Mi-ai mărturisit că, în rugăciunea ta, îți deschizi inima Domnului, vorbindu-I astfel: „îmi examinez propriile slăbiciuni care mi se par din ce în ce mai mari, cu toate harurile pe care mi le dai Tu: desigur, pentru că nu răspund la ele… Recunosc că îmi lipsește total pregătirea ca să realizez cele ce-mi ceri Tu. Și când citesc în ziare ca atâția oameni prestigioși și plini de talent, atâția oameni bogați vorbesc, scriu, se organizează ca să apere împărăția Ta… mă văd pe mine așa cum sunt, atât de neînsemnat, atât de ignorant și de sărac, într-un cuvânt atât de mic… încât m-aș rușina foarte mult dacă nu aș ști că de fapt așa mă iubești, o Isuse! Și pe de altă parte Tu știi bine că, din toată inima, mi-am pus ambiția la picioarele Tale… Credință și Iubire: a Iubi, a Crede, a Suferi. Da, în aceasta vreau să fiu bogat și savant, dar nici mai savant, nici mai bogat decât ai dispus Tu, infinita Ta Milă: într-adevăr, trebuie să pun tot prestigiul și onoarea pe care le am în fidela îndeplinire a preadreptei și preabinevoitoarei Tale Voințe.

— Iar eu te-am sfătuit: nu te opri doar la aceste dorințe sfinte.