Rodnicie

Trebuie să răspunzi iubirii lui Dumnezeu fiindu-I fidel, foarte fidel. Și, ca o consecință, din fidelitate, această Iubire pe care ai primit-o comunic-o și altor persoane, ca și ele să se bucure de această regăsire a lui Dumnezeu.

Isuse, Domnul meu, fă-mă să simt harul tău și să conlucrez cu el astfel încât inima mea să se golească pentru a fi umplută de Tine, Prietenul, Fratele, Regele meu, Dumnezeul meu, Iubirea mea!

Dacă, prin rugăciunea ta, prin spiritul tău de sacrificiu și prin acțiunile tale, nu dai dovadă de o statornică preocupare pentru apostolat, iată proba evidentă că nu ești destul de fericit și că, deci, fidelitatea ta trebuie să crească. — Într-adevăr, acela care se bucură de fericire și de bine se străduiește să le transmită altora.

Când îți vei călca de tot în picioare eul propriu și vei trăi pentru alții, atunci vei fi instrumentul care trebuie în mâinile lui Dumnezeu.

El i-a chemat — El îi cheamă — pe ucenicii săi și le poruncește: „ut eatis“ — mergeți și căutați și pe alții!

Decide-te să aprinzi lumea cu aceste iubiri limpezi; da, poți! Și astfel vei aduce fericirea omenirii întregi, apropiind-o într-adevăr de Dumnezeu.

„In modico fidelis!“ — a fi fidel în puține lucruri…

— Munca ta, fiule, nu constă numai în a salva suflete, ci și în a le sfinți zi de zi, conferind fiecărei clipe un elan de eternitate, oricât de obișnuită ar părea ea în aparență.

Nu se cuvine să despărțim sămânța doctrinei de ca a pietății. Semănând doctrina, numai pietatea te va face să eviți microbii care ar lipsi munca ta de eficacitate.

După cum imensa mașinărie a zeci de uzine se oprește neputincioasă când se întrerupe curentul electric, tot astfel apostolatul încetează să mai fie fecund când lipsesc rugăciunea și mortificarea, care mișcă într-atât Inima Preasfântă a lui Cristos.

Dacă asculți de impulsurile harului, vei aduce roade bune: roade durabile pentru gloria lui Dumnezeu.

— A fi sfânt presupune a fi eficient, chiar dacă sfântul nu ajunge să-și atingă cu degetul, nici să-și vadă eficiența.

Rectitudinea intenției constă în a căuta „numai și întru totul“ gloria lui Dumnezeu.

Apostolatul, care este o manifestare evidentă a vieții spirituale, se poate compara cu un flux constant care ne face să înălțăm pe plan supranatural orice eveniment — mare sau mic — al zilei, în virtutea iubirii de Dumnezeu pe care o punem în totul.

Cărțile din care citea aveau mereu ca semn de carte o fâșie de hârtie cu această deviză, scrisă cu litere mari și energice: „Ure igne Sancti Spiritus!“: să arzi de flacăra Duhului Sfânt!

Încearcă să fii acel copil plin de sfântă obrăznicie, care „știe“ că Dumnezeu, Părintele său, îi trimite mereu tot ce este mai bun pentru el.

— Astfel, când are nevoie de ceea ce pare foarte necesar, nu se îngrijorează. Liniștit, spune: întotdeauna Îl am pe Sfântul Duh și mi-e de ajuns.

Îngrijeşte-te ca rugăciunea ta zilnică să fie în această intenţie: să fim plini de credinţă, noi toţi care suntem catolici, să ne hotărâm să luptăm pentru a fi sfinţi.

— Nimic mai logic! Ce altceva putem dori pentru cei pe care-i iubim, pentru cei care sunt legaţi de noi prin legătura atât de puternică a credinţei?

Când mi se spune că există oameni care s-au consacrat lui Dumnezeu și care nu se ostenesc să caute cu fervoare sfințenia — dacă este adevărat — cred că aceștia se îndreaptă spre eșecul total al vieții lor.

