Josemaría Escrivá Obras
 
 
 
 
 
 
  Forja > Pesimism > Cap 4
216

Cu harul lui Dumnezeu trebuie să întreprinzi și să săvârșești imposibilul... pentru că ceea ce este posibil, toată lumea poate să facă.


217

Respinge-ți pesimismul propriu și nu îngădui pesimiști pe lângă tine.

— Este plin de bucurie și încredere faptul că se cuvine să-l iubești pe Dumnezeu și să-l slujești.


218

Depărtează de tine această prudență umană care te face atât de prevăzător și, iartă-mi cuvântului, atât de laș.

— Să nu avem un spirit îngust, să nu fim retrograzi, cu vederi mioape, fără orizonturi înalte... Sau trudim cumva pentru noi înșine? Aceasta nicidecum. Așadar, să spunem fără teamă: O, Isuse al meu, pentru Tine trudim si... ne-ai refuza tu mijloacele practice pentru a o face? Tu știi bine că nu suntem cine știe ce; și totuși eu nu m-aș purta astfel cu un slujitor...

— Iată de ce suntem plini de speranță, siguri că Tu ne vei da ceea ce este necesar ca să te slujim.


219

Un act de credință: împotriva Lui nu se poate face nimic! Nici împotriva alor săi!


220

Nu te descuraja, înainte! Înainte, cu o sfântă încăpățânare, care în domeniul spiritual are ca nume perseverența.


221

Dumnezeul meu: Tu ai totdeauna leacul ce trebuie adevăratelor nevoi.


222

Nu-ți merge mai rău... Ceea ce se întâmpla acum este mai multă lumină care face să înțelegi mai bine: ferește-te de orice semn de descurajare.


223

Pe calea sfințirii personale putem avea uneori impresia că dăm înapoi în loc să înaintăm, că mergem din rău în mai rău, în loc să devenim mai buni.

— Atâta vreme cât vei lupta în viața ta lăuntrică, să știi că acest gând pesimist nu este decât o închipuire, un miraj pe care trebuie să-l respingi.

— Perseverează dar calm: dacă vei lupta cu tenacitate, vei înainta pe calea ta și te vei sfinți.


224

Uscăciunea interioară nu este lipsă de zel. La cel lipsit de zel apa harului nu pătrunde deloc, se scurge... În schimb, există pământ în aparență arid, dar pe care câteva picături de ploaie îl fac să se acopere de flori și roade îmbietoare.

Va trebui să ne convingem: este atât de important să ne supunem chemărilor divine de fiecare clipă. Tocmai în ele ne așteaptă Dumnezeu!


225

Fii prevăzător! Nu aștepta ca Domnul să-ți trimită necazuri: anticipează-le, prin penitența voluntară.

— Astfel nu vei mai primi aceste necazuri cu resemnare — cuvânt depășit! ci cu Dragoste — iată un cuvânt veșnic tânăr!


226

Astăzi, pentru prima dată ai simțit că totul devine mai simplu: iată în sfârșit eliminate problemele ce te îngrijorau. Și înțelegi că multe altele încă se vor rezolva, dacă te vei lăsa mai mult în mâinile lui Dumnezeu, Tatăl tău.

Să te comporți mereu ca un fiu al lui Dumnezeu! Căci aceasta trebuie să fie rațiunea ta de a trăi!


227

Adresează-te Sfintei Fecioare Maria, Fiica, Mireasa lui Dumnezeu și Maica noastră, și cere-i să obțină de la Preasfânta Treime mai multe haruri: harul credinței, al speranței, al iubirii, al pocăinței. Astfel încât, atunci când ți se va părea că suflă în viața ta un vânt puternic, uscat, capabil să ofilească aceste înfloriri ale sufletului, să nu usuce nimic în tine... nici în frații tăi.


228

Umple-te de credință, de siguranță! Este ceea ce ne spune Domnul prin gura lui Ieremia: ”orabitis me, et ego exaudiam vos“: ori de câte ori veți recurge la mine, ori de câte ori vă veți ruga, Eu vă voi asculta!


229

Pentru orișice mă las în voia Ta, Dumnezeul meu. Ce s-ar întâmpla cu mine de n-ai fi tu, care ești Tatăl meu?


230

Lasă-mă să-ți dau sfatul acesta care vine dintr-un suflet încercat: în rugăciunea ta — și viața trebuie să-ti fie o continuă rugăciune — trebuie să ai o încredere asemenea ”unui copil în rugăciune“.


231

Un bolnav este adus la Isus și El îl privește? — Contemplă atent scena aceasta și meditează cuvintele Lui: ”confide fili“ — ai încredere, fiule.

— Iată ce-ți spune Domnul atunci când te apasă povara greșelilor tale: credință! Credința este ceea ce contează în primul rând; apoi trebuie să te lași condus ca cel ce nu poate merge cu o ascultare lăuntrică plina de supunere!


232

Fiule, prin propriile tale puteri nu poţi face nimic pe plan supranatural; dar dacă te faci instrumentul lui Dumnezeu, vei putea totul, căci, în bunătatea sa, El vrea să utilizeze instrumente neajutorate ca tine, ca mine.


233

De câte ori îți vei face rugăciunea, străduiește-te să ai credința bolnavilor din Evanghelie: fii sigur că Isus te ascultă.


234

Mamă! Mamele de pe pământ au o deosebită afecțiune pentru copilul mai slab, mai bolnăvicios, mai puțin ager, mai pipernicit.

— Sfânta Fecioară! Știu că în bunătatea ta ești deasupra tuturor mamelor din lume...

— Și cum sunt fiul tău și atât de slab, de bolnav... și paralizat... și urât...


235

Ne lipseşte credinţa. În ziua când vom avea virtutea aceasta — încrezători în Domnul şi în Maica sa, — vom fi curajoşi şi sinceri. Dumnezeu, care este Dumnezeul de totdeauna, va face atunci minuni prin mâinile noastre.

— Dăruieşte-mi, o Isuse, credinţa aceasta pe care sincer o doresc! Maică Preacurată, sfânt mea Mamă, fă-mă să cred!


236

De luat această neclintită hotărâre: să mă abandonez lui Isus Cristos, cu toate slăbiciunile mele. Și să fac ce va voi El, în fiecare clipă — ”fiat“ — fie ca aceasta să fie!


237

Nu te descuraja niciodată deoarece Domnul este totdeauna gata să-ți dea harul necesar pentru această nouă convertire de care ai nevoie ca să te înalți până în planul supranatural.


238

Binecuvântat să fie Dumnezeu! îți ziceai tu după ce primiseși taina spovedaniei și te gândeai: este ca și cum m-aș fi renăscut.

Apoi, senin, continuai să spui: ”Domine, quid me vis facere?“ — Doamne, ce vrei să fac?

— Și tu însuți ți-ai dat răspunsul: cu ajutorul harului tău, în ciuda tuturor obstacolelor, voi împlini preasfânta ta voință: ”Serviam“ — Te voi sluji fără condiții!


239

Evanghelistul ne povesteşte că Magii ”videntes stellam“ — văzând steaua — s-au umplut de bucurie.

— Ei se bucură, fiule, cu o imensă bucurie, căci au certitudinea că vor ajunge la Regele care nu părăseşte niciodată pe cei care merg să-l caute.


240

Când vei iubi cu adevărat Voința lui Dumnezeu, chiar în ceasurile de mari frământări, vei vedea că Tatăl nostru din Cer se află mereu lângă tine, cu Dragostea lui veșnică, cu infinita sa tendrețe.


241

Fresca vieții tale interioare este în întuneric? Lasă-te dus de mâna ca un orb.

— Cu timpul, Domnul răsplătește umilința supunerii: El dă lumina Sa.


242

A-ți fi teamă de ceva sau de cineva, și îndeosebi de acela care ne conduce sufletul, nu este demn de un fiu al lui Dumnezeu.


243

Nu te simți mișcat când auzi spunându-se un cuvânt afectuos mamei tale? — Ei bine, același lucru se întâmplă cu Domnul Cristos. Nu-l putem despărți pe Isus de Maica Sa.


244

Dacă ești epuizat, dezgustat de toate, îndreaptă-te plin de încredere spre Domnul, spunându-i, ca unuia dintre prietenii noștri: ”Isuse, este rândul tău să vezi ce trebuie să faci...: eu, chiar înainte de a începe să mă zbat, sunt deja ostenit“.

— Și El îți va da din puterea sa.


245

Dacă nu întâmpină dificultăți, lucrurile pe care trebuie să le facem nu mai prezintă interes, din punct de vedere strict uman... și chiar dintr-un punct de vedere supranatural. Dacă nu întâmpini rezistență când bați un cui în perete, ce vei putea atârna de acel cui?


246

Un om ca tine — care știe bine că nu înseamnă nimic, după propriile tale spuse — oare poate crede că va îndrăzni să pună piedici harului lui Dumnezeu?

Ei bine, este ceea ce faci tu cu falsa ta smerenie, cu ”obiectivitatea“ ta, cu pesimismul tău.


247

Dă-mi harul să abandonez tot ce ține de persoana mea. Nu trebuie să am alte preocupării decât Gloria ta... într-un cuvânt Dragostea ta. Totul din Iubire!


248

”Auzind aceasta — că Regele a venit pe lume — Irod s-a tulburat şi o dată cu el tot Ierusalimul“.

Tot astfel se întâmplă astăzi: în faţa măreţiei lui Dumnezeu, care se manifestă în mii de feluri, se găsesc persoane care se tulbură — chiar printre cele care deţin o autoritate. Pentru că… ele nu-l iubesc pe Dumnezeu mai presus de toate; nu vor să urmeze inspiraţiile Lui, aşezând astfel o piedică în calea divină.

—Tu continuă să trudeşti, nu te îngrijora; caută pe Domnul, roagă-te…, şi El va triumfa.


249

Nu eşti singur. — Nici tu, nici eu nu putem să fim singuri. Şi mai puţin încă dacă mergem la Isus prin Maria, căci ea este o Mamă care nu ne va părăsi niciodată.


250

Nu te întrista când ți se va părea că Domnul te părăsește: caută-L, fii mai perserverent! El, Iubirea, El nu te lasă singur.

— Și convinge-te că din Iubire El te ”lasă singur“, pentru ca tu să vezi limpede în viața ta ce este al Lui și ce este al tău.


251

Îmi spuneai: ”Nu numai că mă simt incapabil să progresez pe drumul meu, ci chiar neputincios să dobândesc mântuirea — o, sărmanul meu suflet! — fără miracolul harului. Sunt indiferent ca un spectator al propriului meu ”caz“. Aceste zile să fie ele oare neroditoare? Și totuși Maica mea este Maica mea, și Isus — Isus al meu! Și există sufletele pioase, în acest moment chiar, care se roagă pentru mine“.

— Continuă să înaintezi, cu mâna în mâna Maicii tale, ți-am răspuns, și ”îndrăznește“ să-i spui ca Isus este al tău. Prin bunătatea sa El va inunda sufletul tău cu o preacurată lumină.


252

Isuse dă-mi o cruce fără cirineeni; mă exprim rău: harul tău, ajutorul tău îmi sunt necesare mereu: fii Tu însuți Simon din Cirene al me. Cu Tine, Dumnezeul meu, nu există încercare să mă sperie...

— Dar dacă Crucea ar însemna silă, tristețe?

— Ei bine, Doamne, ți-o mărturisesc: cu Tine, întristarea mea va fi plină de bucurie.


253

Atâta timp cât nu Te voi pierde pe Tine, nu va fi pentru mine nicio o altă suferință care să fie într-adevăr suferință.


254

Isus nu refuză nimănui cuvântul său, un cuvânt care vindecă, consolează, luminează.

Să ne amintim totdeauna de aceasta și mai cu seamă când vom fi osteniți de greul trudei sau al necazurilor.


255

Nu te aştepta ca oamenii să te aplaude pentru apostolatul tău. Mai mult încă! Nu te aştepta la înţelegerea celorlalte persoane sau instituţii care de asemenea slujesc pe Cristos. Nu căuta decât gloria lui Dumnezeu. Şi dacă îi iubeşti pe toţi, nu-ţi face griji că alţii nu te înţeleg.


256

Dacă te lovești de munți, de obstacolele, de neînțelegeri, de intrigi, voite de satana și îngăduite de Dumnezeu, tu să-ți păstrezi credința, o credința unită cu fapte, o credință unită cu sacrificiu, o credință unită con smerenia.


257

În fața aparentei nerodnicii a apostolatului tău, te simți asaltat de semnele premergătoare unui val de descurajare pe care credința ta îl respinge cu fermintate... Dar îți dai în același timp seama că ai nevoie de mai multă credință, de o credință mai smerită, mai vie și mai activa.

Tu, care nu visezi decât mântuirea sufletelor, trebuie să strigi ca tatăl acelui tânăr bolnav, posedat de diavol: ”Domine adiuva incredulitatem meam!“ — Doamne, vino în ajutorul necredinței mele!

Să n-ai nici o îndoială: minunea se va repeta!


258

Ce frumoasă rugăciune pentru cel care o spune deseori, este cea a acestui prieten: el cerea ajutor pentru un preot închis din cauza persecuțiilor religioase. — Doamne, consolează-l căci suferă chinuri pentru Tine. Câți oameni nu suferă pentru că te slujesc!

— Câtă bucurie dăruiește Comuniunea sfinților.


259

Măsurile luate de unele guverne care vor să se asigure că în țările lor credința a murit complet îmi aduc aminte de sigiliile pe care Sanhedrinul le pusese pe Mormântul lui Isus.

— El care nu era supus la nimic și la nimeni a înviat în ciuda tuturor acelor piedici.


260

Soluția se află în iubire. Apostolul Ioan a scris despre aceasta cuvinte care îmi merg drept la inimă: ”qui autem timet, non est perfectus in caritate“. Le traduc astfel, aproape literalmente: cel care se teme nu știe să iubească.

— Așadar, tu, care ai în tine iubirea și care știi să iubești, te-ai mai putea teme? — Înainte!


261

Dumnezeu este cu tine. În sufletul tău plin de har își are lăcaș preasfânta Treime.

— Iată de ce, în ciuda nimicniciilor tale, poți și trebuie să stai neîncetat de vorbă cu Domnul.


262

Trebuie să te rogi mereu, da, mereu.

— Trebuie să simți nevoia să mergi către Dumnezeu după fiecare succes și după fiecare nereușită din viața ta lăuntrică.


263

Rugăciunea ta să fie totdeauna un act, sincer și real de adorare a lui Dumnezeu.


264

Făcându-te să intri în Biserică, Domnul Cristos ți-a pecetluit sufletul cu o pecete de neșters, datorită botezului: ești fiu al lui Dumnezeu. — Să n-o uiți!


265

Adu adesea mulțumire lui Isus pentru că prin El, cu El și în El ai dreptul de a te numi fiu al lui Dumnezeu.


266

Dacă ne-am da cu adevărat seama de ceea ce suntem, copiii mult iubiți ai Tatălui nostru din Ceruri, cum am putea să nu fim mereu voioși? — Gândește-te la aceasta.


267

Când dădea sfânta împărtășanie, preotul acela simțea nevoia să strige: ceea ce-ți dau este fericirea!


268

Mai adâncă să-ți fie credința în sfânta Euharistie.

— Minunează-te în fața acestei realități inefabile: a-L avea pe Dumnezeu cu noi, a putea să-L primim în fiecare zi și, dacă dorim, să-I vorbim în mod apropiat, ca unui frate, ca unui Tată, cum îi vorbim Iubirii.


269

Cât de frumoasă este vocația noastră de creștini, de copii ai lui Dumnezeu! Ea este cea care ne dă pe pământ bucuria și pacea pe care lumea n-o poate da!


270

Dă-mi, Doamne, iubirea cu care vrei Tu să Te iubesc!


271

Ca să domini umbra de pesimism care te copleșea în dimineața aceea, te-ai aruncat încă o dată în luptă..., dar ca să te măsori cu îngerul tău păzitor. I-ai spus niște vorbe plăcute! Și apoi l-ai rugat să te învețe ce să faci să-l iubești pe Isus cel puțin tot pe atâta cât îl iubești el... Și te-ai simțit atât de liniștit!


272

Mamei tale, Sfânta Maria, Sfântului Iosif, îngerului tău păzitor... cere-le să vorbească cu Domnul pentru a-i spune ceea ce neîndemânarea ta te împiedică să exprimi cum trebuie.


273

Să fii plin de încredere: avem ca Mamă pe Maica lui Dumnezeu, pe Sfânta Fecioară Maria, Regina Cerului și a lumii.


274

Isus s-a născut într-o peşteră, la Betleem, ne spune Scriptura, ”ca nu era loc pentru ei în casa de oaspeţi“.

— Nu mă îndepărtez de adevărul teologic dacă îţi spun că Isus caută încă în sufletul tău un lăcaş.


275

Domnul este pe Cruce și ne spune de acolo: Sufăr pentru ca frații mei oamenii să ie fericiți nu numai în Cer, dar, în măsura posibilului, și pe Pământ, dacă respectă preasfânta Voința a Tatălui meu ceresc.


276

Este adevărat că prin tine însuți nu poți face nimic și că, în sufletul tău, Dumnezeu este cel care face totul.

— Să nu fie, însă așa când e vorba să răspunzi harului primit.


277

Exersează-te pentru a căpăta virtutea speranței; pentru Dumnezeu, și chiar dacă-ți pare greu, perseverează în lucrul bine făcut, fiind convins că efortul tău nu este zadarnic în fața Domnului.


278

Lupta ta lăuntrică se duce de obicei contra a o mulțime de lucruri mici; când vei simți dorința să fii neîncetat plăcut lui Dumnezeu — nimic nu va fi în zadar, te asigur!


279

Un gând foarte aproape de realitate: cât de bun este Domnul, El care a venit să mă caute, El care m-a făcut să cunosc această sfântă cale care mă face să fiu demn de aceasta, El care mă face să iubesc toate făpturile pentru a le da pacea și bucuria!

— Înaintează deci cu încredere și cu grijă ca să-i răspunzi cu adevărat.


280

Știi că harul lui Dumnezeu nu-ți va lipsi: El te-a ales și dacă a făcut astfel îți va acorda tot sprijinul necesar ca să-i fii credincios, precum un fiu al Său.

— Înaintează, deci, încrezător și mereu mai dornic de a-i răspunde mai bine.


281

O rog pe Maica lui Dumnezeu pentru ca ea să știe, ca să binevoiască să ne surâdă..., și ea ne va dărui surâsul său.

Mai mult, ea ne va răsplăti înmiit pentru generozitatea noastră pe acest pământ. Și eu îi cer înmiit!


282

Caritatea ta să fie plina de blândețe și de forță, plină de omenie și de spirit supranatural: o caritate din inimă, primitoare pentru oricine, mereu surâzătoare și sinceră, o caritate care să te facă în stare să înțelegi ideile și sentimentele celorlalți.

— Astfel, cu blândețe și cu tărie, fără să faci nici o concesie în materie de conduită personală și de doctrină, caritatea lui Cristos — o caritate pe deplin trăită — te va înzestra cu spirit de cucerire și cu fiecare zi va crește setea ta de a trudi pentru suflete.


283

Plin de încredere îți spuneam: ”Fiul meu, nu-mi ascund obstacolele pe care le vom întâlni dacă vrem să împărtășim ”nebunia“ noastră altor apostoli. Unele dintre acestea vor părea de netrecut... dar ”inter medium montium pertransibunt aquae“ — în mijlocul munților vor pătrunde ape; spiritul supranatural și elanul zelului nostru vor sfredeli munții și vom învinge obstacolele acestea“.


284

”Dumnezeul meu, când mă gândesc că toți oamenii sunt la fel iubiți de Tine, în Tine și cu Tine! Și acum iată-i pe toți împrăștiați“. Astfel te plângeai, văzându-te din nou singur și lipsit de orice mijloace umane.

— Dar imediat Domnul a pus în sufletul tău certitudinea că El va rezolva toate acestea. Iar tu I-ai spus: ”Tu ești cel care vei rândui totul!

— Și într-adevăr, mai curând, mai mult și mai bine decât te așteptai, Domnul le-a rânduit pe toate.


285

Este drept ca Tatăl, Fiul și Sfântul Duh s-o încununeze pe Sfânta Fecioară ca Regină, stăpânind asupra întregii creații.

— Profită deci de puterea ei! Plin de îndrăzneală filială, alătură-te acestei sărbători a Cerului — iar eu, pe Maica Domnului, care e și Mama mea, o încunun cu mizeriile mele purificate, deoarece nu am nici pietre prețioase, nici virtuți.

— Îndrăznește să faci și tu la fel!


[Tipărire]
 
[Trimiteți]
 
[Palm]
 
[Salvați]
 
Schimbați limba gândului în:
Anterior Următor