88

Dumnezeu ți-a arătat limpide rostul tău în mijlocul lumii. Or, tu m-ai asigurat că foarte adesea ai privit cu invidie (mărturisindu-mi în același timp că nu era în fond decât pură facilitate), fericirea de a rămâne un necunoscut care trudește printre cei din urmă ignorat de toți… în afară de Dumnezeu și de tine!

— Și acum, afară de ideea de a te duce să evanghelizezi Japonia, te gândești la o viață ascunsă și plină de suferințe. Presupunând că te-ai elibera de alte obligații firești și foarte sfinte, dacă ai încerca să te „ascunzi“ într-o instituție religioasă oarecare, fără ca aceasta să fie vocația ta, ai fi mai fericit? Nu, căci nu ai avea liniște, fiindcă ai îndeplini voința ta și nu pe aceea a lui Dumnezeu.

— „Vocația“ ta ar merita atunci alt nume: dezertare; și aceasta nu ar fi rezultatul vreunei inspirații divine, ci numai frica omenească față de lupta care se apropie. Și de teama aceasta… nici vorbă.

Acest număr în altă limbă