„Qui sunt isti, qui ut nubes volant, et quasi columbae ad fenestras suas?“ — cine sunt aceștia care zboară ca norii, ca porumbeii spre cuiburile lor? — întreabă Profetul. Și un autor comentează: „norii își au originea în mare și în râuri, și după o cursă mai mult sau mai puțin îndelungată revin la izvor“. Iar eu adaug: este ceea ce trebuie să fii tu, un nor ce face să rodească lumea, făcând-o să trăiască din viața lui Cristos… Aceste ape divine scaldă, îmbibându-le, măruntaiele pământului și în loc să fie murdărite, se vor filtra trecând prin atâtea impurități și vor țâșni în izvoare curate, care vor deveni râuri și fluvii imense, capabile să astâmpere setea omenirii. — Retrage-te apoi în Marea ta imensă, în Dumnezeul tău, știind că alte fructe se vor coace neîncetat datorită irigării supranaturale a apostolatului tău, datorită fecundității apelor lui Dumnezeu, care vor curge până la sfârșitul timpurilor.

Tu copilul Său, trebuie să-I oferi și necazurile și durerile altora.

Necazuri, conflicte pentru un eveniment sau altul?… Nu vezi că Dumnezeu, Părintele tău este acela care vrea să fie astfel… El care este bun, El care te iubește — numai pe tine! — mai mult decât pot toate mamele din lume să-și iubească copiii?

Examinează sincer felul tău de a-L urma pe Învățătorul. Vezi dacă nu te-ai angajat cumva fără convingere, fără să vibreze în tine credința. Nu ești lipsit cumva de smerenie, ca și de sacrificiu și de fapte de-a lungul zilelor? Nu cumva ești doar o fațadă? Ești sau nu atent să te îngrijești de detaliile din fiecare clipă? Într-un cuvânt, întreabă-te dacă nu cumva Iubirea este cea care-ți lipsește!

Dacă e așa, lipsa ta de eficacitate nu trebuie să te mire; dar ia măsuri de îndată, călăuzit de mâna sfintei Maria!

Când vei fi în vreo nevoie, când vei da peste orice fel de necaz, mic sau mare, invocă-l pe Îngerul Păzitor, ca el să-ți rezolve problema cu Isus, sau să te ajute el, după caz.

Dumnezeu se află în sufletul tău și într-al meu și al tuturor oamenilor care se află în stare de har. Și El se află acolo pentru ca în noi să fie mai multă sare, ca să primim mai multă lumină și ca fiecare, la locul nostru, să știm să răspândim aceste daruri de la Dumnezeu.

Și cum am putea noi răspândi darurile acestea ale lui Dumnezeu? Fiind smeriți și uniți cu Maica noastră Biserica.

— Îți aduci aminte de viță și de mlădițele ei? Ce rodnicie are mlădița ce rămâne unită cu trunchiul viței de vie! Ce abundență de ciorchini! Și ce sterilă este mlădița ruptă, care se usucă și pierde orice sevă!

Isuse, fie ca sărmana mea inimă să se umple de oceanul iubirii tale! Fie ca valurile lui să mă spele de orice mizerie!… Ca apele pure și pline de ardoare ale inimii Tale să se reverse într-a mea! Și astfel copleșit, fie ca dorința mea de a Te iubi să se spulbere și să piară, nemaiputând să cuprindă acest divin incendiu de iubire! Iar acea Iubire care este a Ta să se reverse în cascade dătătoare de viață, irezistibile și roditoare, peste alte inimi, pe care atingerea acestor ape le va face să se-nfioare de Credință și Caritate.

Da, trăiește intens Sfânta Liturghie! Te va ajuta reflecția aceasta făcută de un preot plin de cucernicie: este posibil, o, Dumnezeul meu, să luăm parte la Sfânta Slujbă fără a fi sfinți? Și continua: în fiecare zi mă voi ascunde în Rana Coastei Domnului meu, ca să împlinesc o hotărâre pe care de mult am luat-o! — Încearcă și tu, la rândul tău.

Cât de rău și cât de bine poți face! — Bine, dacă ești umil, și dacă ești în stare să te dăruiești cu bucurie și spirit de sacrificiu. Bine, pentru tine și frații tăi oamenii, pentru Biserică, această Maică preabună.

