Cât de mult iubea Voința lui Dumnezeu bolnava aceea pe care o ajutam sufletește! Ea vedea în lunga și dureroasa ei boală, în nenumăratele ei suferințe, doar o binecuvântare și iubirea de predilecție a lui Isus. Și chiar dacă afirma, în umilința ei, că merita pedeapsa aceasta, teribila durere pe care o simțea în tot organismul nu reprezenta pentru ea o pedeapsă, ci o favoare din partea milostivirii divine.

— Am vorbit despre moarte. Și despre Cer. Și despre cele ce avea să-I spună ea lui Isus și Sfintei Fecioare… și că va face o „lucrare“ mai bună acolo sus, decât aici. Dorea să moară când va voi Dumnezeu…, dar, striga ea plină de bucurie — ce păcat dacă ar fi chiar astăzi! Ea privea moartea cu bucuria celui care știe că, murind, își va regăsi Tatăl.