Învierea

Simți nevoia să te convertești: El îți cere mai mult… dar tu Îi dai tot mai puțin!

Fiecăruia dintre noi i s-a întâmpinat, literalmente, ceea ce i s-a întâmpinat lui Lazăr. A fost „veni foras“ — ieși! care ne-a pus în mișcare.

Câtă milă provoacă cei care sunt încă morți și care nu cunosc puterea milostivirii lui Dumnezeu!

Regăsește sfânta bucurie, gândindu-te că alături de omul care, fără de Cristos, putrezește, se înalță cel care înviază cu El.

Chiar atunci când nu sunt provocate de impulsuri dubioase și sterpe, afecțiunile pământești comportă adesea o parte de egoism.

De aceea, fără a disprețui afecțiunile, trebuie să-ți rectifici mereu intenția.

Să nu dorești să ii plâns. Aceasta este foarte adesea un semn de orgoliu și de vanitate.

Când vei vorbi despre virtuțile teologale — credința, speranța, dragostea — gândește-te că decât să teorizezi asupra lor, mai important este să ai aceste virtuți.

Există ceva în viața ta care să fie împotriva vocației tale de creștin, care te face să nu vrei să te purifici? Examinează-ți purtarea și corectează-te.

Examinează-ți cu grijă conduita. Vei vedea că este plină de greșeli și că aceasta îți dăunează ție și poate și celor din jurul tău.

— Amintește-ți, fiule, că microbii nu sunt mai puțin primejdioși decât fiarele sălbatice. Și că s-ar putea să cultivi aceste greșeli, aceste rătăciri cum se cultivă microbii în laboratoare: prin lipsa ta de smerenie, prin lipsa rugăciunii, prin lipsa de seriozitate în îndeplinirea datoriei, prin lipsa cunoașterii tale însuți… și amintește-ți că aceste focare infestează apoi atmosfera.

— Da, ai nevoie să-ți faci zilnic un examen de conștiință, un examen care te va face să iei hotărâri precise spre a-ți îndrepta viața, pentru că te va cuprinde o adevărată suferință în fața greșelilor, neglijențelor și păcatelor tale.

Pentru că El este Atotputernic, Atotștiutor, Dumnezeu trebuia să o aleagă pe Maica sa.

Și tu ce-ai fi făcut dacă ar fi trebui s-o alegi?

Cred că noi am fi ales-o pe cea pe care o avem, copleșind-o cu toate harurile. Este ceea ce a făcut Domnul. Iată de ce, imediat după preasfânta Treime, vine Maria.

— Teologii fac un raționament logic în legătură cu această mulțime a harurilor ei prin faptul că Ea nu a fost supusă lui Satana: așa se cuvenea, Dumnezeu putea s-l facă; deci El a făcut-o. Aceasta este marea dovadă. Dovada cea mai clară a faptului că Dumnezeu a copleșit-o pe Maica Sa cu toate darurile din prima clipă. Și iat-o, frumoasă, pură, preacurată în sufletul și în trupul său!

Aștepți victoria, sfârșitul luptei… Dar iată că ea se face așteptată!

— Mulțumește-I totuși Domnului ca și cum ți-ai fi atins deja scopul; oferă-I nerăbdarea ta: „vir fidelis loquetur victoriam“ — plin de bucurie, omul credincios va cânta victoria.

Lipsit de unirea cu Domnul Cristos, pe care rugăciunea neîntreruptă ți-o dă până și în somn, treci prin momente în care ai impresia că opui rezistența Voinței lui Dumnezeu.

— Aceasta este numai o slăbiciune, o știi bine. Iubește Crucea; bucură-te că duci lipsă de atâtea lucruri pe care lumea le consideră necesare; iubește obstacolele care caută să te împiedice s-o iei pe drumul acesta sau… să continui a-l urma; acceptă-ți până și propria ta micime și mizerie spirituală.

— Cu voință eficientă, oferă ceea ce te privește și ceea ce-i privește pe ai tăi. Din punct de vedere uman nu este puțin lucru; dintr-o perspectivă divină, nu este nimic.

Părinte, mă simt foarte ostenit și pustiit, i-am auzit uneori pe câte unii spunând; când mă rog sau fac un alt exercițiu de pietate, am impresia ca joc teatru…

Acestui prieten, și ție — dacă te afli într-o asemenea situație —, iată ce vă răspund: Da, joci teatru, și e lucru mare! Domnul este cel ce te privește! Tatăl, Fiul, Sfântul Duh, adică Sfânta Treime este cea care ne contemplă în momentele în care „jucăm teatru“.