— Și cât rău, dacă te vei lăsa condus de orgoliu.

Nu te îmburghezi: îmburghezit, vei fi o grea povară pentru apostolat și mai ales o pricină de durere pentru Inima lui Cristos!

Nu înceta niciodată de a face apostolat, nu renunța la efortul de a lucra cât mai bine posibil, nu-ți neglija viața de pietate. — Restul îl va face Dumnezeu.

Din când în când, trebuie să facem pentru suflete ceea ce facem pentru focul din vatră: să scoatem cu o lopățică de fier cenușa care acoperă tăciunii și care face să se stingă focul iubirii de Dumnezeu.

Vom merge la Isus, în Tabernacol, pentru a-L cunoaște, a-I asimila învățăturile și pentru a oferi sufletelor această hrană.

Când Îl vei avea pe Isus în inima ta și vei gusta nebunia Iubirii sale, promite-I că vei schimba cursul vieții tale în tot ce va trebui, căci numai astfel vei putea să-L duci mulțimii acelora care nu-L cunosc și care, lipsiți de orice ideal, își urmează, din nefericire, căile ca niște animale.

„Unde e iubire, acolo este Dumnezeu“ cântă imnul liturgic. Numai astfel a putut acel suflet să scrie cugetarea: „această iubire frățească este un mare, un minunat tezaur; ea este mai mult decât o consolare — prea adesea necesară — căci împrăștie în jurul ei siguranța de a-L avea pe Dumnezeu alături și se manifestă prin caritatea semenilor noștri și pentru semenii noștri“.

Ferește-te de spectacol! Numai Dumnezeu să-ți cunoască viața, căci sfințenia trece neobservată, chiar dacă este plină de eficacitate.

Străduiește-te să dai ajutor fără să se observe, fără să-ți atragi laude, fără ca nimeni să vadă… Astfel, trecând neobservat, ca și sarea, pe lângă cei pe care îi frecventezi și prin simțul creștin pe care îl ai, vei contribui ca totul să fie mai firesc, mai plăcut și mai încântător.

Pentru ca lumea noastră să urmeze o cale creștină — singura ce merită osteneală — trebuie să trăim între oameni arătându-le o prietenie sinceră, bazată, în primul rând, pe iubirea sinceră față de Dumnezeu.

M-ai auzit adesea vorbind de apostolatul „ad fidem“. Nu mi-am schimbat părerea; ce minunat câmp de lucru ne așteaptă în lumea întreagă cu cei care nu cunosc adevărata credință, dar care totuși sunt nobili, generoși și plini de voie bună.

Adesea îmi vine să strig la urechea atâtor și atâtor persoane care, în birouri și în magazine în ziare și de la tribune, la școală, în atelier, în mine și pe câmp, protejați de viața lor lăuntrică și de Comuniunea Sfinților, sunt chemați să fie purtători de Dumnezeu în toate cercurile, urmând în aceasta învățătura Apostolului: „slăviți-L pe Dumnezeu prin viața voastră și purtați-L mereu cu voi“.

Noi, cei care păstrăm în inimă adevărul lui Cristos, trebuie să așezăm acest adevăr în inima și viața celorlalți. Contrariul ar însemna nepăsare, rod al unei tactici eronate.

Gândește-te din nou: ți-a cerut Cristos ție voie ca să pătrundă în sufletul tău? — El ți-a lăsat libertatea de a-L urma, dar a venit să te caute, pentru că astfel a voit El.

Prin faptele noastre de slujire, îi putem pregăti Domnului un triumf mai mare decât cel al intrării Sale în Ierusalim… Căci scena cu Iuda nu va mai avea loc, nici cea din Grădina Măslinilor, nici ce s-a petrecut în acea noapte întunecată…

Vom reuși să aprindem lumea de flacăra focului pe care El a venit să-l aducă pe pământ!… Și lumina Adevărului — însuși Isus — va lumina cugetele în ziua fără de sfârșit.

Nu fi atât de timorat! În calitate de creștin ai dreptul și datoria să provoci în suflete criza salvatoare care le va face să trăiască cu fața către Dumnezeu.

Roagă-te pentru toată lumea, pentru oamenii de toate rasele și de toate limbile, de toate credințele, pentru cei care au o vagă idee despre religie, ca și pentru cei care nu cunosc credința.

— Și preocuparea aceasta pentru suflete, dovadă fidelă și limpide că Îl iubim pe Isus, va face efectiv ca Isus să vină.

Cum le străluceau ochii când auzeau vorbind de munca pentru sufletele din țările depărtate! Aveai impresia că erau gata dintr-o săritură să treacă peste ocean. Aceasta pentru că lumea este tare mică atunci când Iubirea este mare.

Ție nici un suflet, așa cum spun, nici unul nu poate să-ți rămână indiferent!

Niciodată nu va gândi astfel un ucenic al lui Cristos: „eu mă străduiesc să fiu bun, iar ceilalți dacă vor, nu au decât să se ducă în infern“. Într-un asemenea comportament nimic nu este uman. Și nimic nu este mai puțin conform cu iubirea de Dumnezeu și cu dragostea pe care o datorăm aproapelui.

Când creștinul înțelege și trăiește catolicitatea, când își dă seama de importanța veștii celei Bune a mântuirii tuturor făpturilor, el știe că — după învățătura Apostolului — trebuie să se facă „tuturor toate pentru a-i mântui pe toți“.

Trebuie să-i iubești pe oameni, frații tăi, astfel încât defectele lor — când constituie o ofensă pentru Dumnezeu — să nu-ți apară ca defecte. Dacă nu te bucuri de lucrurile bune pe care le vezi la ceilalți, dacă nu știi să înțelegi și să ierți, înseamnă că ești un egoist.

Nu ai dreptul să demoralizezi prin nepăsarea ta sau prin exemplul tău rău, sufletele fraților tăi oamenii.

— În ciuda pasiunilor tale, ești răspunzător de viața creștină a celor apropiați ție, de eficacitatea supranaturală a tuturor, de sfințenia lor!

Departe, din punct de vedere fizic, sunt totuși foarte aproape de toți. Da, foarte aproape de toți! Și tu erai atât de fericit s-o repeți!

Fericit datorită acestei comuniuni în caritate de care ți-am vorbit și pe care tu trebuie s-o întreții fără oprire.

Mă întrebi ce ai putea face pentru unul dintre prietenii tăi ca să nu se simtă singur.

— Îți voi repeta ceea ce totdeauna am spus: avem oricând la dispoziție soluția pentru toate, arma minunată a rugăciunii. Mai întâi să ne rugăm. Apoi să faci pentru el ceea ce ai vrea să se facă pentru tine în împrejurări asemănătoare.

Fără să-l umilești, ajută-l atât de bine încât ceea ce i se pare dificil să-i devină ușor.

Pune-te totdeauna în locul aproapelui tău: în felul acesta vei judeca cu mai multa seninătate problemele sau chestiunile pe care le pune, nu te vei supăra, îl vei înțelege, îl vei scuza, îl vei corecta când va fi necesar și după cum va trebui, vei umple astfel lumea de bunătate.

Nu se pot face concesii în ceea ce privește credința: dar nu uita că pentru a spune adevărul nu este necesar a brusca oamenii.

Dacă este vorba de aproapele tău, nu trebuie să taci, ci să vorbești amabil, fără violențe de limbaj, nici mânie.

Nu este posibil să se facă comentarii asupra faptelor sau doctrinelor fără referire la persoane… pe care să nu le judeci „qui judecat Dominus est“ — Dumnezeu este cel care judecă.

— Așadar, nu-ți face probleme dacă se întâmplă să ai a face cu un interlocutor lipsit de o cunoștință dreaptă și care, în reaua sa credință sau din lipsă de judecată, califică vorbele tale drept defăimare.

Unii, bieții de ei, se simt incomodați de binele pe care-l faci tu, ca și cum binele ar înceta să mai fie bine atunci când nu este controlat sau făcut de ei…

— O asemenea lipsă de înțelegere să nu-ți servească drept scuză pentru a-ți încetini munca. Străduiește-te ca în continuare să ai un randament și mai mare: când nu ai aplauze în lumea aceasta, atunci ceea ce faci este mai plăcut în Ceruri.

Se pot pierde, uneori, cincizeci la sută din strădanii în lupte interne, care nu au alt fundament decât lipsa de caritate, discuțiile inutile și bârfelile dintre frați. Pe de altă parte, douăzeci și cinci la sută se pierd în construcția unor clădiri care nu sunt necesare pentru apostolat. Să nu fim niciodată de acord cu bârfelile și nici să ne pierdem timpul cu construirea atâtor case. În felul acesta toți vor fi sută la sută apostoli.

Roagă-te pentru preoți, pentru cei de acum ca și pentru cei care vor veni mai târziu, ca să-i iubească pe frații lor oamenii, în adevăr, și mereu mai mult; fără discriminări și ca să reușească să se facă iubiți de ei.

Gândindu-mă la preoții din întreaga lume, ajută-mă să mă rog pentru ca apostolatul lor să dea roade.

— Frate preot, nu înceta să vorbești de Dumnezeu, căci dacă ești al Lui, nu va exista monotonie în conversațiile tale.

Predicarea, predicarea lui Cristos „Răstignit“, acesta este cuvântul lui Dumnezeu.

Căutând să mântuiască sufletele, așa trebuie să se pregătească preoții și cât pot mai bine, pentru a exercita o slujire atât de divină.

Cât despre laici, aceștia să-i asculte cu deosebit respect.

M-am bucurat când am auzit despre preotul acela că „predică din tot sufletul… și cu tot trupul său“.

Aceasta este pentru rugăciunea ta, suflet de apostol: Doamne, ajută-mă să mă arăt exigent față de persoane: ajută-mă să le înflăcărez pe toate cu flacăra Iubirii, care trebuie să fie unicul motor al activităților noastre.

Noi, catolicii, trebuie să trecem prin viață ca apostoli ce suntem: cu lumina lui Dumnezeu, cu sarea lui Dumnezeu. Fără teamă, fiind naturali, și atât de plini de viață lăuntrică, atât de uniți cu Dumnezeu încât să luminăm, să evităm corupția și umbrele, să răspândim rodul senin și eficace al învățăturii creștine.

Semănătorul a ieșit să arunce sămânța la toate răspântiile pământului… Prea fericită e munca noastră! A face astfel ca în toate situațiile, în toate locurile și în toate epocile cuvântul lui Dumnezeu să prindă rădăcini, să germineze, să dea roade.

„Dominus dabit benignitatem suam et terra nostra dabit fructum suum“ — Domnul Își va da binecuvântarea și pământul nostru va produce rodul său.

— Da, această binecuvântare este la originea oricărui rod bun; este ca climatul necesar pentru ca, în lumea noastră, să putem cultiva sfinți, bărbați și femei ai lui Dumnezeu.

„Dominus dabit benignitatem“ — Domnul Își va da binecuvântarea. — Dar ia aminte, El așteaptă rodul pe care-l vom da — tu și eu. Și nu un rod neînsemnat, mărunt, pentru că nu vom fi știut să ne dăruim. El așteaptă roade bogate, deoarece ne copleșește cu binecuvântări.

Tu îți concepi vocația în felul acelor învelișuri care cuprind în ele sămânța. Momentul ieșirii spre lumină va veni odată cu numeroasele înrădăcinări.

În sânul marii mulțimi umane — căci toate sufletele ne interesează — tu trebuie să fii un ferment: ca prin harul divin și prin colaborarea ta cu el să acționezi pretutindeni în lume precum plămada care dă la iveală calitate, savoare și sporire, pentru ca apoi pâinea lui Cristos să poată hrăni alte suflete.

Dușmanii lui Isus — și unii care își zic prieteni ai săi — proteguiți de armura științei umane și ținând bine sabia puterii, își bat joc de creștini după cum își bătea joc Filistinul de David, disprețuindu-l. Și astăzi va cădea la pământ Goliatul urii, al ipocriziei, al forței disprețuitoare, al laicismului, al indiferenței… și atunci, odată ce acest uriaș va fi rănit prin armele, aparent slabe, ale spiritului creștin — rugăciunea, ispășirea, acțiunea —, îl vom despuia de armura doctrinelor sale eronate, spre a-i înveșmânta pe frații noștri, oamenii, cu adevărata știință: cultura și practica creștină.

În campaniile duse împotriva Bisericii, numeroase organizații calomniază — și uneori oameni bine intenționați le ajută — ca să influențeze poporul prin ziare, buletine, afișe, propagandă orală. Apoi îl conduc unde vor: până în infern. Ei ar vrea ca masa să fie amorfă, ca și cum persoanele nu ar avea suflet… și pricinuiesc durere.

Dar cum oamenii au un suflet, ei trebuie smulși din ghearele acestor forțe ale răului și angajați în slujirea lui Dumnezeu.

Un mare procentaj din persoanele care primesc Sacramentele citește o presă rea…

Cu calm, cu iubire de Dumnezeu, noi trebuie să ne rugăm și să răspândim învățătura cea bună, pentru că ei să nu mai citească acele foi diabolice pe care le cumpără… membrii familiei lor, spun ei, căci le este rușine, deși poate chiar ei înșiși o fac.

Când sunt în joc treburile lui Dumnezeu, apără adevărul cu dragoste și tărie. Cu o sfântă insolență denunță erorile care uneori sunt niște mici insinuări iar altădată niște odioase raționamente sau ignoranță vădită; de obicei se arată neputința oamenilor, incapabili să admită rodnicia cuvântului lui Dumnezeu.

În clipele de durută generală, când ceri Domnului „sufletele“, este ca și cum El nu te-ar auzi, ca și cum ar rămâne surd la chemările tale. Ajungi chiar să crezi că munca ta apostolică este zadarnică.

— Nu te îngrijora! Continuă munca cu aceeași bucurie, cu același entuziasm, cu același elan.

— Da-mi voie să insist: când lucrezi pentru Dumnezeu, nimic nu rămâne fără roade.

Fiul meu, toate mările din lumea aceasta sunt ale noastre, iar acolo unde aruncarea năvodului este mai dificilă acolo este mai necesară.

Prin învățătura ta de creștin, prin întreaga ta viață și munca bine făcută, în exercitarea profesiunii și îndeplinirea îndatoririlor care-ți revin, trebuie să dai un exemplu bun celor care te înconjoară: rude, prieteni, colegi, vecini, elevi… Nu ai dreptul să dai peste cap ceea ce ai de făcut.

Apropierea de Cristos te obligă să obții rezultate bune.

— Rezultatele care să astâmpere setea sufletelor care vin spre tine, în relațiile de muncă, în mediul tău familial…

Prin îndeplinirea, cu voie bună și generozitate, a datoriei, vei obține haruri abundente de la Domnul pentru alte suflete.

Străduiește-te să răspândești în lume simțul tău creștin, ca să existe în ea mulți prieteni ai Crucii.

În afară de harul abundent şi eficace, Domnul ţi-a dat minte şi braţe puternice pentru a-ţi fructifica propriile calităţi.

Minuni — a învia morţii, a reda surzilor auzul, orbilor vederea, putinţa de a merge celor şchiopi…, Dumnezeu vrea neîncetat să facă astfel de minuni prin activitatea ta profesională, atunci când ea e sfinţită, transformată în jertfă de ardere de tot plăcută lui Dumnezeu şi folositoare sufletelor.

În ziua în care nu te vei mai strădui să-i apropii pe ceilalți de Dumnezeu — tu care trebuie mereu să fii ca un jăratic aprins —, vei deveni o bucățică neînsemnată de cărbune sau o grămăjoară de cenușă pe care o suflare de vânt o împrăștie.

— Tu trebuie să aduci foc, trebuie să fii o materie care arde și aprinde focul sacru al iubirii de Dumnezeu, al fidelității, al apostolatului.

Invocă pe Preasfânta Fecioară. Nu uita să-i ceri să fie mereu ca o Mamă pentru tine: „monstra te esse Matrem!“ și prin harul Fiului ei, obține de la Ea lumina bunei învățături pentru cugetul tău, iubirea și puritatea în inima ta, ca să știi să mergi spre Dumnezeu și să-I aduci nenumărate suflete.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă