inimă a Fecioarei. Când vei vedea că vine furtuna, dacă vei alerga sub acest solid adăpost care este Maria, nu e nici o primejdie să te cufunzi sau să fii înghițit de valuri.


[Tipărire]
 
[Trimiteți]
 
[Palm]
 
[Salvați]
 
Schimbați limba gândului în:
Anterior