— Ce frumos este să ne înfățișăm astfel în fața lui Dumnezeu, din iubire, pentru a-I mulțumi cu toată lipsa noastră de chef. Ca un trubadur al lui Dumnezeu! Și ce frumoasă este rugăciunea aceasta spusă cu Iubire și sacrificiu, fără a simți nici cea mai mică satisfacție personală, ci numai spre a face pe placul Domnului nostru!

— Iată ce înseamnă să trăiești întru iubire!

O inimă care iubește mai mult decât se cuvine lucrurile pământești este ca legată de un lanț, sau de un fir foarte subțire, care o împiedică să-și ia zborul spre Dumnezeu.

„Vegheați și rugați-vă, ca să nu cadeți în ispită…“ Este pasionant să vezi cum se pot abandona treburile divine pentru un miraj efemer!

Apostolatul fără entuziasm — iată marele dușman al sufletelor.

Lipsa de „încăpățânare“ supranaturală, lipsa de tărie pentru a persevera în îndatorirea proprie, pentru a nu se opri înainte de a fi așezat „ultima piatră“, este o dovadă evidentă a lipsei de entuziasm.

Există inimi împietrite, dar nobile care, apropiindu-se de căldura Inimii lui Isus, se topesc ca bronzul în lacrimi de iubire și de reparare, și se înflăcărează! Dimpotrivă cei lâncezi au o inimă de lut, de carne mizerabilă… și se risipesc. Nu sunt decât praf și-ți face rău să-i privești.

Spune cu mine: Isuse, îndepărtează de noi lipsa de zel!

Maica noastră este împodobită cu bunătatea cea mai deplină, cu frumusețea cea mai desăvârșită, cu grația cea mai aleasă. Gândul că ai o asemenea Mama nu te umple oare de iubire?

Iubirea… suntem pătrunși de ea. Astfel, Domnul Cristos nu vrea să fim niște oameni rigizi, uscați, ca niște obiecte inerte. El ne vrea pătrunși de duioșia sa.

Spune-mi dacă înțelegi această contradicție aparentă: la treizeci de ani, un om scria în jurnalul său: „acum nu mai sunt tânăr“. Or, după ce trecuse de patruzeci de ani, de data aceasta nota: „Voi rămâne tânăr până ce voi ajunge octogenar“.

În ciuda anilor se simțea mereu tânăr, acea tinerețe plină de maturitatea pe care ți-o dă Iubirea.

Cât de bine înțeleg întrebarea pe care și-o punea acel suflet îndrăgostit de Dumnezeu: a existat din parte-mi cea mai mică strâmbătură de dezgust? A existat în mine ceva care să te fi putut mâhni, Doamne, Iubirea mea?

Cere lui Dumnezeu, Părintele tău, să ne acorde mereu această exigență în iubire.

Ți-a dat oare seama de toată afecțiunea, de toată încrederea pe care o aveau prietenii lui Cristos pentru El? Cât de firesc îi reproșează surorile lui Lazăr absența Sa: te anunțasem! Dacă Tu ai fi fost aici!…

— Spune-I așadar, calm și încrezător: învață-mă să-Ți arăt aceeași dragoste ca Marta, Maria și Lazăr; la fel cum făceau cei doisprezece chiar dacă, la început, te urmau din motive mai puțin supranaturale.

Cât de mult îmi place sa-l contemplu pe Ioan, odihnindu-și capul pe pieptul lui Cristos! Ca o abandonare plină de iubire a inteligenței pentru a o aprinde la flacăra Inimii lui Cristos.

Dumnezeu mă iubește… și apostolul Ioan scrie: „să-L iubim deci pe Dumnezeu deoarece El ne-a iubit cel dintâi“.

— Mai mult, Isus se adresează fiecăruia dintre noi, în ciuda slăbiciunilor noastre atât de evidente, ca să ne întrebe, ca pe Petru: „Simon, fiul lui Iona, mă iubești tu mai mult ca aceștia?

— Atunci trebuie să-I răspunzi: „Doamne, Tu știi toate, Tu știi că te iubesc!“ adăugând cu umilință: „fă să te iubesc mai mult, sporește iubirea mea“!

Faptele sunt iubirea, nu vorbele frumoase. Fapte! Fapte! De luat o hotărâre: a, îți voi spune deseori că te iubesc — de câte ori ți-am tot spus-o chiar astăzi — dar prin harul tău, purtarea mea și micile nimicuri din fiecare zi se vor înfățișa înaintea ta, Doamne, ca să-ți arate Iubirea mea.

Noi, oamenii, nu suntem în stare să avem pentru Isus atențiile delicate pe care niște oameni aspri, dar creștini, le au zilnic pentru o biata făptură: soția, copilul, prietenul lor, care sunt tot atât de necăjiți ca și ei.

— Iată o realitate care ar trebui să ne determine la acțiune.

Iubirea de Dumnezeu este atât de plăcută, atât de sugestivă încât creșterea ei în viață unui creștin nu cunoaște margini.

Nu te poți comporta ca un copil turbulent sau ca un om fără minte.

— Fiu al lui Dumnezeu, tu trebuie să fii o persoană energică, senină în munca ta profesională și în viața socială, trebuie să trăiești în așa măsură în prezența Domnului încât să te îngrijești și de cele mai mici amănunte.

Când nu li se dă decât dreptate, se întâmplă ca oamenii să se simtă răniți.

— Așadar, tu nu trebuie să acționezi decât din iubire de Dumnezeu. Și El va adăuga la această dreptate balsamul iubirii de aproapele său care face să fie mai curate și mai cinstite iubirile pământești.

Când intervine Dumnezeu, totul devine mai supranatural.

Iubește-L pe Domnul Cristos din toată inima, iubește-L la nebunie, căci dacă exista iubirea, îndrăznesc să te asigur că nici nu vei mai avea nevoie să iei hotărâri. Gândește-te la părinții tăi! Ai mei n-aveau nici o nevoie să ia hotărâri pentru a mă iubi. Și câte atenții pline de afecțiune știau să-mi arate!

Da, cu această inimă a noastră putem și trebuie să-L iubim pe Dumnezeu.

Iubirea este sacrificiu. Iar sacrificiul, bucurie datorită Iubirii.

Răspunde-mi : de câte ori în cursul zilei îți cere voința ta să-ți înalți inima spre Dumnezeu spre a-I aduce în dar simțămintele și faptele tale?

Ce altă piatră de încercare mai bună pentru intensitatea și calitatea iubirii tale!

Fii convins, fiul meu, că Dumnezeu are dreptul să ne zică: te gândești la Mine? Rămâi lângă Mine? Mă cauți ca sprijin? Mă cauți ca pe Lumina vieții tale, ca pe o platoșa… ca pe un tot?

— Atunci ține-te de această hotărâre: în ceasurile pe care oamenii le socot bune am să strig: Doamne! Și în cele care sunt socotite rele, voi repeta: Doamne!

Să nu pierzi niciodată sensul supranatural al vieții tale. Chiar dacă îți vezi slăbiciunile, apucăturile rele în toată goliciunea lor — și glodul acesta din care ești făcut —, Dumnezeu contează pe tine.

Fii natural, ca și cei care te înconjoară, dar făcând un miracol din fiecare clipă a zilei tale.

Ca să judeci cu cel mai drept gând trebuie să ai inima curată; trebuie să depui zel în toate cele ce țin de Dumnezeu, sufletele trebuie iubite fără prejudicăți.

— Cugetă la aceasta!

Auzeam niște prieteni vorbind de aparatele lor de radio. Aproape fără să-mi dau seama, am transpus această problemă pe planul spiritual: prize de pământ avem multe, mult prea multe, dar am neglijat antena vieții lăuntrice…

— Și de acea sunt atât de puține suflete care mențin un raport constant cu Dumnezeu. De-am putea să nu pierdem niciodată legătura cu divinul!

Nimicuri, niște lucruri mărunte cărora nu le sunt dator nimic, de la care nu aștept nimic, iată ce-mi reține atenția mult mai mult ca Dumnezeul meu! În ce companie mă aflu când nu sunt cu Dumnezeu?

Spune-I: Doamne, nu mai vreau nimic altceva decât ce vei voi Tu. Și chiar ceea ce Ți-am cerut în zilele din urmă să nu-mi dai — dacă aceasta trebuie să mă îndepărteze, fie chiar cu un milimetru, de Voința ta!

Secretul eficacității este să fii pios, de o pietate foarte reală, foarte sinceră: astfel toată ziua ta se petrece în apropierea Sa.

O decizie: să caut, dacă se poate fără încetare, prietenia, apropierea plină de iubire și supunere față de Duhul Sfânt. „Veni Sancte Spiritus…!“ — O, Duhule Sfânt, vino să locuiești în sufletul meu!

Spune din toată inima și cu mereu mai multă iubire și mai mult încă atunci când te vei afla lângă Tabernacol sau când Îl vei purta în tine pe Domnul Cristos: „non est qui se abscondat a calore ejus“ — fă ca să nu fug de tine, fă ca focul duhului tău să mă umple!

„Ure igne Sancti Spiritus!“ aprinde-mă din flacăra Duhului tău, exclami tu. Și apoi adaugi: este necesar ca sărmanul meu suflet să-și ia din nou zborul… și să nu înceteze până ce se va odihni în El.

— Dorințele tale par minunate și Îl voi ruga pentru tine pe Mângâietorul; Îl voi invoca într-una, ca să se așeze în centrul ființei tale, și de acolo să dirijeze și să insufle spirit supranatural tuturor acțiunilor tale, tuturor cuvintelor, gândurilor și preocupărilor tale.

La celebrarea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, l-ai implorat pe Domnul din adâncul sufletului ca El să-ți acorde harul „de a înălța“ Sfânta Cruce în cugetul și în simțurile tale… Ar fi ca o nouă viață! Ca o pecete ce confirmă autenticitatea misiunii tale: ființa ta întreagă pe Cruce!

— Vom vedea, vom vedea!

Mortificarea noastră trebuie să fie continuă, ca și bătăile inimii: astfel vom dobândi stăpânirea de noi înșine și vom exercita asupra celorlalți generozitatea lui Isus Cristos.

A iubi Crucea înseamnă a ști să renunți la tine din iubire pentru Cristos, chiar dacă te costă. Și tocmai pentru că te costă…

Bucuria creștină nu este o bucurie fiziologică. Fundamentul ei este divin și se situează dincolo de necazuri și de boală.

— Bucuria nu este veselia clopoțeilor sau a balurilor populare.

Adevărata bucurie este ceva mai intim, ceva care ne face senini, ne umple sufletul de fericire, chiar dacă uneori chipul ne rămâne grav.

Ți-am scris: chiar dacă înțeleg că este un fel de a vorbi, nu-mi place să aud calificându-se drept cruci contradicțiile ce se nasc din orgoliul personal. Aceste poveri nu sunt Crucea lui Cristos.

Luptă deci împotriva acestor adversități pe care ți le inventezi și care nu au nimic comun cu pecetea lui Cristos. Leapădă toate travestiurile propriului tău eu!

Chiar în zilele în care ni se pare că ne pierdem timpul există în prozaismul miilor de lucruri obişnuite destule încă pentru a te simţi pe Cruce: o Cruce fără spectacol.

Nu-ți dărui inima pentru ceva trecător: ia aminte la Cristos care s-a făcut sărac pentru noi și care nu avea pe ce să-și așeze capul.

Cere-I să-ți dăruiască în mijlocul lumii, o detașare reală, pe care nimic nu o slăbește.

Un semn clar de detașare este de a nu considera nimic — într-adevăr nimic! — ca fiind al tău.

Cel care-și trăiește în mod sincer credința, știe că bunurile temporale sunt mijloace, și le folosește cu generozitate, cu eroism.

Cristos cel înviat, glorios, s-a lepădat de tot ce era pământesc, pentru ca noi, oamenii, frații săi, să ne gândim și noi la cele pe care trebuie să le lepădăm.

Trebuie s-o iubim pe Preasfânta Fecioară: niciodată n-o vom iubi destul!

— Da, iubește-o mult! — Nu te mulțumi să așezi ici și colo niște imagini ale Ei și s-o saluți, să-i adresezi scurte rugăciuni. Tu, care trăiești riguros, trebuie sa știi să-i oferi un mic sacrificiu zilnic, ca să-i arăți iubirea ta și iubirea pe care dorim să i-o poarte întreagă umanitate.

Adevărul creștinului, iată-l: bazat pe sacrificiu, dăruire de sine și iubire — iubirea de Dumnezeu, și, prin El, de aproapele.

Isuse, mă odihnesc, încrezător, în brațele tale; îmi ascund capul pe pieptul tău iubitor, punând inima mea lângă Inima ta: vreau întru totul ceea ce vrei tu.

Astăzi, când lumea e scufundată în nesupunere, bârfire, șicane, șiretenii, trebuie să iubim mai mult ca oricând supunerea, sinceritatea, loialitatea, simplitatea: și toate acestea într-un spirit supranatural, care ne va face cu atât mai umani.

Îmi spui că da: eşti ferm decis să-L urmezi pe Cristos.

— Ei bine, atunci va trebuie să mergi în pasul lui Dumnezeu, nu în al tău!

Mă întrebi care este fundamentul fidelităţii noastre.

— În linii mari îţi voi spune că ea se sprijină pe iubirea de Dumnezeu care îngăduie să fie învinse toate obstacolele: egoismul, orgoliul, oboseala, nerăbdarea…

— Un om care iubeşte îşi calcă în picioare eul său şi ştie bine că, iubind chiar din toată inima, nu ştie totuşi să iubească cum ar trebui.

Transcriu, pentru că este foarte frumos, ceea ce o călugăriță aragoneză exclama, după cum mi s-a spus, în recunoștință sa față de bunătatea paternă a lui Dumnezeu: „Cât de pătrunzător este El: are ochi pentru toate!“

Ca toți fiii lui Dumnezeu și tu ai nevoie de rugăciunea personală, de această intimitate, de acest raport direct cu Domnul Cristos — un dialog față în față — fără să te ascunzi în spatele anonimatului.

Prima condiție a rugăciunii este perseverența, a doua este umilința.

— Fii de o sfântă încăpățânare! Ai încredere!

Gândește-te că Domnul, când Îi cerem ceva important, vrea poate să-L implorăm ani în șir. Insistă!… dar insistă cu tot mai multă încredere.

Perseverează în rugăciune, după cum ne îndeamnă Învățătorul! Acest punct de plecare va sta la originea păcii, bucuriei, seninătății tale și, în consecință, la originea eficienței tale supranaturale și omenești.

Undeva, unde se vorbea și unde se auzea o muzică, rugăciunea a irupt din sufletul tău, producându-ți o consolare inexplicabilă — Isuse, ai spus tu, în cele din urmă, nu vreau consolare. Pe Tine te vreau!

Viața ta trebuie să fie o rugăciune neîntreruptă, un continuu dialog cu Domnul: și în fața a ce este plăcut și în fața a ce este dezagreabil, în fața a ce este ușor, cât și a ce este extraordinar…

În orice ocazie, tu trebuie să te gândești să conversezi cu Dumnezeu, Tatăl tău, căutându-L în adâncul tău.

A te reculege în rugăciune, în meditație, este un lucru atât de ușor…! Isus nu ne lasă să așteptăm. Cel care așteaptă este El. Este de ajuns să îi spui: Doamne, vreau să mă rog, vreau să vorbesc cu Tine! Și iată-te deja în prezența lui Dumnezeu, pe cale de a vorbi cu El. Și mai mult încă, El nu face economie de timp, îl lasă la aprecierea ta. Și nu zece minute, un sfert de oră. Nu, timp de ore întregi, timp de o zi întreagă! Și El este acela care este: Atotputernicul, Cel Preaînțelept.

În viața ta interioară ca și în iubirea umană trebuie să ne arătăm perseverenți cu orice preț.

Da, trebuie să meditezi deseori asupra acelorași subiecte, insistând până ce descoperi încă o dată America.

— Și cum de n-am observat acest lucru mai de mult, te întrebi tu surprins? — Pur și simplu, pentru că suntem uneori ca pietrele care lasă apa să alunece peste ele fără să absoarbă măcar o picătură.

— Iată de ce este necesar să revenim asupra aceluiași subiect — de fapt nu este același — ca să ne impregnăm de binecuvântările lui Dumnezeu.

În Sfânta Jertfă de pe altar, preotul ia Trupul Domnului și Potirul Sângelui său și le ridică deasupra tuturor lucrurilor pământești spunând: „Per Ipsum et cum Ipso et in Ipso“ — prin Iubirea mea, cu Iubirea mea, în Iubirea mea! Identifică-te cu gestul acesta.

Mai mult chiar: încorporează această realitate în viața ta.

Evanghelistul povestește că Isus, după ce a făcut o minune, s-a ascuns, căci au vrut să-L facă Rege.

— Doamne, Tu care vrei să ne faci să luăm parte la miracolul Euharistiei, Îți cerem să nu Te ascunzi ochilor noștri, Îți cerem să trăiești cu noi: să putem să Te vedem să Te atingem, să Te auzim, să rămânem mereu lângă Tine. Fii Regele vieții și muncii noastre.

Apropia-te des de cele trei Persoane — Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, si Dumnezeu Duhul Sfânt. Și ca să ajungi la Preasfânta Treime recurge la mijlocirea Mariei.

Cel care nu s-a dăruit efectiv lui Isus Cristos, nu are o credința „vie“.

Orice creștin trebuie să-L caute pe Cristos și să comunice des cu El, ca să-L poată iubi tot mai mult. — La fel se întâmplă cu logodna: logodnicii trebuie să se întâlnească deseori, altfel dacă două persoane nu se văd, nu pot ajunge să se iubească. Or, viața noastră este făcută din Iubire.

Găsește timp să reflectezi la sfânta mânie a Domnului, când vede că în Templul din Ierusalim sunt necinstite cele ale Tatălui său.

— Ce lecție! O lecție menită să te oprească pentru totdeauna a mai rămâne indiferent sau laș atunci când vor fi tratate fără respect cele ce sunt ale lui Dumnezeu!

Să-ți fie neprețuita Prea Sfânta Umanitate a lui Isus Cristos.

— Nu te umpli de bucurie că El a voit să fie asemenea nouă? Mulțumește lui Isus pentru acest prea-plin de bunătate.

A sosit Adventul. Timp nimerit ca să-ți reînnoiești dorința, dorul, așteptarea ta sinceră a venirii lui Cristos: A venirii sale de zi cu zi în sufletul tău, grație Euharistiei! „Ecce veniet!“ — Iată Vine! ne spune Biserica spre a ne încuraja.

Crăciunul. —Se cântă „venite, venite“, — să ne apropiem căci El s-a născut.

Şi după ce am văzut cum Maria şi Iosif veghează Copilul, îmi permit să-ţi sugerez să-L priveşti din nou, să-L priveşti neobosit.

Chiar dacă ne doare să o recunoaştem — şi Îl rog pe Dumnezeu să mărească în noi această durere —, eu şi tu, nu suntem străini de moartea lui Cristos, căci păcatele oamenilor au fost loviturile de ciocan care L-au pironit pe lemnul Crucii.

Sfântul Iosif! nu se poate să iubim pe Isus și pe Maria fără să-l iubim și pe sfântul Iosif.

Contemplă toate motivele pe care le avem ca să venerăm pe sfântul Iosif şi ca să ne inspirăm din viaţa sa. A fost un om tare în credinţă…; prin munca lui statornică a întreţinut familia sa — Isus şi Maria —, a respectat puritatea Mariei, care este soţia lui..., şi a respectat şi iubit libertatea lui Dumnezeu, care nu numai că o alesese pe Fecioara ca mamă, dar chiar făcuse din el soţul Sfintei Maria.

Sfinte Iosife, Părinte şi Domn al nostru, tu, cel preacurat, preacredincios, care ai meritat să porţi în braţe pe copilul Isus şi să-L speli şi să-L săruţi, învaţă-ne să devenim cât mai apropiaţi de Dumnezeul nostru, să fim curaţi şi vrednici de a fi asemenea lui Cristos. Învaţă-ne să facem ca Cristos: să îndumnezeim căile noastre şi să le arătăm oamenilor să facă la fel, spunându-le că pot avea permanent pe pământ o eficienţă spirituală extraordinară.

Să-l iubeşti mult pe sfântul Iosif, să-l iubeşti din tot sufletul tău, căci, împreună cu Isus, este persoana care a iubit-o cel mai mult pe Sfânta Maria. Cel care a fost cel mai apropiat de Domnul: cel care L-a iubit cel mai mult după Maica noastră.

— Merită pe deplin afecțiunea ta și pentru tine este bine să-l ai aproape, pentru că este un Îndrumător al vieții interioare și poate face mult la Domnul și la Maica sa.

Fecioara. Unde să găsești o mai bună Stăpână a iubirii lui Dumnezeu decât această Regină, această Doamnă, această Mamă, care are relația cea mai profundă, intimă, cu Preasfânta Treime: Fiică a lui Dumnezeu Tatăl, Mamă a lui Dumnezeu Fiul, Mireasă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt, și în același timp Mama noastră?

— Să apelezi personal la mijlocirea ei!

Vei deveni sfânt dacă vei fi milostiv, dacă știi să faci ceea ce place altora neofensându-L pe Dumnezeu, chiar dacă pe tine te costă!

Sfântul Paul ne dă rețeta unei carități pline de delicatețe: „alter alterius onera portate et sic adimplebitis legem Christi“ — purtați-vă unii altora povara și veți împlini astfel legea lui Cristos!

— Astfel se petrec lucrurile și în viața ta!

Domnul nostru Isus într-atât i-a iubit pe oameni încât s-a întrupat și a trăit lângă cei săraci și cei bogați, printre cei drepți și cei păcătoși, printre tineri și bătrâni, printre păgâni și iudei.

A dialogat neîncetat cu toți: deopotrivă cu cei care-L iubeau și cu cei care nu căutau decât să-I denatureze vorbele pentru a-L putea condamna.

Străduiește-te să te porți asemenea Domnului.

A iubi sufletele din dragoste faţă de Dumnezeu, iată ce ne face să iubim pe toată lumea, să înţelegem, să scuzăm, să iertăm…

Iubirea noastră trebuie să fie în stare să accepte mulţimea lipsurilor şi slăbiciunilor umane. Trebuie să simţim o minunată caritate "vertitatem facientes in caritate", să apărăm adevărul fără să rănim.

Când îţi vorbesc de „exemplul bun“, vreau să-ţi indic prin aceasta şi alte îndatoriri: a înţelege şi a ierta, a umple lumea de pace şi de iubire.

Întreabă-te adesea: mă străduiesc eu să arăt o caritate mai delicată față de cei care trăiesc împreună cu mine?

Predicând că trebuie să devenim asemenea unui covor moale pe care ceilalţi vor călca, nu pretind să fac o frază frumoasă: nu, aceasta trebuie să devină o realitate! Este greu, după cum sfințenia este dificilă, dar şi accesibilă tuturor.

Văzând atâta egoism, atâta indiferență — fiecare pentru el — mă duce gândul la acei măgăruși de lemn robuști, care trepăduiesc undeva pe o masă… Unul dintre ei și-a pierdut un picior, dar a continuat să înainteze pentru că se sprijinea pe ceilalți.

Slujind adevărul, fără să facă concesii, catolicii trebuie sa se străduiască să creeze un climat de înțelegere reciprocă, care să facă să amuțească ura și ranchiunele.

La un creștin, la un fiu al lui Dumnezeu, prietenia și caritatea frățească formează unul și același lucru: lumina divină ce te învăluie în căldura sa.

Practicarea îndreptării frăţeşti — care îşi are rădăcina în Evanghelie — este o manifestare de încredere şi afecţiune supranaturală. Fii deci recunoscătoare când o vei primi şi practic-o şi tu faţă de cei care te înconjoară.

Când corectăm pe cineva — și aceasta este necesar dacă vrem să ne îndeplinim datoria — trebuie să fim pregătiți să-l facem să sufere și să suferim și noi. Dar aceasta să nu-ți servească drept scuză pentru a te abține.

Așează-te aproape de Maica ta, Sfânta Fecioară. — Trebuie să fii mereu unit cu Dumnezeu: ei bine, caută unirea aceasta pe lângă Maica sa binecuvântată.

Să mă înțelegi bine: a fi în lume și a face parte din lume, aceasta nu înseamnă să fii monden.

Cum să te comporţi? Ca un jar aprins, care aduce foc acolo unde se află, sau care tinde cel puţin să ridice nivelul spiritual al celor care îl înconjoară, chemându-i la o viaţă creştinească mai intensă.

Dumnezeu vrea că lucrările sale, atunci când le-a încredințat oamenilor, să se realizeze prin puterea rugăciunii și a umilinței.

Fundamentul întregii noastre activități de cetățeni — de cetățeni catolici — se află într-o intensă viață interioară: în faptul de a fi bărbați și femei care fac cu adevărat din ziua lor un neîntrerupt dialog cu Dumnezeu.

Și când ești împreună cu cineva? Să vezi în această persoană un suflet: un suflet pe care trebuie să-l ajuți, să-l înțelegi, cu care trebuie să trăiești și pe care trebuie să-l mântuiești.

Te încăpățânezi să înaintezi singur, urmând propria ta voință, condus exclusiv de propria ta judecată… și iată, după cum vezi, rezultatul e nerodnicia.

Fiul meu, dacă urmezi numai judecata ta și n-o supui, dacă ești orgolios, dacă te consacri apostolatului „tău“, vei putea lucra toată noaptea — și toată viața ta va fi o noapte! Și la urmă te vei trezi cu năvoadele goale.

A ne gândi la Moartea lui Cristos este o invitație la a ne situa în fața îndatoririi noastre de zi cu zi cu o sinceritate absolută și a lua în serios credința pe care o profesăm.

— Trebuie să fie prilej de a pătrunde mai mult în profunzimile Iubirii lui Dumnezeu, ca să putem — prin cuvintele și prin acțiunile noastre — să-L înfățișăm tuturor oamenilor.

Fă în așa fel încât în gura ta de creștin — și creștin trebuie să fii în orice moment — să se găsească, imperios, cuvântul divin ce incită, ce exprimă starea ta de om angajat în mod radical pentru Împărăție.

O mare superficialitate — și uneori o mare lipsă de răspundere — se ascunde la cei care dețin o autoritate, când ei dau îndărăt în fața durerii inerente mustrării, sub pretextul de a nu-i face să sufere pe ceilalți.

În mintea multor oameni, sfântul nu este "comod". Dar aceasta nu presupune că el trebuie să fie insuportabil.

Într-adevăr, zelul său nu trebuie să fie niciodată amar, corectarea făcută de el nu trebuie să fie jignitoare. Exemplul lui nu trebuie simţit niciodată ca un fel de palmă morală, care loveşte, cu aroganţă, obrazul aproapelui.

Poate ca evită în viața aceasta niște contrarietăți… dar își pun în joc fericirea veșnică și pe a altora prin neglijențele lor, ce constituie adevărate păcate.

Acel preot tânăr obișnuia să se adreseze lui Isus cu cuvintele Apostolilor: „edissere nobis parabolam“ — explică-ne parabola. Și adăuga apoi: — Învățătorule, pune în sufletele noastre lumina învățăturii tale, astfel ca ea să fie mereu prezentă în viețile și în faptele noastre… și ca noi să fim în stare s-o transmitem celorlalți.

— Spune și tu aceasta Domnului!

În semn de umilință și de dorință de a-L sluji pe Dumnezeu, să ai mereu curajul de a spune adevărurile de credință așa cum sunt, fără să faci concesii, fără să lași unele ambiguități.

La un catolic nu ar putea să existe altă atitudine decât aceea de a apăra „totdeauna“ autoritatea Papei; și aceea de a fi mereu suficient de docil și hotărât pentru a-și reexamina propria opinie față de Magisterul Bisericii.

Cu mulți ani în urmă, cineva m-a întrebat, în mod indiscret, dacă cei care îmbrățișează cariera sacerdotală au drept la pensionare când ating vârsta… Cum nu-i răspundeam, insista.

— Atunci mi-a venit ideea de a-i da un răspuns care să nu sufere replică: preoția, i-am spus, nu este o carieră, este un apostolat!

Și în modul acesta o și simt. Și de aceea am vrut să trec acest fapt în aceste note, ca prin ajutorul lui Dumnezeu, să nu uităm niciodată diferență.

A avea spirit catolic presupune să purtăm pe umerii noștri o solicitudine pentru întreagă Biserică și nu numai pentru cutare sau cutare. Și aceasta presupune și ca rugăciunea noastră să se întindă de la nord la sud, de la est la vest, într-o cerere plina de generozitate.

„Port asupra mea grija pentru toate Bisericile“ — scria sfântul Paul. Și acest suspin al Apostolatului amintește tuturor creștinilor — de asemenea și ție — răspunderea pe care o au de a pune la picioarele Miresei lui Isus Cristos, Sfânta Biserică, ceea ce suntem și ceea ce putem, iubind-o cu toată credința, cu prețul chiar al bunurilor, al onoarei, al vieții noastre.

Nu te speria de această conjurație a tăcerii prin care vor să înăbușe glasul Bisericii și reacționează în măsura posibilului. Unii nu vor să fie auzită vocea ei în timp ce alții nu îngăduie să fie prețuit bunul exemplu al celor care predică prin fapte. Alții vor să șteargă orice urmă de dreaptă învățătură… iar un foarte mare număr n-o suportă! Nu te înspăimânta, repet, nu înceta să fii purtătorul de cuvânt al învățăturilor Magisterului!

Fii din ce în ce mai „roman“! Și să-ți fie scumpă credința aceasta binecuvântată, care face cinste fiilor unicei și veritabilei Biserici, întrucât este ceea ce a voit Isus Cristos.

Devoțiunea către Sfânta Fecioară trezește în sufletele creștine o pornire supranaturală care îi face să acționeze în calitate de „domestici Dei“ — membri ai familiei lui Dumnezeu.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă