E cu putință!

Vreau să-ți atrag atenția împotriva unei ispite care s-ar putea, poate, să ți se arate și ție: ispita osteneli, a descurajării.

— Nu ai încă proaspătă amintirea unei anumite vieții — a ta— dezorientată, lipsită de scop și de orice farmec, viața aceea pe care lumina lui Dumnezeu și propria ta generozitate ți-au schimbat-o, umplând-o de bucurie?

— Să nu faci prostia de a o schimba pe aceasta cu aceea.

Dacă observi că, dintr-un motiv oarecare, nu poți, abandonează-te Lui și spune-I: Doamne, în Tine am încredere, Tu nu mă părăsi, ci vino în ajutorul slăbiciunii mele!

Și, plin de încredere, spune-I iarăși: privește-mă Isuse, nu mai sunt decât o zdreanță, experiența mea de viața este atât de tristă încât nu merit să fiu fiul tău. Trebuie să-I-o spui… și să I-o spui adesea.

— Atunci nu vei întârzia să auzi vocea sa: „ne timeas!“ — nu te teme! Sau încă „surge et ambula!“ — ridică-te și umblă!

Încă nehotărât, ai comentat astfel: se văd bine acele momente în care Domnul ne cere mai mult!

— Iar eu îți reaminteam: nu voiai decât să te identifici cu El: atunci la ce bun această rezistență?

Ți-ai fixat această hotărâre: „să mor câte puțin pentru mine însumi, cu fiecare zi“.

De-ai putea reuși!

Bucuria, optimismul supranatural şi omenesc sunt compatibile cu oboseală fizică, cu durerea, cu lacrimile — doar avem o inimă — cu dificultăţile ce se pot ivi în viaţa noastră interioară sau în muncă noastră apostolică.

El care este perfectus Deus, perfectus Homo — Dumnezeu perfect şi Om perfect — care se bucură de toată fericirea din Cer, El a voit să facă experienţa oboselii şi a epuizării, a lacrimilor şi a durerii… Astfel vom putea înţelege mai bine cât trebuie să fim de umani, pentru a deveni divini cu adevărat.

Isus îți cere să te rogi… Vezi limpide aceasta.

— Și totuși, ce puțin din partea ta! Totul te costă atâta! Ești ca un copil care nu învață să meargă, din lene. Dar în cazul tău nu este numai lenea, ci este vorba de teamă și de o lipsă de generozitate.

Repetă adesea cuvintele acestea: Isuse, dacă vreodată se va strecura vreo îndoială în sufletul meu cu privire la ceea ce-mi ceri Tu — și în legătură cu alte ambiții — voi spune de pe acum că prefer calea Ta, orice ar fi! Așadar, nu mă părăsi!

Caută unirea cu Dumnezeu şi umple-te de speranţă — virtute atât de sigură! — pentru că graţie luminii milei Sale, Isus te va călăuzi chiar în mijlocul celei mai sumbre nopţi.

Așa era rugăciunea ta: „mă apasă slăbiciunile mele, dar fără să mă strivească, pentru că sunt fiu al lui Dumnezeu. A ispăși. A iubi“… Și continuai: „Doresc să mă folosesc de slăbiciunea mea, ca Sfântul Paul, convins fiind că Domnul nu-i părăsește pe cei care se încred în El“.

— Rămâi pe calea aceasta, ți-am confirmat: cu harul lui Dumnezeu o vei putea într-adevăr face și vei învinge micimile și slăbiciunile tale.

Ca să iei decizie eficientă sau să spui: „cred“, ca sa spui „sper“, ca să spui „iubesc“, orice moment este favorabil.

O datorie: a învăța să lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt. De găsit calea unei devoțiuni speciale către preasfânta Treime: cred în Dumnezeu Tatăl, în Dumnezeu Fiul, în Dumnezeu Duhul Sfânt. Cred, sper în Preasfânta Treime și o iubesc.

— O asemenea devoțiune este utilă, ea este ca un exercițiu spiritual al sufletului, care se manifestă prin elanurile inimii, chiar dacă ele nu sunt totdeauna exprimate în cuvinte.

Ca să obținem viața, în abundență și cu maximă rodnicie spirituală, un singur mod, o singură metodă, un singur procedeu, o singură cale există: să urmăm acest sfat de la Duhul Sfânt pe care ni l-a transmis Faptele Apostolilor: „omnes erant perseverantes unanimiter in oratione“ — toți stăruiau într-un cuget în rugăciune.

— Fără rugăciune nu este nimic de făcut!

Domnul meu Isus are o Inimă mai sensibilă decât inimile tuturor oamenilor buni împreună. Să luăm un om bun (bun în medie), care ar ști că o persoană anumită îl iubește, fără a aștepta în schimb vreo satisfacție sau recompensă (ceea ce se numește a iubi pentru a iubi); și dacă acel om ar ști și că singura dorință a acelei persoane este ca el să accepte să fie iubit, fie chiar de departe, ar întârzia el oare să răspundă la o iubire atât de dezinteresată?

— Să admitem că Persoana iubită este atât de puternică încât să poată orice. Sunt sigur că ea ar sfârși nu numai prin a se lăsa înduplecată de iubirea fidelă a făpturii (cu toate mizeriile acelui biet suflet), dar că de asemenea ar da cui o iubește toată frumusețea, toată știința și toată puterea supraomenească necesară ca să evite ochilor lui Isus să se ofenseze privind acea biată inimă care-L adoră.

— Iubește deci fiule, iubește și speră.

Dacă iubire semeni prin sacrificiul tău, tot Iubire vei culege.

Fiule, nu arzi de dorința ca toți oameni să-L iubească?

Isus copil, Isus adolescent: îmi place să Te consider astfel. Îmi place să Te văd așa: micuț, descumpănit, ca să am iluzia că Tu ai nevoie de mine!

De fiecare dată când intru în oratoriu, Îi spun Domnului Cristos că Îl iubesc mai mult ca oricine, căci am redevenit copil.

Cât de minunat este efectul Sfintei Euharistii pentru acțiunea — și în primul rând pentru spiritul — persoanelor care o primesc adesea și cu pietate.

Dacă oamenii aceia și-au manifestat entuziasmul și Te-au aclamat pentru o bucată de pâine, — oricare ar fi măreția miracolului înmulțirii pâinilor — ce ar trebui să facem noi înșine pentru toate câte ni le-ai dăruit nouă, și mai ales pentru cele ce ni le împărți cu dărnicie în Euharistie?

Pentru tine, care ești un copil bun: cei care pe acest pământ iubesc, câte sărutări nu aștern ei pe florile, pe scrisoarea, pe amintirea persoanei iubită…

— Este posibil să uiți vreodată că pe el Îl ai mereu alături de tine? Poți uita că El îți aparține prin sfânta Cuminecătură?

Treci deseori pe la oratoriu ca să-I spui lui Isus:… mă las în Voia Ta.

— Lasă la picioarele sale ceea ce ai: slăbiciunile tale!

— În acest fel, cu toată mulțimea de lucruri pe care le ai de împlinit, nu vei fi niciodată lipsit de pace.

Fii sigur în rugăciunea pe care o faci; spune cu psalmistul: „Doamne, Tu ești refugiul meu și tăria mea, în Tine mă încred!“

Îți garantez că El te va apăra de capcanele întinse de „demonul de la amiază“, atunci când ispitele te vor încerca și te vei poticni, atunci când vârsta și virtuțile tale ar fi trebuit să se fi maturizat și ar fi trebuit să știi prea bine ca nu există Forță decât în El.

Crezi că poţi fi recunoscător pentru un serviciu făcut în silă? Desigur nu! Şi ajungi chiar la concluzia: mai bine nu l-ar fi făcut. Crezi deci că ai putea să Îl serveşti pe Dumnezeu cu răceală? Nu! Trebuie să Îl serveşti cu bucurie, cu toate slăbiciunile tale, de care, cu ajutorul divin, te vei lepăda.

Îndoieli, ispite te asaltează sub înfățișări elegante.

— Îmi place să te aud spunând aceasta: se vede astfel că demonul consideră că îi ești dușman și că harul lui Dumnezeu nu te părăsește. Așadar continuă-ți lupta!

Cei mai mulți dintre cei care au probleme personale le au din egoism, pentru că nu se gândesc decât la ei înșiși.

Totul pare calm. Dar dușmanul lui Dumnezeu nu doarme…

— Inima lui Isus de asemenea veghează! Și aceasta este speranța mea.

Sfințenia este în luptă: să știm că avem defecte și până la eroism să ne străduim să le evităm.

Sfințenia — insist în această privință — constă în a ne depăși defectele… Dar murim cu defecte: altfel, ți-am mai spus-o deja, am fi niște orgolioși.

Doamne, îți mulțumesc! Dacă Tu îngădui ispita, Tu ne dai și frumusețea și forța harului tău pentru ca să fim învingători! Îți mulțumesc, Doamne, pentru ispitele care Tu le îngădui pentru ca să devenim mai smeriți!

Nu părăsi, Doamne: Tu nu vezi spre ce abis fără fund s-ar duce copilul tău?

— O, Mamă! Și eu sunt fiul tău!

Cum să ducem o viață sfântă fără ajutorul divin? Dumnezeu vrea să fim umili: Vrea să-I cerem ajutorul prin mijlocirea Maicii noastre care este și a Sa. În acest moment chiar, în solitudinea „însoțită“ a inimii tale, trebuie să-i spui Sfintei Fecioare cu nerostite vorbe: Maica mea, biata mea inimă se răzvrătește câteodată… dar dacă tu mă ajuți…

— Și Ea te va ajuta ca să păstrezi curată această inimă și să continui pe această cale pe care Dumnezeu te-a chemat: Fecioara te va ajuta totdeauna ca să împlinești voia lui Dumnezeu.

Dacă vrei să păstrezi sfânta puritate și spiritul de dreptate în viața ta, trebuie să iubești, să practici mortificarea zilnică.

Când ghimpele acestei biete cărni se va face simțit — uneori violent — sărută Crucifixul, sărută-l des! Și fă-o cu o voință fermă, chiar dacă-ți pare că o faci fără iubire.

Așează-te în fiecare zi în fața Domnului Cristos și, ca acel biet om din Evanghelie, spune-I încet, dar cu tot elanul inimii tale: „Domine ut videam!“ — Doamne, fă-mă să văd! Să văd, ce aștepți Tu de la mine și să lupt să fiu fidel în ascultarea de Tine.

Dumnezeul meu, ce ușor este să perseverăm când știm că Tu ești Bunul Păstor, și noi — tu și eu… — oile turmei Tale!

— Știm, într-adevăr, că Bunul Păstor Își dă viața întreagă pentru fiecare din oile sale.

Astăzi, în rugăciune, te-ai oprit la dorința de a deveni sfânt. Și pentru o asemenea hotărâre, înțeleg foarte bine că ai adăugat: știu că voi ajunge la aceasta, nu că aș fi sigur de mine, Isuse, dar pentru că… sunt sigur de Tine.

Prin propriile puteri, fără ajutorul harului, nu vei putea face nimic, pentru că vei fi pus o piedică în calea relațiilor tale cu Dumnezeu.

— Cu ajutorul harului, însă, vei putea totul.

Vrei să înveţi ceva de la Cristos şi să iei ca exemplu viaţa sa? Deschide Sfânta Evanghelie, ascultă dialogul lui Dumnezeu cu oamenii… cu tine.

Isus știe bine ce trebuie… iar eu iubesc și voi iubi mereu Voința sa: El este cel care „cunoaște și dirijează“; și dacă ceea ce îi cer este un mijloc de a atinge țelul nostru, — în ciuda tuturor acestor oameni fără Dumnezeu, care se încăpățânează să pună piedici, — fără îndoială că El mi-l va acorda.

Datorită smereniei se descoperă credința cea adevărată. „Dicebat enim intra se“ — acea sărmană femeie își zicea în ea însăși: „si tetigero tantum vestimentum eius, salvus ero“ — dacă ajung numai să-i ating marginea veșmântului său, voi fi salvată.

— Câtă umilință la ea, și asta ca un rod și un semn al credinței sale!

Dacă Dumnezeu îţi dă să împlineşti o datorie, El îţi va da şi puterea să o împlineşti.

Invocă Spiritul Sfânt când îţi faci examenul de conştiinţă, ca să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu, ca să te cunoşti pe tine însuţi; astfel vei putea să te converteşti în fiecare zi.

Direcția spirituală. Nu ridica piedici atunci când din spirit divin și cu o sfântă îndrăzneală, cineva se coboară în sufletul tău, pentru a se vedea până unde și cât poți și vrei! — să-L slăvești pe Dumnezeu.

„Quomodo fiet istud quoniam virum non cognosco?“ — cum se va întâmpla aceasta întrucât eu nu cunosc bărbat? Acest răspuns dat de Maria Îngerului, este răspunsul inimii sale sincere. Contemplând-o pe Sfânta Fecioară am verificat această regulă, atât de clară: pentru a avea pace și a trăi în pace, trebuie să fim sinceri cu Dumnezeu, cu cei care ne conduc sufletele și cu noi înșine.

Un copilaș prostuț se agită și dă din picioare când, plină de afecțiune, mama sa încearcă să-i scoată cu un ac spinul din deget. Copilul înțelept, chiar dacă are ochii plini de lacrimi — căci carnea este plină de slăbiciuni — își privește cu recunoștință mama, care-l face să sufere puțin, pentru a-l scuti de dureri mai mari.

— Isuse, fă-mă să fiu acest copil înțelept!

Fiul meu, nu ești decât un biet măgăruș, dacă, din Dragoste, Domnul ți-a spălat spinarea neagră, obișnuită cu gunoaie, și dacă El îți pune mătăsuri și te acoperă cu podoabe strălucitoare! Sărmane, nu uita ca tu „poți“ din greșeală, să arunci jos această minunată încărcătură!… dar cu puterile tale numai, nu „poți“ să ți-o așezi din nou pe spinare.

Sprijină-te pe filiaţia divină. Dumnezeu este un Tată, – Tatăl tău! – plin de afecţiune, de o infinită iubire.

— Cheamă-L adesea cu numele de Tată şi spune-I, numai Lui, că Îl iubeşti foarte mult! Că te simţi mândru şi puternic de a fi fiul său.

Bucuria este consecința normală a filiațiunii divine: nu știm noi oare că suntem iubiți de Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne acceptă, ne ajută, ne iartă?

— Să-ți amintești bine și totdeauna: chiar când se pare că totul se prăbușește, de fapt nimic nu se întâmplă! Dumnezeu nu pierde bătăliile.

Cum să-I arătăm mai bine lui Dumnezeu recunoștință noastră decât iubind cu pasiune condiția noastră de copii ai săi.

Ești ca acel copil sărman care află într-o bună zi că este fiu de Rege! De aceea, pe pământ să nu mai ai altă grijă decât Gloria — numai Gloria lui Dumnezeu, Tatăl tău.

Să-I vorbești astfel, prietene, ca un copil: Isuse, știu că Te iubesc și că Tu mă iubești; pentru mine restul este fără importanță.

Am cerut multe lucruri Sfintei Fecioare, mă încredințai tu. Și apoi te corectai: — cer iertare, am adresat multe rugăminți Sfintei Fecioare.

„Pot totul în acela care mă întărește. Cu el eșecul nu este posibil. Și din această convingere vine sfântul „complex de superioritate“ care ne îngăduie să facem față îndatoririlor noastre cu morarul învingătorilor, căci Dumnezeu ne acordă puterea Sa.

În fața tabloului său, acel artist, în dorința de a se întrece pe sine, striga: Doamne vreau să-ți pictez treizeci și opt de inimi, treizeci și opt de îngeri murind de iubire pe lângă Tine, treizeci și opt de minunate podoabe pe cerul Tău, treizeci și opt de sori pe mantia Ta, treizeci și opt de flăcări, treizeci și opt de iubiri, treizeci și opt de nebunii, treizeci și opt de bucurii…

Apoi, umilit, recunoștea că toate acestea nu erau decât rodul imaginației și al dorinței sale. Căci realitatea este că sunt treizeci și opt de subiecte puțin reușite, care mai mult supără ochiul, fără a place.

Nu putem pretinde ca Îngerii să asculte de noi… Dar avem în schimb certitudinea ca sfinții Îngeri ne ascultă întotdeauna.

Lasă-te condus de Dumnezeu. El te va duce pe „calea sa“, servindu-se de nenumăratele piedici… și poate chiar de trândăvia ta, căci să-ți fie foarte clar: El este cel care îți împlinește lucrarea.

Cere-I tot ce vrei fără teamă! Și perseverează! Amintește-ți de scena pe care ne-o redă Evanghelia în legătură cu înmulțirea pâinilor. — Vezi cu câtă generozitate răspunde El Apostolilor: câte pâini aveți? Cinci?… Ce-mi cereți?… Și El dă șase, o sută, o mie… De ce?

— Deoarece Cristos cunoaște nevoile noastre printr-o înțelepciune divină și, prin atotputernicia Sa, poate face mai mult, întrecând dorințele noastre.

Domnul vede dincolo de biata noastră minte și este nespus de mărinimos!

Când trudim pentru Dumnezeu, trebuie să avem un „complex de superioritate“, ți-am spus eu. Iar tu m-ai întrebat: dar nu este aceasta o manifestare a orgoliului? — Ei bine, nu! Este consecința unei smerenii, a unei umilințe care mă face să spun: Doamne, Tu ești cel ce ești. Eu sunt negația. Tu ai desăvârșirea: putere, forță, iubire, glorie, înțelepciune, putere asupra tuturor lucrurilor, vrednicie… Dar eu, dacă mă unesc cu Tine, asemeni copilului care se cuibărește în brațele viguroase ale tatălui său, sau la sânul mamei, voi simți căldura divinității tale, luminile înțelepciunii tale, voi simți forța ta circulând prin venele mele.

Dacă vei rămâne mereu în prezența lui Dumnezeu, deasupra vijelioaselor furtuni, soarele va străluci de-a pururi în privirile tale; și sub valurile tumultuoase și devastatoare, în sufletul tău vor domni calmul și seninătatea.

Pentru un fiu al lui Dumnezeu, fiecare zi trebuie să fie o ocazie pentru a se reînnoi, cu certitudinea că prin ajutorul harului va ajunge la capătul drumului pe care-l urmează, adică la Iubire. Iată de ce, dacă perseverezi eşti astfel, pe calea cea bună. Dacă ai un moral de învingător, dacă te lupţi având ajutorul lui Dumnezeu, vei învinge! Nu va exista piedică peste care nu vei putea să treci!

Du-te la Betleem, apropia-te de Copil, leagănă-L, cântă-I, spune-I multe lucruri înflăcărate şi strânge-L lângă inima ta…

—Nu, nu-ţi vorbesc de copilării: vorbesc despre iubire! Şi iubirea se manifestă prin fapte: în adâncul sufletului tău, pe copilul acesta Îl poţi îmbrăţişa îndelung.

Să-I arătăm lui Isus că suntem niște copii. Or, cât de greu urcă o scară neajutorații de copii! Am zice ca stau acolo ca să-și piardă timpul! În fine, ajung la treaptă. Și acum la o altă treaptă. Cu mâinile, cu picioarele, ajutându-se cu trupșorul, ajung la un nou triumf: o altă treaptă. Și iarăși, din nou. Ce eforturi! A mai rămas puțim acum… Dar tocmai atunci fac un pas greșit… și buf! Ajung iarăși jos. Plin de cucuie, plângând, bietul copil începe și reîncepe urcușul. Astfel se întâmplă și cu noi, Isuse, când suntem singuri. Ia-ne în brațele tale iubitoare, ca un mare, ca un preabun Prieten al bietului copil care suntem, nu ne părăsi până ce nu ajungem în vârf; și atunci — o, atunci! — vom ști să răspundem la Iubirea ta preamilostivă, cu îndrăzneli copilărești și spunându-ți, Stăpâne blând, că afară de Maria și de Iosif nu a mai fost și nu va mai fi vreodată un muritor care să Te iubească cum Te iubesc eu!

Să nu-ți fie teamă să faci mici copilării. Te-am sfătuit: atâta vreme cât aceste gesturi nu sunt de rutină, nu vor rămâne fără rod.

— Un exemplu: să presupunem că un suflet care merge pe calea copilăriei spirituale se simte îndemnat să înveșmânteze în fiecare seară o statuie a Fecioarei Maria. Desigur, mintea se revoltă la ideea unui gest de acest fel, găsindu-l absolut inutil! Dar un suflet nevinovat, plin de iubire este perfect capabil să procedeze astfel. Atunci voința bărbătească (proprie celor cu suflet de copil) se ridică și obligă mintea să se plece. Și acel suflet copilăros continuă zilnic să înveșmânteze statuia Sfintei Fecioare, săvârșind în fiecare zi o nevinovată copilărie atât de plăcută în ochii lui Dumnezeu.

Când vei fi cu sinceritate copil și te vei duce pe căile copilăriei — dacă Domnul te va împinge în această direcție — vei fi invincibil.

Cererea plină de încredere a unui copilaș: aș vrea Doamne, să ajung cu regretul de a te fi ofensat, până acolo unde au ajuns aceia care au știut mai mult să fie pe placul Tău.

Vei înceta să mai fi copil dacă cineva sau ceva se va interpune între Dumnezeu și tine.

Nu trebuie să-I cer nimic lui Isus: mă voi mulțumi să-I fiu pe plac în totul și să-I spun problemele mele, ca și cum El nu le-ar cunoaște, întocmai cum se poartă un copil față de tatăl său.

Copil ce ești, spune-I lui Isus: nu vreau nimic altceva decât pe Tine.

Rugăciunea ta pe calea copilăriei spirituale cât e de plină de lucruri puerile pe care le spui Domnului! Cu încrederea pe care o are un copil când vorbește cu Marele său Prieten — și este sigur de iubirea lui —, iată ce-I șoptești tu Lui: fă-mă să trăiesc numai spre Slava Ta.

Îți amintești apoi că faci totul prost și o recunoști cu sinceritate, adăugând: o, Isuse al meu, acest lucru nu Te va putea mira: îmi este imposibil să fac ceva cum trebuie. Ajută-mă deci, Tu! Fă-o Tu în locul meu. Și vei vedea că totul va merge bine. Apoi, cu îndrăzneală și fără să trădezi adevărul, continui: pătrunde-mă cu Duhul Tău, ca să pot face voința Ta. Vreau s-o fac. Dacă nu o fac… înseamnă ca Tu să nu mă ajuți; totuși, desigur că mă ajuți!

Să fii conștient de această datorie imperioasă și necesară: consideră-te cu totul neînsemnat, slab, lipsit de toate. Numai atunci te vei arunca la sânul Mamei cerești: rugăciuni, priviri pline de afecțiune, practici de pietate marială… tot ce este în inima spiritului tău filial.

— Și Ea te va apăra.

Orice s-ar întâmpla, perseverează pe calea ta; perseverează cu bucurie și încredere, căci Domnul continuă să dea la o parte toate piedicile din calea ta.

— Ascultă-mă atent: dacă perseverezi, sunt sigur că vei deveni sfânt!

Când i-a chemat Domnul, cei dintâi Apostoli se găseau lângă barca veche, cârpindu-și năvoadele rupte. Domnul le-a spus să-L urmeze și ei, „statim“, imediat, „relictis omnibus“, lăsând totul da, totul! L-au urmat…

Iar noi, care dorim să-i imităm, se întâmplă câteodată că nu reușim să abandonăm tot. Ne rămâne o afecțiune în inimă, o eroare în viața noastră, pe care nu voim să le suprimăm pentru a le oferi Domnului.

— Vei reuși să-ți cercetezi cugetul pătrunzând în adânc?

— Să nu rămână acolo nimic care să nu fie al Lui! Altfel nici tu, nici eu, nu-L iubim într-adevăr.

Cu toată sinceritatea și cu statornicie, înfățișează-I Domnului Cristos dorințele tale de sfințenie și de apostolat… și atunci bietul vas al sufletului tău nu se va mai putea sparge, va fi atât de bine refăcut încât va căpăta o nouă frumusețe și va fi încă util la sfințenia și apostolatul tău.

Rugăciunea ta trebuie să fie cea a unui fiu al lui Dumnezeu, nu ca cea a ipocriților cărora li se aplică acele cuvinte ale lui Isus: „nu cel care zice Doamne! Doamne! va intra în împărăția Cerurilor“.

Rugăciunea ta, exclamația ta de „Doamne, Doamne!“ trebuie să fie însoțită de dorința și de efortul pe care îl depui în îndeplinirea Voiei lui Dumnezeu.

Spune-I tu, care ești un copil: O Isuse! Nu vreau ca demonul să pună stăpânire pe suflete!

Dacă ai fost ales, chemat de Iubirea de Dumnezeu ca să-L urmezi, ai obligația să răspunzi la aceasta… și ai de asemenea datoria, nu mai puțin importantă, de a-i călăuzi pe frații tăi, oamenii, de a contribui la sfințenia lor și de a-i aduce pe drumul cel bun.

Ai curaj! Chiar atunci când calea devine spinoasă. Nu te simți oare fericit că fidelitatea față de îndatoririle tale de creștin depinde în parte de tine?

Fii bucuros și reînnoiește-ți nesilit hotărârea: Și eu, Doamne, o doresc! Contează pe mine, pe nimicnicia mea!

Dumnezeu nu te smulge din mediul tău; El nu te face nici să părăseşti lumea sau starea ta de viaţă; nici să renunţi la ambiţiile tale nobile sau la munca ta profesională… Dimpotrivă, tocmai acolo El vrea să te sfinţeşti!

În prezența lui Dumnezeu, cu fruntea lipită de pământ, să te consideri (căci chiar așa este) mai murdar și mai demn de disprețuit, decât țărâna adunată de mătură.

— Și cu toate acestea, Domnul te-a ales.

— Ah! Când te vei decide!

Mulți oameni în jurul tău duc o viață complet sacrificată dintr-un motiv pur uman; aceste sărmane făpturi nu-și dau seama că sunt copiii lui Dumnezeu, dacă se comportă astfel o fac poate din orgoliu, pentru a fi remarcate, pentru a-și pregăti un viitor mai comod: și se lipsesc de toate!

Iar tu, care duci blânda povară a Bisericii, a lor tăi, a prietenilor tăi, tu ce faci? Reacționezi oare în mod cu adevărat responsabil?

Oh, Doamne! De ce ai venit să mă cauți tocmai pe mine care nu sunt decât neant, când există atâtea persoane sfinte, înțelepte, bogate și cu faimă?

— Minunat gând! Tocmai de aceea; mulțumește-I prin fapta și iubirea ta.

Isuse, fie ca toți în sfânta ta Biserică să persevereze pe calea lor, să trăiască după vocația lor creștină, după cum Magii au urmat steaua: disprețuind sfaturile lui Irod…, care niciodată nu vor lipsi…

Să cerem lui Isus Cristos ca rodul Răscumpărării Sale să crească din abundență în sufletele; și mai mult încă, cu mult mai multă abundență.

— Și pentru aceasta El să facă din noi copiii buni ai binecuvântatei sale Maici.

Vrei să știi un secret pentru a fi fericit? Dăruiește-te și slujește-i pe ceilalți, fără să aștepți mulțumiri pentru aceasta.

Dacă acționezi — dacă trăiești și muncești — în fața lui Dumnezeu, din dragoste și cu spirit de abnegație, cu suflet sacerdotal, chiar dacă nu ești preot, toată lucrarea ta va căpăta un autentic sens divin: iată ce îngăduie vieții să rămână unită cu izvorul tuturor harurilor.

În fața priveliștii atâtor suflete care ne așteaptă, în fața acestei răspunderi mărețe, poate vei începe să gândești ceea ce și eu fac uneori: prin mine se va îndeplini oare toată această lucrare? Prin mine, care sunt atât de neînsemnat?

— Să deschidem însă Evanghelia, ca să vedem cum vindecă Isus pe cel orb din naștere: cu noroi rezultat din praful de pe drum și salivă.

Este tocmai ce suntem, tu și eu, foarte conștienți de mizeria noastră, de nimicul din care suntem făcuți; dar cu harul lui Dumnezeu și prin bunăvoința noastră vom deveni și noi tămăduitori! — vom lumina, vom da din puterea noastră celorlalți.

Cuvintele unui suflet apostolic către Isus:

„Ție-ți revine să vezi ce faci…, eu nu trudesc pentru mine…“.

Dacă stărui în rugăciuni cu o „perseverență proprie“, Domnul Dumnezeul nostru îți va dărui mijloacele de care ai nevoie ca să fii mai eficient și să răspândești în lume împărăția sa.

— Dar este necesar să rămâi fidel: cere-o, cere-o… Sau crezi că deja o faci?

Domnul vrea să-şi vadă fiii pe toate căile cele drepte ale lumii aruncând din plin sămânţa înţelegerii, iertării, bunei înţelegeri, carităţii şi păcii.

— Aşadar, tu, tu ce faci?

Răscumpărarea este pe cale să se realizeze chiar și în acest moment… iar tu ești, trebuie să fii și tu, un răscumpărător.

A fi creștin în lume nu înseamnă a te izola, ci dimpotrivă! — Aceasta înseamnă mai curând să iubești pe toți, dorind să aprinzi în toți oamenii flacăra iubirii lui Dumnezeu.

Fecioară Preacurată, tu care ești Maica lui Dumnezeu și Mama mea, n-aș vrea pentru nimic în lume ca tu să nu mai fii stăpâna și împărăteasa întregii creații…

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă