Scrie: „Mă consider ca o biată pasăre obișnuită să zboare din pom în pom sau cel mult până la etajul trei… Dar iată că pe parcursul vieții sale această micuță pasăre s-a simțit într-o zi destul de tare ca să ajungă până pe acoperișul unei case de o înălțime modestă, care nu semăna întru nimic cu un zgârie-nori…

— Dar, deodată, pasărea noastră este smulsă de un vultur care a luat-o drept un pui din rasa sa. Și între ghearele puternice, mica pasăre urcă sus, foarte sus, peste munți și peste vârfurile înzăpezite, peste norii albe, bleu, roz, și mai sus, până ce ajunge să privească fix soarele…

— Atunci vulturul, dând drumul micii păsărele, îi spune: Du-te într-acolo, zboară!

Doamne, nu mai vreau să ajung jos, pe pământ! Să mă lumineze mereu razele Soarelui divin - Cristos - în Euharistie! Fă să nu se întrerupă zborul meu până ce nu voi fi aflat odihnă în Inima ta!“