Josemaría Escrivá Obras
 
 
 
 
 
 
  Forja > A se lupta în continuare > Cap 6
377

Urmează sfatul Sfântului Paul: ”Hora est iam nos de somno surgere!“ — Acum a sosit ceasul trudei! — De a trudi lăuntric pentru edificarea sufletului tău; iar în afară, la edificarea împărăției lui Dumnezeu.


378

Căit, îmi spui: ”câte slăbiciuni descopăr în mine! Turpitudinea mea și povara simțurilor sunt atât de mari încât pare că n-am făcut nimic să mă apropii de Dumnezeu. Trebuie să o iau iar de la început: oh, Doamne! sunt mereu la început. Voi încerca totuși, din tot sufletul, să fac în fiecare zi câte un efort.

— Fie ca El să-ți binecuvânteze aspirațiile.


379

Părinte, mi-ai spus: am în trecutul meu multe, foarte multe rătăciri.

— Știu, ți-am răspuns. Dar Domnul Dumnezeul nostru știe tot și tine și El seama de aceasta. El nu-ți cere decât umilința de a le recunoaște și de a lupta pentru îndreptare, ca să-L poți sluji mai bine cu fiecare zi, printr-o viață interioară mai intensă, în continuă rugăciune, cu pietate, și folosind mijloacele adecvate sfințirii muncii tale.


380

De-ai putea dobândi însușirile măgarului! — căci ai vrea să le ai, nu-i așa? — umil, rezistent la muncă și perseverent; încăpățânat, fidel și, atunci când are un stăpân bun, recunoscător și ascultător.


381

Continuă să meditezi însușirile măgarului și observă că, dacă vrea să facă o treabă folositoare, măgărușul trebuie să se lase dominat de voința celui care-l conduce... Într-adevăr, singur n-ar face decât... măgării. Cu siguranță că n-ar avea altă idee mai bună decât să se tăvălească pe iarbă, să alerge spre ieslea lui..., și să ragă.

Ah! Isuse! — spune-i și tu —: ”ut iumentum factus sum apud te!“ — ai făcut din mine măgărușul tău; nu mă părăsi, ”et ego semper tecum!“ — și eu voi fi mereu cu Tine. Du-mă, legat prin harul tău: ”tenuisti manum dexteram tuam...“ — m-ai luat de frâu; ”et in voluntate tua deduxisti me...“ — și ajută-mă să împlinesc Voia Ta. Astfel te voi iubi pentru totdeauna — ”et cum gloria suscepisti me!“


382

Chiar și cea mai mică umilire ia în ochii tăi proporțiile unei epopei. Uneori Isus se folosește de ”bizareriile“ tale, de meschinăriile tale ca să te umilești și ca din necesitate să faci virtute.


383

Isuse al meu, vreau să răspund Iubirii tale, dar sunt atât de slab!

— Cu ajutorul harului tău voi izbândi!


384

Într-adins o tot repet: viaţa spirituală este începere şi reîncepere continuă.

— A reîncepe? Da! de fiecare dată când faci un act de căinţă — şi ar trebui să facem multe în fiecare zi — tu reîncepi pentru că îi oferi lui Dumnezeu o iubire nouă.


385

Nu putem să ne mulţumim cu ce facem pentru slujirea lui Dumnezeu, după cum un artist nu se consideră satisfăcut de tabloul sau statuia care iese din mâinile sale. Toţi îi spun că este o minune. Dar el îşi zice: "nu, nu este adevărat; aş vrea să fac mai bine". În felul acesta ar trebui să procedăm și noi înșine.

În plus Domnul în mărinimia sa are dreptul la un răspuns hotărât din partea noastră; trebuie să ne potrivim pasul după El.


386

Îți lipsește credința..., și îți lipsește iubirea. Altfel ai fi recurs mai demult și mai des la Isus, cerându-I una sau alta.

— Nu mai aștepta. Invocă-I și vei auzi pe Cristos spunându-ți: ”ce vrei să fac pentru tine?“ Astfel l-a întâmpinat El pe acel sărman orb care din marginea drumului nu înceta să-I cheme.


387

Unul dintre prietenii noștri scria: ”am cerut adesea iertare lui Dumnezeu pentru păcatele mele mari; i-am spus că îl iubesc, sărutând Crucifixul, și I-am mulțumit pentru providența paternă manifestată către mine zilele trecute. Cu mulți ani în urmă, m-am surprins zicând — fără să-mi dau seama: ”Dei perfecta sunt opera“ — ”toate operele lui Dumnezeu sunt perfecte“. Imediat am avut deplina certitudine, fără vreo umbră de îndoială, că acesta era răspunsul lui Dumnezeu către creatura sa păcătoasă dar iubitoare. Aștept totul de la El. Binecuvântat fie El!“

— M-am grăbit să-i răspund: ”Domnul se comportă totdeauna ca un Părinte bun și ne dă continuu dovezile Iubirii sale. Pune-ți în El toată speranța... și continuă să lupți“.


388

Oh, Isuse! Având în vedere ce am fost — sărmanul de mine! —, dacă Tu ai făcut pentru mine ce ai făcut... dacă voi răspunde la harul tău, ce nu vei face din mine?

Iată un adevăr care trebuie să te împingă la o mărinimie fără preget.

Așadar, plângi și căiește-te, plin de mâhnire și de durere, pentru că Domnul și binecuvântata sa Maică merită cu mult mai mult din partea ta.


389

Chiar dacă uneori simți în tine că nu ai vrea s-o faci, dacă-ți pare că o rostești din vârful buzelor, reînnoiește actele de credință, de speranță și de dragoste. Și nu înceta! Altfel cele rele vor crește în mijlocul celor bune și te vor trage după ele.


390

Doamne ajută-mă să fiu sfânt, chiar de-ai face-o prin lovituri. Nu vreau să fiu o piedică în calea Voinței Tale. Vreau să răspund, vreau să fiu mărinimos... Dar voința mea e oare serioasă?


391

Fă-ți rugăciunea astfel: Dacă trebuie să fac ceva folositor, Isuse, Tu trebuie să o faci pentru mine. Facă-se voia Ta, pe care o iubesc, chiar dacă ea îngăduie să fiu întotdeauna ca acum; eu, pe cale de a cădea, Tu, pe cale de a mă ridica.


392

Ești foarte preocupat pentru că nu iubești cum ar trebui. Totul te stingherește. Iar cel potrivnic face tot ce poate ca să reapară partea cea rea din tine.

Înțeleg că te simți umilit și tocmai de aceea trebuie să acționezi cu râvnă și fără să mai aștepți.


393

Nu, nu este sfințenia cea adevărata — în cel mai bun caz este caricatura ei — ceea care face să gândim că ”pentru a suporta un sfânt, trebuie alți doi sfinți“.


394

Diavolul încearcă să ne îndepărteze de Dumnezeu. Dacă te lași dominat de el, cei onești se vor ”îndepărta“ de tine, pentru că ”se îndepărtează“ de prietenii satanei sau de cei posedați de aceasta.


395

Când vorbești cu Domnul Cristos și chiar de crezi că ceea ce spui nu sunt decât vorbe, cere-I pentru tine o și mai mare mărinimie, cere-I să înaintezi mai hotărât pe calea perfecțiunii creștine. Ce să înflăcărezi mai mult!


396

Reînnoiește-ți hotărârea fermă de a-ți trăi cu o voință ”actuală“ viața de creștin: în toate ceasurile și în toate împrejurările.


397

Nu pune obstacole în calea harului: trebuie să te convingi că pentru a fi o plămadă, trebuie să fii sfânt, să lupți pentru ca să te identifici cu El.


398

Repetă încet, cu entuziasm sincer: ”nunc coepi“ — acum încep!

Nu te descuraja dacă, din nefericire, nu simți în tine vreo schimbare, efectul dreptei Domnului...: din adâncul nimicniciei tale, poți striga: ajută-mă, o Isuse al meu, căci vreau să îndeplinesc Voința Ta..., Voința ta binecuvântată.


399

Sunt cu totul de părerea ta: ”ei“ sunt cei care trebuie să te preocupe. Dar cea dintâi preocupare a ta trebuie să se îndrepte către tine însuți, către viața ta lăuntrică. Altfel nu le vei putea fi util.


400

Cât te costă această umilință pe care ți-o sugerează Duhul Sfânt! Privește îndelung un Crucifix... și vei sfârși prin a îndrăgi această ispășire.


401

A fi răstignit pe Cruce! Această aspirație venea adesea ca o nouă lumină în cugetul, în inima și pe buzele acestei ființe.

— A se răstigni pe Cruce? Cât este de greu, își spunea ea. Și totuși știa foarte bine calea: ”agere contra“ — a renunța la sine. De aceea implora: ajută-mă Doamne, ajută-mă!


402

Când ne așezăm pe Golgota, acolo unde a murit Isus, experiența păcatelor noastre personale trebuie să ne facă să suferim și să luăm o hotărâre mai matură și mai profundă de a nu-L mai supăra vreodată.


403

Așa cum se cioplește o piatră sau un lemn, cu fiecare zi mai mult și în spirit de penitență, trebuie netezite asperitățile, eliminând defectele din viața noastră personală, prin mici mortificări. Acestea sunt de două feluri: mortificări active — pe care le căutăm, ca pe niște floricele pe care le culegem de-a lungul zilei, și mortificări pasive, care vin din afară și pe care ne costă ca să le acceptăm. Apoi Isus Cristos adaugă ceea ce lipsește.

— Ce minunat Crucifix vei deveni dacă răspunsul tău va fi mărinimos, plin de bucurie și total.


404

Domnul, cu brațele deschise, cere în fiecare zi milostenie iubirii tale.


405

Apropia-te de Isus, mort pentru tine, apropia-te de această Cruce profilată pe vârful Golgotei... Dar apropia-te cu sinceritate, cu acea reculegere interioară, semn al înțelepciunii creștine, pentru ca evenimentele divine și umane ale Pătimirii să pătrundă în sufletul tău.


406

Trebuie să acceptăm mortificarea cu sentimentele lui Isus Cristos din timpul Sfintei Sale Patimi.


407

Mortificarea este premisa necesară oricărui apostolat precum și a aplicării oricărui apostolat.


408

Spiritul de penitență constă în principal în a profita de numeroasele lucruri mărunte — acțiuni, renunțări, sacrificii, servicii — pe care le întâlnim zilnic în calea noastră. Și cum s-o facem? Prin acte de iubire și de căință sau prin mortificări; să alcătuim un frumos buchet până la finele zilei, o prea frumoasă jerbă pe care s-o oferim lui Dumnezeu!


409

Cel mai bun spirit de sacrificiu este perseverență în lucrarea începută: fie că o facem sau nu cu plăcere.


410

Supune încuviințării directorului tău spiritual mortificările pe care ți le-ai propus, ca el să le modereze.

— Asta nu implică neapărat diminuarea lor ci și mărirea lor dacă El o va considera oportună. Dar oricum va fi, primește!


411

Împreună cu Sfântul Augustin putem spune că pasiunile rele ne trag de haină în jos. Însă, în același timp, observăm în inima noastră dorințe mari, nobile, pure: exista deci o luptă.

— Tu, prin harul Domnului, dacă vei recurge la mijloacele ascetice, la căutarea prezenței lui Dumnezeu, la mortificare, penitența — da, penitența! — vei înainta și vei obține pacea și victoria.


412

Paza inimii! — Astfel se ruga preotul acela: ”Isuse, fă ca sărmana mea inimă să fie un paradis, în care Tu să trăiești; ca îngerul meu păzitor să o păzească cu o sabie de foc și prin această sabie să purifice toate afecțiunile înainte ca ele să intre în mine; Isuse, pecetluiește biata mea inimă cu divina pecete a Crucii“.


413

A duce o viață curată: a avea îndrăzneala aceasta! Fiecare după starea sa: trebuie să știi să spui nu, în numele marii Iubirii, cu majusculă!


414

Iată o zicală: între un sfânt și o sfântă, un zid de piatră.

— Trebuie să ne păzim inimile și simțurile, depărtându-ne neîncetat de anumite ocazii; și pentru aceasta să evităm cu orice preț patima, oricât de sfântă ar părea ea!


415

Doamne, văd încântare și frumusețe oriunde îmi întorc privirile: deci, în orice ceas, din iubire, îmi vei controla privirile.


416

Tu, creștin și în calitate de creștin, fiu al lui Dumnezeu, trebuie să simți asupra ta grava răspundere de a răspunde dovezilor de îndurare primite de la Domnul. Și cum? Printr-o atitudine vigilentă și fermă în iubire, pentru ca nimic și nimeni să nu poată tulbura aceste trăsături ale Iubirii pe care El le-a întipărit în sufletul tău.


417

Ai ajuns la o mare apropiere de Dumnezeul nostru, care este lângă tine, în adâncul cel mai adânc al sufletului... dar tu, tu ce faci pentru ca această apropiere să crească, să fie mai profundă? Eviți oare acele fleacuri care, interpunându-se, ar putea tulbura această prietenie?

— Fii curajos! Nu șovăi să renunți la orice ar putea cât de cât să-L facă să sufere pe Cel care te iubește atât.


418

Dacă îi suntem fideli, Isus Cristos va pogorî viața sa în viața fiecăruia din noi, într-un fel sau altul, atât în procesul ei interior — sfințirea — cât și în purtarea noastră exterioară.

— Mulțumește-i pentru o astfel de bunătate!


419

Cred că este un lucru bun ca tu să-i arăți deseori Domnului Cristos dorința ta, marea ta dorința de a fi sfânt, chiar dacă te vezi plin de slăbiciuni...

— Tocmai pentru aceasta, fă-o!


420

Condiţia ta de fiu al lui Dumnezeu ai văzut-o cu toată limpezimea: să ştii, chiar dacă nu ai mai vedea-o (Doamne fereşte!), că trebuie să-ţi urmezi neabătut calea, în numele fidelităţii şi fără a privi în urmă.


421

O hotărâre: până la sacrificiu și fără a ne eschiva să fim fideli la tot ceea ce ne propunem să facem atât în viața noastră obișnuită, cât și în împrejurări neobișnuite.


422

Desigur te-ai gândit uneori — cu sfântă invidie — la Ioan, acel preatânăr Apostol ”quem diligebat Iesus“, — pe care-l iubea Isus.

— Nu ți-ar place să meriți a fi numit ”cel care iubește Voința lui Dumnezeu?“ Străduiește-te să faci tot ce trebuie ca să ajungi la aceasta, zi după zi.


423

Trebuie să te convingi; când este vorba de fapte, dorința de a te comporta ca un bun fiu al lui Dumnezeu conferă neîncetat tinerețe, seninătate, bucurie și pace.


424

Dacă te lași din nou în mâinile lui Dumnezeu, Duhul Sfânt îți va lumina cugetul și-ți dăruie vigoare voinței tale.


425

Ascultă de pe buzele lui Isus însuși această parabolă povestită de Sfântul Ioan în Evanghelia sa:

”Ego sum vitis, vos palmites“ — Eu sunt vița, coi mlădițele.

Iată deja întreagă parabolă pentru imaginația și inteligența ta. Vezi bine că o mlădiță nu este bună la nimic dacă este separată de trunchi, de viță, căci nu rodește și riscă să devină o creangă uscată pe care deopotrivă oameni și animale o vor călca în picioare sau o vor arunca în foc...

— Mlădița ești și tu: așadar, gândește-te la această!


426

Astăzi, plin de încredere, iarăși am venit cu această rugăciune: Doamne, fie ca slăbiciunile trecute și deja iertate să nu ne mai preocupe; și nici posibilitatea de a cădea în altele; să ne lăsăm pe mâinile Tale preamilostive și să îți spunem gândurile noastre de sfințenie și de apostolat, care sunt ascunse precum tăciunii aprinși sub cenușa unei aparente indiferențe...

— Doamne, știu că ne asculți.

Ei bine, spune-i și tu același lucru.


427

Când îți deschizi sufletul, fii sincer și vorbește, fără a înfrumuseța nimic, ceea ce ar însemna că dai dovadă de infantilism.

Apoi fii smerit și urmează-ți drumul: vei mai sfânt și mai fericit.


428

Nu căuta consolare în afara lui Dumnezeu. — Vezi ce-mi scria preotul acela: nu se pune problema să-mi deschid fără nevoie inima unui alt prieten!


429

Sfințenia se obține cu ajutorul Duhului Sfânt. — El, care vine să se sălășluiască în sufletele noastre — prin harul care ne e dăruit în sacramente, precum și printr-o continuă luptă ascetică.

Fiule, să nu ne facem iluzii! Nu voi înceta să repet: tu și eu va trebui mereu să ne luptăm — da, mereu, până la sfârșitul vieții noastre. Și astfel vom sfârși prin a iubi pacea și vom da pace și vom primi răsplata veșnică.


430

Nu te mulțumi să vorbești cu Paracletul, ascultă-l în rugăciune, dă-ți bine seama că trăirea în copilărie îți îngăduie să descoperi în profunzime că ești un copil al lui Dumnezeu și că astfel simți o iubire filială pentru Tatăl; amintește-ți bine că prin Maria ai ajuns la Isus, la El pe care îl adori ca prieten, ca frate, ca îndrăgostit ce ești...

Când ai primit sfatul acesta, ai priceput ca până atunci știai că Sfântul Duh se afla în sufletul tău ca să-l sfințească... dar nu ”înțeleși“ realitatea prezenței sale. A fost necesară această sugestie: și acum simți Iubirea înăuntrul tău; și confidentul său... să-i ușurezi munca pentru ca să netezească, să smulgă, să înflăcăreze...

Nu voi fi în stare s-o fac, credeai tu. Ascultă-L, insist. Îți va da puteri, va face totul dacă vrei, și tu o vrei! În rugăciunea ta numește-L: Oaspete Divin, Iubirea mea și spune-i: să știu să te primesc, să-ți ascult învățăturile și să mă înflăcărez, să te urmez și să te iubesc.


431

Ca să te apropii de Dumnezeu, ca să te înalți până la Dumnezeu, ai nevoie de aripile puternice și generoase ale Rugăciunii și Ispășirii.


432

Dacă vrei să eviți rutina în rugăciunile vocale, încearcă să le rostești cu dragostea pe care o pune prima dată în cuvintele sale cel care iubește... sau ca și cum ar fi ultima ocazie pe care ai avea-o de a te adresa Domnului Nostru.


433

Orgolios de a fi copilul Sfintei Maria? Dacă eşti cu adevărat, întreabă-te: de câte ori mi-am manifestat devoţiunea către Sfânta Fecioară de a lungul acestei zile, de dimineaţă şi până seara?


434

Am două motive printre altele, își spunea acel prieten, ca sa doresc să fiu pe placul Maicii Imaculate în toate sâmbetele și în ajunul sărbătorilor care îi sunt consacrate:

— Primul motiv este că noi care vrem să fim fii buni ai lui Dumnezeu, împinși poate de satana, nu dăm atenția ce se cuvine acestor zile consacrate Domnului Cristos și Maicii Sale.

— Al doilea motiv este că în duminici și în sărbătorile Sfintei Fecioare (care sunt prin tradiție sărbători la sate), oamenii, în loc să le consacre rugăciunii, le folosesc ofensând pe Isus, prin păcate publice și crime scandaloase — ca să ne convingem este destul doar să deschidem ochii.

— Și îți dai bine seama că aceste motive există din nenorocire mereu și că este necesar să aducem și noi o reparare.


435

Am înţeles întotdeauna rugăciunea creştinului ca pe o convorbire plină de iubire cu Isus, o convorbire care nu trebuie să se întrerupă, nici chiar în momentele în care suntem fiziceşte departe de tabernacol; într-adevăr, toată viața noastră este întrețesută cu aceste refrene de iubire umană transpuse pe planul divin... și să iubim, aceasta o putem, mereu.


436

Iubirea lui Dumnezeu pentru făpturile sale este atât de mare încât, dacă răspunsul nostru ar fi aceea ce ar trebui să fie, ceasurile noastre ar trebui să înceteze să mai meargă în timpul Sfintei Liturghii.


437

Unite cu vița, mlădițele cresc și rodesc.

— Ce trebuie să facem tu și eu? Să fim foarte uniți prin Pâine și Cuvânt cu Isus Cristos, care este vița noastră... spunându-i de-a lungul întregii zile cuvinte pline de afecțiune. Așa fac cei ce iubesc.


438

Iubește mult pe Domnul Cristos. Această voința presantă de a-L iubi trebuie să o întreții, s-o faci să crească în sufletul tău. Să-l iubești pe Dumnezeu acum chiar, când poate mulți dintre cei care-L ating cu mâinile lor nu-L iubesc, Îl maltratează, Îl neglijează.

Îngrijiți-vă mult de Domnul Cristos și în timpul Sfintei Liturghii și în timpul întregii zile!


439

Rugăciunea este cea mai puternică armă a creştinului. Rugăciunea este cea care ne face eficienţi, ne face fericiţi, rugăciunea ne dă toată forţa necesară pentru a duce la îndeplinire cele ce ne sunt cerute de Dumnezeu.

— Da, toată viaţa ta poate şi trebuie să fie o rugăciune!


440

Sfinţenia personală nu este o abstracţie, ci o realitate, divină şi umană totodată, care se manifestă prin actele de Iubire de zi cu zi.


441

Spiritul rugăciunii care a animat întreaga viață a lui Isus printre oameni ne învață că rugăciunea trebuie să procedă, să însoțească și să urmeze toate înfăptuirile mari și mici.


442

Contemplă Patima lui Cristos ca s-o trăiești cu El: împrumută-i adesea, în fiecare zi, spatele tău, când e biciuit; oferă-i fruntea pentru cununa de spini.

— În țara mea se spune că ”iubirea se plătește prin iubire“.


443

Cel care iubește nu lasă deoparte nici cel mai mic amănunt: am constatat-o la atâtea suflete: că aceste mici lucruri dovedeau un lucru foarte mare: Iubirea!


444

Iubește-l pe Dumnezeu pentru cei care nu-L iubesc: trebuie să integrezi în ființa ta acest spirit de îndestulare și reparare.


445

Lupta interioară devine mai dificilă? Iată un bun prilej să dovedim că Iubirea noastră este adevărată.


446

Ai certitudinea: Dumnezeu este cel care te-a făcut să vezi limpede că trebuie sa te întorci la nimicurile cele mai copilăroase prin care viața ta lăuntrică a trecut deja; și să perseverezi luni întregi, chiar și ani în aceste mici lucruri eroice cu ajutorul voinței tale, chiar rece, cu condiția ca ea să fie hotărâtă să le facă din iubire (și în acest domeniu sensibilitatea nu contează, ea care e adesea atât de adormită când e vorba, să facă binele.


447

În viața ta de evlavie, perseverează, cu voință și din dragoste — chiar dacă te simți sterp. Și ce-ți pasă dacă te surprinzi numărând minutele sau zilele care-ți rămân această normă de pietate sau această lucrare: sau dacă te simți asemeni omului condamnat la douăzeci de ani închisoare și care așteaptă să se deschidă porțile pușcăriei spre a se reîntoarce la erorile lui.

Perseverează, insist iarăși! Cu o voință plină de râvnă, fără ca vreodată să încetezi de a vrea să faci exercițiile acestea de pietate și să tragi foloase din ele.


448

Trăiește-ți credința cu bucurie și fii unit cu Isus Cristos. Iubește-L cu adevărat! — da, cu adevărat! și vei deveni unul dintre personajele marii Aventuri a Iubirii pentru că vei fi, din zi în zi mai îndrăgostit de El.


449

Spune-I încet Stăpânului: Doamne, nu vreau altceva decât să Te iubesc: nu vreau decât să Te slujesc: nu vreau decât să-mi îndeplinesc îndatoririle și să Te iubesc cu un suflet îndrăgostit! Fă ca să simt ferm prezența ta alături de mine. Fii unicul meu sprijin.

— Sa i-o spui încet, dar să i-o spui într-adevăr!


450

Ai nevoie de viaţă interioară şi de formaţie doctrinală: Fii exigent cu tine însuţi! Tu, care eşti creştin, tu trebuie să fi sarea pământului şi lumina lumii, pentru că ai obligaţia de a da un bun exemplu de sfânta imprudență.

— Caritatea lui Cristos trebuie sa te mâne fără răgaz. Și dacă te simți, dacă te știi un alt Cristos din momentul în care i-ai spus că-L vei urma, nu te vei despărți de semenii tăi, — părinții, prieteni, colegi —, după cum nu se poate despărți sarea de bucate.

Viața ta interioară și formația ta comportă pietatea și discernământul pe care trebuie să le aibă un fiu al lui Dumnezeu, pentru ca prezența sa activă să poată releva totul.

Roagă-l pe Domnul să fii mereu o mirodenie în viața celorlalți.


451

Noi creștinii, tineri în spirit, culegem minunatul tezaur al Evanghelii — tezaur mereu nou — ca s-o face să ajungă în cele patru colțuri ale pământului.


452

Datoria ta: să îl imiţi pe Isus Cristos şi să îl faci cunoscut prin purtarea ta. Să nu uiţi că El a luat firea noastră pentru a-i aduce pe toţi oamenii la viaţa divină şi, astfel, unindu-ne cu El, să putem trăi, în viaţa noastră individuală şi socială, poruncile Cerului.


453

Tocmai datorită condiției tale de creștin nu poți trăi întorcând spatele necazurilor și grijilor fraților tăi.


454

Câtă insistență la sfântul Apostol Ioan, când predica ”mandatum novum!“ — Iubiți-vă unii pe alții! — Mă voi așeza în genunchi, fără să joc teatru — căci inima mea este aceea care o strigă — să vă ajutați, să vă dați mâna și să știți să vă iertați.

— Respingeți dar orgoliul și arătați-vă înțelegători, practicați caritatea, faceți-vă unii altora serviciul rugăciunii și al prieteniei sincere!


455

Nu vei fi bun decât dacă vei ști să vezi lucruri bune și virtuțile la alții.

Iată de ce când va trebui să îndrepți pe altul, arată-te plin de caritate, fă-o la momentul potrivit, și fără să umilești; fă-o cu grija de a învăța și de a deveni mai bun în domeniul în care îl îndrumi pe altul.


456

Să iubești și să practici caritatea, fără a pune limite, fără discriminări, căci aceasta este virtutea care ne arată ca ucenici ai Învățătorului.

— Dar — și atunci n-ar fi mai o virtute —, această caritate nu poate să te facă să diluezi credința, să netezești ascuțișurile care o definesc, s-o edulcorezi până la a o transforma — cum pretind unii, în ceva amorf, lipsit de forța și puterea lui Dumnezeu.


457

Trebuie să trăiești în bună înțelegere cu ceilalți, trebuie să-i înțelegi, trebuie să fii fratele fraților tăi oamenii, trebuie să pui iubire — după cum spune misticul castilian — acolo unde nu este iubire, pentru ca să culegi iubire.


458

Când vei avea de făcut o critică, să fie pozitivă, impregnată de spiritul de colaborare, să fie constructivă și niciodată făcută în spate celui interesat.

— Altfel ea nu este decât trădare, bârfeală, defăimare, calomnie chiar... și oricum va fi necinstită.


459

Să nu taci atunci când slava lui Dumnezeu și binele Bisericii îți cer să vorbești.

Reflectează la această: cine nu ar deveni curajos în fața lui Dumnezeu când are eternitatea înainte? Nu este nimic de pierdut, dimpotrivă, totul de câștigat.

— Așadar, de ce să nu îndrăznim?


460

Nu suntem frați buni ai fraților noștri, oamenii, dacă nu suntem dispuși să ne comportăm în spirit de dreptate, chiar în cazul în care cei din jurul nostru vor interpreta greșit comportarea noastră și vor reacționa neplăcut.


461

Iubirea ta și slujirea Sfintei Bisericii nu pot să depindă de dorința de sfințenie personală a celor care o compun, chiar dacă dorim cu ardoare ca toți să atingă perfecțiunea creștină.

— Trebuie s-o iubești pe Mireasa lui Cristos, Maica, ta, pentru că ea va fi totdeauna pură, nepătată.


462

A lucra la sfințirea noastră personală, iată ceea ce se repercutează asupra sfințeniei unui mare număr de suflete și asupra sfințeniei Bisericii lui Dumnezeu.


463

Trebuie ca să te convingi că dat fiind faptul că Dumnezeu te iubește, că te ascultă, că-ți promite mărirea veșnică, ocrotit cum ești de mâna atotputernică a Tatălui din Cer, dacă vrei poți să devii puternic și gata să duci pretutindeni mărturie despre minunata, veridica sa doctrină.


464

Câmpul Domnului este fertil; sămânța sa este bună. De aceea, când în lumea aceasta apare neghina, să n-ai nicio o îndoială: înseamnă că oamenii nu i-au răspuns lui Dumnezeu. Și în primul rând creștinii care au adormit și au lăsat teren liber dușmanului.

— Nu te lamenta de aceasta: ar fi nefolositor. În schimb, examinează-ți propria conduită.


465

Iată un comentariu care m-a făcut să sufăr mult și care te va face să te gândești și la tine: ”îmi explic foarte bine lipsa de rezistență față de niște legi infame, chiar și ineficacitatea acestei rezistențe, deoarece există foarte sus și foarte jos și la mijloc multe — într-adevăr multe! — oi ale lui Panurge“[*].

[*] Panurge, unul din personajele principale din opera lui Rebelais (scriitor francez, 1494-1553), numită „Pantagruel“. Din răzbunare, Panurge aruncă o oaie a unui negustor în mare și toată turmă o urmează de unde expresia „ca oile lui Panurge“, desemnând pe cei care fac un lucru din spirit de imitare (N. tr.).


466

Mânați de ura indestructibilă a satanei, dușmanii lui Dumnezeu și ai Bisericii sale se agită și se organizează neîncetat. Cu o exemplară perseverență își pregătesc planurile, își susțin școlile, șefii, agitatorii și printr-o acțiune deghizată, dar eficientă, își propagă ideile și presară în cămine și la locurile de muncă sămânța lor ce distruge orice idee religioasă.

— Câte n-ar trebui să facem, noi, creștinii ca să slujim pe Dumnezeul nostru și să respectăm mereu adevărul?


467

Să nu confunzi seninătatea cu lenea și delăsarea și întârzierea de a lua hotărâri sau de a studia niște probleme. Seninătatea însoțește totdeauna sârguința, această virtute atât de necesară pentru a considera problemele în curs și de a le rezolva fără întârziere.


468

Fiule, unde este Cristos pe care sufletele îl caută în tine? În orgoliul tău? În dorințele tale de a te impune altora? În cele meschinării ale caracterului pe care nu vrei să le învingi în tine? În această încăpățânare?... Se află oare acolo Cristos? — Nu și nu!

— De acord: trebuie să ai o personalitate, dar a ta trebuie să tindă a se identifica cu cea a lui Cristos.


469

Îți propun o bună regulă de conduită pentru a trăi fraternitatea, spiritul de slujire: atunci când vei dispare, ceilalți să poată duce cu bine la capăt sarcina ta, pentru că vei fi știut să le transmiți experiența ta, fără a te face de neînlocuit.


470

În ciuda pasiunilor tale, asupra ta cade răspunderea sfințeniei, a vieții creștine și a eficacității celorlalți.

Nu ești o piesă izolată. Dacă te oprești, câte persoane poți imobiliza! Câtor oameni le poți aduce prejudicii!


471

Gândește-te la Maica ta, Sfânta Biserică, și înțelegi că dacă suferă un mădular, tot corpul se resimte!

— Corpul tău are trebuință de fiecare din mădularele sale și fiecare mădular are nevoie de tot corpul. — Bietul de mine, dacă mâna mea ar înceta să se miște sau dacă inima ar înceta să mai bată!


472

După cum limpede ai văzut-o: Dumnezeu te-a ales în timp ce atâția alții nu-L cunosc. El vrea ca să fii o temelie, o piatră de fundație pe care să se sprijine viața Bisericii.

Meditează bine realitatea aceasta și vei trage mai multe consecințe practice pentru conduita ta obișnuită: piatra de fundație — poate ascunsă, fără strălucire — trebuie să fie solidă, să nu fie în nici un fel fragilă, ea trebuie să servească drept bază de susținere a edificiului..., altfel rămâne izolată.


473

Când te vei considere ca o temelie aleasă de Dumnezeu pentru răscumpărărea sufletelor — și nu uita că ești nimicnicie și ar nimicnicie! — umilința ta ar trebui să te împingă să te așterni la picioarele tuturor, în serviciul lor.

Dar temelia nu trebuie să fie lipsită de forță — virtute indispensabilă celui care trebuie să susțină și să stimuleze pe alții.

Așadar spune-o cu putere: Isuse, fă ca niciodată, din falsă umilință, să nu încetez de a practica virtutea cardinală a tăriei! Doamne fă-mă să pot deosebi aurul de zgură.


474

O, bună Maica, speranța noastră, cât de siguri ne simțim, chiar atunci când totul se clatină, atunci când suntem lipiți de Tine.


[Tipărire]
 
[Trimiteți]
 
[Palm]
 
[Salvați]
 
Schimbați limba gândului în:
Anterior Următor