Lupta

Alegerea divină are ca semn și exigența propria-ti sfințenie.

Dacă răspunzi la chemarea pe care Domnul ți-a făcut-o, viața ta — sărmana ta viața! — va lăsa în urmă o brazdă largă și adâncă, luminoasă și rodnica, o brazdă eternă și divină.

În fiecare zi trebuie să te simţi obligat de a da o pildă de sfinţenie. — Da, de sfinţenie! Ceea ce nu vrea câtuşi de puţin să însemne să faci ceva neobişnuit, ci numai să lupţi în viaţa ta lăuntrică şi în împlinirea eroică, desăvârşită a datoriei tale.

Sfinţenia nu constă în a face lucruri mari. Ea este mai înainte de toate o luptă pentru ca, în domeniul supranatural, viaţa să nu se stingă: pentru tine constă în a te mistui până la ultima fibră, slujind pe Dumnezeu în locul cel de pe urmă… sau cel dintâi: acolo unde te va trimite El.

Domnul Cristos nu s-a mulţumit doar să ne spună că ne iubeşte: El ne-a şi arătat-o prin faptele sale şi prin întreaga sa viaţă.— Și tu?

Dacă-L iubești pe Domnul trebuie „în mod necesar“ să simți binecuvântata povară a sufletelor pe care trebuie să le aduci la Dumnezeu.

Pentru cine vrea să trăiască în Iubirea cea mare nu există cale de mijloc, aceasta e calicie, socoteală rea și păgubitoare.

Iată ce îţi recomand pentru calea ta de creştin: rugăciune, penitenţă, muncă neobosită, întru îndeplinirea plină de dragoste a datoriei tale.

— Dumnezeul meu, învață-mă să iubesc!

— Dumnezeul meu, învață-mă să mă rog!

Umili, perseverenți în rugăciune, drepți în purtare și cinstiți în deprinderile noastre trebuie să-I cerem lui Dumnezeu credința, speranța și mila.

Nu știi cum sa-mi mulțumești pentru această sfântă râvnă care ți-a cuprins sufletul, mi-ai spus tu. — Iar eu o să-ți răspund imediat că nu eu, ci Duhul Sfânt face ca inima să se înfioare. — Iubește-L deci, caută tovărășia sa. — În felul acesta Îl vei iubi mai mult și mai bine și-I vei mulțumi că ți-a luat în stăpânire sufletul ca să-ți dea în dar viața lăuntrică.

Un țel al luptei tale: sfânta Jertfă de pe altar să devină centrul și izvorul vieții tale lăuntrice; și ziua ta întreagă va fi o preamărire adusă lui Dumnezeu (prelungire a Liturghiei ascultate, pregătire pentru cea următoare), cult ce se va manifesta prin rugăciuni, prin vizitarea Sfântului Sacrament, prin oferirea muncii tale de zi cu zi și a vieții tale de familie.

Străduiește-te să-I mulțumești lui Isus în Euharistie, înălțând laude pentru Maica Domnului, Fecioara preacurată, fără de pată, pentru cea care L-a adus pe lume pe Domnul. — Și, cutezător ca un copil, îndrăznește să spui cuvintele acestea lui Isus: Marea mea Iubire, binecuvântată să fie Maica ce Te-a adus pe lume!

Și desigur acest lucru Îi va plăcea și El va sădi și mai multă iubire în sufletul tău.

Sfântul Luca, Evanghelistul, Îl evocă pe Isus rugându-se… Cum va fi fost rugăciunea lui Isus!

Contemplă liniștit această imagine ucenicii trăind în prejma lui Isus Cristos. În convorbirile cu ei — ca și prin exemplul său — Domnul le arăta cum trebuie să se roage: suntem fiii lui Dumnezeu și ne putem adresa Lui precum un fiu Tatălui său.

La începutul fiecărei zile, pe când te pregătești să trudești aproape de Cristos și să răspunzi atâtor suflete care Îl caută, convinge-te că nu există decât o singură cale, să te adresezi Domnului Nostru.

Nu învățăm să-i slujim pe ceilalți decât în rugăciune și prin rugăciune!

Aminteşte-ţi aceasta: rugăciunea nu constă în a face cuvântări frumoase, fraze grandioase, consolatoare… Uneori rugăciunea nu este decât o simplă privire înălţată spre Domnul Cristos sau spre Maica Sa; alteori oferirea faptelor bune, roade ale fidelităţii tale…

Asemeni celui ce stă de veghe, noi trebuie să stăm la ușa Domnului Dumnezeului nostru și aceasta înseamnă să ne rugăm.

— Să nu te temi de a i-o spune: Doamne, Tu mă vezi aici precum un câine credincios; sau, mai bine, ca pe un biet măgăruș ce nu va crâcni împotriva celui pe care-l iubește.

Trebui ca noi toți să fim „ipse Christus“ — Cristos însuși. Aceasta ne-o recomandă Sf. Pavel in numele lui Dumnezeu: „induimini Dominum Iesum Christum“ — îmbrăcați-vă în Isus Cristos.

Fiecare dintre noi — de asemenea și tu! — să se cerceteze pe sine cum îmbracă acest veșmânt despre care ne vorbește Apostolul; fiecare să nu înceteze să dialogheze personal cu Domnul.

Rugăciunea ta să nu se mărginească numai la cuvinte! Ci ea să fie concretă pentru a aduce cu ea rezultate practice!

A ne ruga: este calea care ne ajută să punem capăt relelor de care suferim.

Acest sfat pe care ţi-l dau nu voi osteni de a-l repeta sufletelor: iubeşte-o la nebunie pe Maica lui Dumnezeu, Maica noastră.

Pentru glorie, sfințenie, cutezanță este necesară o continuă pregătire spirituală. Nu vei da niciodată altora decât ceea ce ai tu; așadar, ca să-L dai pe Dumnezeu trebuie să trăiești viața Sa, să-L slujești.

Ca să-ți pătrundă bine în suflet nu voi înceta niciodată să-ți repet: pietate, pietate și pietate! Dacă nu practici caritatea este nu din pricina caracterului tău rău ci din cauză că nu ai viața lăuntrică.

După cum un copilaş are nevoie să-şi simtă părinţii alături, când se trezeşte şi când se culcă, dacă eşti un bun fiu al lui Dumnezeu, către El îţi vei îndrepta primul şi ultimul gând de fiecare zi.

Trebuie să fii perseverent și extrem de exigent față de tine însuți în ceea ce privește normele tale de pietate, chiar când te simți obosit și când ele îți par aride. Fii perseverent!

În fiecare clipă străduiește-te să răspunzi la ceea ce-ți cere Dumnezeu: fii hotărât să-L iubești prin fapte. Prin fapte mărunte, dar fără a neglija vreuna din ele.

Lupta întărește viața interioară, o luptă dată bucuros pentru a împlini — sau, mai bine zis, pentru a practica zilnic pietatea: da, calea noastră de fii ai lui Dumnezeu este o cale a Iubirii.

Caută-L pe Dumnezeu în străfundul inimii tale — limpezi, pure — în străfundul inimii atunci când Îi ești credincios și sa nu pierzi niciodată această intimitate!

Și dacă ți se întâmplă să nu știi cum să-L vorbești, nici ce să-L spui, sau dacă nu ai curajul să-L cauți pe Isus în tine însuți, adresează-te Mariei „tota pulchra“ (atât de pură și frumoasă). Încredinţează-te ei: Maică a noastră, Domnul a vrut ca tu să fii cea care să ai grijă de Dumnezeu cu propriile tale mâini; învaţă-mă pe mine şi pe noi toţi să trăim în intimitatea Fiului tău!

Cultivă în suflete eroismul de a săvârşi cât mai perfect lucrurile mărunte de fiecare zi: ca şi cum mântuirea lumii ar depinde de fiecare din aceste acţiuni.

Prin viața ta de pietate vei căpăta obișnuință de a practica virtuțiile care sunt cele ale condiției tale de fiu al lui Dumnezeu, de creștin.

— Și, cu aceste virtuți, vei dobândi toată gama de valori spirituale, care par mici, dar care în realitate sunt mari; pietre prețioase ce strălucesc și pe care trebuie să le culegem pe cale pentru a le așeza la picioarele tronului lui Dumnezeu, în slujba oamenilor: simplitatea, bucuria, cinstea, pacea, micile renunțări, serviciile ce trec neobservate, împlinirea conștiincioasă a datoriei, amabilitatea…

Nu-ți crea alte îndatoriri în afara gloriei lui Dumnezeu, Iubirea Sa, Apostolatul Său.

Dumnezeu ți-a arătat limpide rostul tău în mijlocul lumii. Or, tu m-ai asigurat că foarte adesea ai privit cu invidie (mărturisindu-mi în același timp că nu era în fond decât pură facilitate), fericirea de a rămâne un necunoscut care trudește printre cei din urmă ignorat de toți… în afară de Dumnezeu și de tine!

— Și acum, afară de ideea de a te duce să evanghelizezi Japonia, te gândești la o viață ascunsă și plină de suferințe. Presupunând că te-ai elibera de alte obligații firești și foarte sfinte, dacă ai încerca să te „ascunzi“ într-o instituție religioasă oarecare, fără ca aceasta să fie vocația ta, ai fi mai fericit? Nu, căci nu ai avea liniște, fiindcă ai îndeplini voința ta și nu pe aceea a lui Dumnezeu.

— „Vocația“ ta ar merita atunci alt nume: dezertare; și aceasta nu ar fi rezultatul vreunei inspirații divine, ci numai frica omenească față de lupta care se apropie. Și de teama aceasta… nici vorbă.

Viaţa onestă, sfânta puritate, se lovesc de o mare dificultate, la care toți suntem expuși: primejdia îmburghezirii în viața spirituală sau în viața profesională. Și cei pe care Dumnezeu i-a chemat la căsătorie sunt de asemenea expuși la această primejdie: să trăiască asemeni unor celibatari, ca persoane egoiste, fără iubire.

— Combate riscul de la rădăcină, fără a-ți acorda nici un fel de concesie.

Pentru a-ți învinge senzualitate — într-atâta este adevărat că avem mereu de suportat măgărușul acesta care este trupul nostru — trebuie ca în fiecare zi să te supui cu generozitate la mici mortificări; uneori va trebui să faci unele mai mari; și ai datoria de a păstra în tine prezența lui Dumnezeu care nu încetează niciodată să te privească.

Castitatea nu se poate limita numai la evitarea căderii, a ocaziei rele… Ea nu poate fi în nici un caz o negare rece, matematică.

— Castitatea este o virtute și, în această calitate, trebuie să crească și să se perfecționeze: ai devenit măcar conștient de aceasta? Trebuie să fii cast, împingând virtutea aceasta până la eroism.

Buna mireasmă a lui Cristos — "bonus odor Christi" — este și cea a vieții noastre pure, repet, cea a castității, fiecare după starea sa, cea a sfintei purități, afirmare plină de bucurie; ceva ferm și delicat totodată, o finețe care merge până la a izgoni din limbajul nostru cuvintele necuviincioase, căci ele nu pot să placă lui Dumnezeu

Obişnuieşte-te să le mulţumeşti dinainte Îngerilor păzitori… spre a-i obliga mai mult să-ţi fie de ajutor.

Ca și în vremurile de demult, ar trebui să putem spune de fiecare creștin că este „purtător de de Dumnezeu“.

— Poartă-te astfel ca să ți se poată da acest titlu admirabil.

Gândește-te la ce s-ar întâmpla dacă noi, creștini, nu am mai voi să trăim ca niște creștini… și astfel îndreaptă-ți purtarea!

Obişnuieşte-te să-L vezi pe Domnul în fiecare eveniment, în fiecare împrejurare. Vei ști să profiți de tot ce ți se întâmpla ca să-L iubești tot mai mult pe Dumnezeu și simți tot mai mult dorința de a-I fi pe plac, pentru că El ne așteaptă mereu și ne oferă posibilitatea de a pune continuu în aplicare această hotărâre pe care am luat-o: „serviam“, te voi sluji!

Reînnoiește-ți în fiecare zi dorința eficace de a te schimba, de a te uita pe tine, de a înainta „in novitate sensu“ înspre o viață reînnoită, substituind întregii noastre mizerii măreția veșnică și ascunsă a lui Dumnezeu.

Doamne!, fă-mă să-Ți aparțin într-atât încât cele mai sfinte sentimente să nu poată pătrunde în inima mea decât trecând prin Inima ta rănită.

Străduiește-te să fii delicat, să fii o persoană bine crescută. Nu fi grosolan! — Mereu delicat, ceea ce nu vrea să înseamnă afectare.

Caritatea obține totul. Fără caritate nu poate face nimic.

Iubirea! Iată deci secretul vieții tale… Iubește! Suferă cu bucurie. Fortifică-ți sufletul. Întărește-ți voința. Abandonează-te Voinței lui Dumnezeu: de aici îți vine întreagă eficiență.

Fii simplu și pios ca un copil, dar în același timp energic și puternic asemeni unui conducător.

Pacea, aducătoare de bucurii, lumea n-o poate da. Oamenii își petrec timpul încheind tratate de pace dar rămân mereu încurcați în conflicte pentru că ei au uitat sfaturile acestea bune: trebuie să luptăm împotriva noastră, trebuie să recurgem la ajutorul lui Dumnezeu, ca numai El să triumfe, ca să ne aflăm pacea în noi înșine, în propriul nostru cămin, în societate și în lume.

— Dacă vom proceda astfel, vom cunoaște, și eu și tu, bucuria proprie învingătorilor. Și prin harul lui Dumnezeu — acest Dumnezeu care nu pierde bătăliile — dacă smerenia nu ne lipsește, vom fi învingători cu adevărat.

Viaţa, munca ta nu trebuie să se reducă la un efort negativ: nu trebuie să fie „anti-…“ Dimpotrivă să se distingă prin afirmare, optimism, tinereţe şi pace.

Există două aspecte fundamentale în viața popoarelor: legile privind căsătoria și legile privind învățământul. Asupra acestor puncte fiii lui Dumnezeu trebuie să se arate neclintiți, să lupte cu tărie, cu noblețe, din iubire pentru toate făpturile.

Bucuria este un bun al creștinului și ne vom bucura de ea câtă vreme vom lupta, căci aceste bine ne vine odată cu pacea. Pacea, rodul victoriei în război. În plus, citim în Scriptură că nu este decât luptă viața omului pe pământ.

Războiul nostru atât de divin este o minunată sămânță de pace.

Face un rău Bisericii cel care încetează să lupte: el aduce prejudicii misiunii ei divine, fraților săi, tuturor sufletelor.

— Fă-ți un examen al conștiinței: pentru iubirea de Dumnezeu nu-i așa că ai putea să depui mai mult entuziasm în truda ta spirituală? Mă rog pentru tine și pentru toți. Așadar, fă-o și tu!

Dacă ceva în mine îți displace, Doamne, spune-mi, și voi lepăda acel lucru din ființa mea!

Există un dușman al vieții interioare, meschin și stupid, dar din nefericire primejdios: lipsa de efort la examenul de conștiință.

În asceza creștină, examinarea conștiinței răspunde la o nevoie a iubirii; ea ține de sensibilitate.

Dacă ceva în tine nu este în acord cu duhul lui Dumnezeu, leapădă-te de acel lucru imediat!

Gândește-te la Apostoli: prin ei înșiși nu valorau nimic, dar în numele Domnului iată că făceau minuni. Doar Iuda — poate a făcut și el niște minuni — s-a îndepărtat de drum pentru ca s-a despărțit voit de Cristos, pentru că n-a știut să dea deoparte cu curaj ceea ce nu era în acord cu duhul lui Dumnezeu.

Dumnezeul meu, când mă voi converti oare cu adevărat?

Ca să fii sfânt nu aştepta să ajungi bătrân: ce eroare ai comite! Începe-ţi truda încă de pe acum, cu seriozitate şi elan, în îndatoririle tale actuale, în munca ta, în viaţa ta de toate zilele…

Nu aștepta să îmbătrânești pentru a deveni sfânt: ar fi nu numai o eroare, ți-o repet, dar nici nu poți fi sigur că se va întâmpla în ceea ce te privește.

Cere Domnului să-ți acorde întreagă simțire necesară ca să devii conștient de păcatul ușor: să ajungi să vezi în el un dușman real și total al sufletului tău și să-l eviți prin harul lui Dumnezeu.

Fii senin, evită scrupulele când te gândești la viața ta; dar cere iertare lui Dumnezeu pentru greșelile tale și ia hotărârea fermă, concretă și bine determinată de a deveni mai bun în cutare situație în care, cu toate că îți dai seama, nu ești atât de plin de credință cum ar trebui să fii.

Umple-te de dorințe înalte. Este un lucru sfânt, pe care Dumnezeu îl încurajează. Dar nu rămâne pe loc! Bărbat sau femeie, trebuie să fii un suflet sensibil la realități. Pentru ca înaltele tale dorințe să rodească trebuie să-ți formulezi clar și precis deciziile.

— Și apoi, fiule, ție îți revine să lupți, tu să le pui în practică, cu ajutorul lui Dumnezeu!

Și acum să fac pentru ca iubirea mea pentru Domnul să fie durabilă, să crească? M-ai întrebat în elanul tău.

— Leapădă-te de omul vechi până la a renunța cu bucurie la acele lucruri bune în ele însele, dar care te împiedică să te desprinzi de eul tău. Spune neîncetat Domnului, prin faptele tale: „Iată-mă gata să fac ce vei dori Tu“!

Să fii sfânt! Un fiu al lui Dumnezeu are datoria să exagereze în exercitarea virtuții, dacă se poate exagera în privința aceasta… Oamenii se vor privi atunci în El ca într-o oglindă și numai dacă el țintește foarte sus, vor ajunge și ceilalți pe la mijloc.

Să nu te simţi ruşinat când descoperi că ai în inimă „fomes peccati“, această înclinare spre rău care te va însoţi atâta timp cât vei trăi, întrucât nimeni nu este scutit de povara aceasta.

Nici o ruşine! Domnul, care este atotputernic şi milostiv ne-a dat toate mijloacele necesare spre a domina această înclinare: sacramentele, viaţa de evlavie, truda ta, dacă o sfinţeşti.

— Recurge cu perseverenţă la aceste mijloace, fiind gata să începi şi să reîncepi fără a te descuraja.

Doamne, scapă-mă de mine însumi!

Un apostol care nu practică în mod obișnuit, metodic, rugăciunea ajunge să cadă în lâncezeală… și încetează să mai fie apostol.

Doamne! Începând de acum fă ca să nu mai fiu „eu“, ci acel „altul“ pe care îl vrei Tu!

— Fă să nu refuz nimic din ceea ce-mi vei cere! Să mă pot ruga! Să pot să sufăr! Nimic să nu mă preocupe în afara slavei Tale! Să simt mereu prezența ta.

Fă să-L iubesc pe Tatăl și să te doresc pe Tine, Isuse al meu, într-o permanentă comuniune. Fie ca Duhul Sfânt să-mi înflăcăreze sufletul!

„Meus es tu“ — tu ești al Meu, Domnul ți-a spus-o.

— Acest Dumnezeu, care este numai frumusețe, înțelepciune, măreție și bunătate, să te gândești că El ți-a spus ție că ești al Lui!… și că tu nu știi cum să-I răspunzi!

Nu te mira dacă în viața ta simți această apăsare de care vorbea Sfântul Paul „văd că este o altă poruncă în mădularele mele care este contrară poruncii spiritului meu“.

— Amintește-ți atunci că ești al lui Cristos și îndreaptă-te către Maica lui Dumnezeu, care este Maica ta: nici unul din ei nu te va părăsi.

Primește sfaturile ce ți se dau în direcție spirituală ca și cum ar veni de la însuși Isus Cristos.

Mi-ai cerut un sfat care să te ajute să învingi în bătăliile tale de zi cu zi; eu ți-am răspuns: când îți vei deschide sufletul povestește în primul rând ceea ce nu ai vrea să se știe. Astfel diavolul va fi mereu învins.

Demonul mut — cel despre care ne vorbește Evanghelia —, va strica totul dacă reușește să pătrundă în sufletul tău. În schimb, totul se aranjează dacă este respins pe dată; înainta-vei plin de bucurie și totul va merge bine.

— Ia această fermă hotărâre: să fii de o „extremă sinceritate“ în viața ta lăuntrică, dar ca persoană cu tact și bună creștere… iar aceasta sinceritate să fie spontană.

Iubește pe cel care se îngrijește de sufletul tău și caută ajutorul lui. Deschide-ți inima pe față, complet — arat-o putredă, dacă este putredă! Fii sincer și dorește să te vindeci, altfel acel putregai nu va dispare niciodată.

Dacă ai recurs la o persoană care nu-ți poate curăța decât superficial plaga… ești doar un laș, pentru că în fond vii la ea ca să ascunzi adevărul, în detrimentul tău.

Să nu-ţi fie frică niciodată să spui adevărul, dar nu uita că uneori este mai bine să taci din iubire pentru aproapele. Şi să nu taci niciodată din neglijenţă, din uşurinţă sau din laşitate.

Lumea trăiește din minciună. Și iată că se împlinesc douăzeci de veacuri de când Adevărul a venit pentru oameni.

Trebuie să spunem adevărul! La aceasta suntem destinați noi, copiii lui Dumnezeu. În ziua când oamenii se vor obișnui să proclame și să asculte adevărul, va fi multă înțelegere pe pământul nostru.

Ar însemna să practicăm o falsă caritate, o caritate diabolică și mincinoasă dacă am ceda în problemele de credință. „Forte in fide“, fiți tari în credința, cum îndemna Sfântul Petru.

— Nu este nici fanatism în aceasta; este vorba numai de a trăi credința și nu de a fi lipsiți de iubire pentru cineva; putem ceda la tot ce este accesoriu, dar în materie de credință nu putem ceda; nu putem da uleiul din lămpile noastre pentru că, la venirea sa, Mirele le-ar găsi stinse.

Umilința și penitența sunt condițiile esențiale pentru a primi adevărata doctrină.

Primeşte în tine cuvântul Papei, iar adeziunea ta să fie religioasă, umilă, interioară şi eficace: fă-te ecoul cuvântului său!

Iubeşte-l pe Suveranul Pontif, venerează-l cu tot mai multă afecţiune pe zi ce trece roagă-te pentru el, mortifică-te pentru el, care este piatra de temelie a Bisericii; el care prelungeşte printre oameni de-a lungul secolelor şi până la sfârşitul timpurilor misiunea de sfinţire şi de cârmuire pe care Isus i-a încredinţat-o lui Petru.

Faţă de Papa, trimisul lui Cristos pe pământ, trebuie să arăţi de asemenea cea mai mare dragoste, cea mai mare stimă, cea mai profundă veneraţie, în acelaşi timp cu ascultarea cea mai supusă şi cu cea mai profundă afecţiune. Noi, catolicii, înţelegem bine că după Dumnezeu şi Maica noastră, Preasfânta Fecioară, Sfântul Părinte vine pe al treilea loc în ierarhia iubirii şi autorităţii.

Gândeşte-te în fiecare zi la foarte greaua povară care apasă pe umerii Papei şi a Episcopilor, pentru a-i iubi cu reală afecţiune şi pentru a-i ajuta prin rugăciunea ta.

Iubirea ta pentru Sfânta Fecioară să fie și mai vie, mai supranaturală.

— Nu veni mereu la Sfânta Maria pentru a-i cere ceva. Apropia-te de ea și pentru a-i face daruri: afecțiunea ta, iubirea ta pentru divinul ei Fiu: arată-i această iubire prin slujirea celorlalți oameni care sunt de asemenea copiii săi.

Isus este modelul nostru. Să-L urmăm întocmai! — Să-i fim întocmai slujind sfânta Biserică şi toate sufletele.

Contemplând scena Întrupării întărește-ți în suflet hotărârea de a fi umil „cu adevărat“. Ține seama că El s-a coborât luând sărmana noastră sire.

— De aceea, în fiecare zi, cu ajutorul lui Dumnezeu, tu trebuie să reacționezi de îndată acceptând umilințele pe care Domnul ți le va rezerva.

Fii natural în trăirea vieții creștine! Insist asupra acestui lucru: fă-L cunoscut pe Cristos prin purtarea ta, așa după cum o oglindă trimite aidoma imaginea. Dacă vei fi întocmai acestei oglinzi, vei reflecta viața lui Cristos și vei îngădui celorlalți s-o vadă.

Dacă ești vanitos, dacă nu te preocupi decât de confortul tău personal, dacă faci ca existența celorlalți, și chiar a lumii, să se învârtă în jurul tău, nu ai dreptul să porți numele de creștin, nici să consideri ucenic al lui Cristos. Căci El, într-adevăr, a trasat limita exigenței sale: a-și da pentru fiecare „et animam suam“, până și sufletul și viața întreagă.

„Smerenia înțelegerii“ să fie regula ta. Oprește-te, ca să te gândești la aceasta… nu este oare adevărat că este greu de înțeles că pot exista „spirite orgolioase?“ Un preacucernic învățător al Bisericii arăta că „este o detestabilă confuzie ca omul, după ce a putut să-L vadă pe Dumnezeu făcut copil, să vrea totuși să pară mare pe pământ“.

Când vei avea pe cineva alături de tine — oricine ar fi —, fără să faci nimic neobișnuit, ia aminte cum să-l faci să împărtășească bucuria ta de a trăi ca un fiu al lui Dumnezeu.

Ce aleasă și înaltă misiune ne-a încredințat divinul învățător: să servim! Această înaltă demnitate este perfect compatibilă cu iubirea de libertate care trebuie să impregneze activitatea creștinilor.

Nu ai niciodată dreptul de a fi lipsit de îndurare față de oricine ar fi! Și dacă ți se pare că o anumită persoană nu merită această îndurare gândește-te că nici tu nu meriți nimic.

Nu meriți faptul de a fi fost creat, de a fi creștin, nici de a fi fiu al lui Dumnezeu, nici măcar de a aparține familiei tale.

Nu neglija practicarea corectării frățești, care este o evidentă manifestare a virtuții divine a carității. Aceasta costă! Este cu mult mai ușor să nu o faci deloc. E mai ușor! Dar nu e supranatural.

— Va trebui să dai socoteală lui Dumnezeu și de astfel de omisiuni.

Atunci când va trebui s-o faci, corectarea frățească trebuie să fie plină de delicatețe — de caritate! Și ca formă, și ca fond, deoarece, în acel moment, ești un instrument al lui Dumnezeu.

Dacă știi cum să-i iubești pe ceilalți și răspândești în jurul tău această afecțiune care este caritatea lui Cristos, plină de finețe și de atenții delicate — atunci voi toți veți putea să vă bizuiți unul pe celălalt. Iar acela care se va simți pe punctul de a cădea, se va simți sprijinit — și antrenat — de această forță fraternă, ca să rămână fidel lui Dumnezeu.

Exersează-ţi spiritul de umilinţă prin nimicuri ce dovedesc bunătatea. Ai pentru toţi preocuparea de a le face plăcut drumul sfinţeniei în mijlocul lumii: un zâmbet va fi uneori cea mai bună exprimare a spiritului tău de penitenţă.

Zi după zi, ca suflet generos, trebuie să înveţi să renunţi la dorinţele tale, rămânând voios şi discret, pentru a-i sluji pe ceilalţi şi pentru a le face viaţa agreabilă.

— A acţiona astfel este adevărata caritatea a lui Cristos.

Oriunde te-ai afla trebuie să te străduieşti să răspândeşti în jurul tău această „voie bună“ — această bucurie— care este rodul vieţii interioare.

Îţi recomand un exerciţiu de umilinţă foarte interesant: fă astfel încât conversaţia ta să nu se învârtă în jurul persoanei tale.

Îți ofer un mijloc bun de a-ți face examenul de conștiință:

— Am primit eu astăzi ca mijloc de ispășire contrarietățile care mi-au venit din mâna lui Dumnezeu? Și pe cele care mi le-au pricinuit colegii prin caracterul lor? Și pe cele care provin din propria mea nimicnicie?

— Am reușit eu să ofer Domnului ca pe o ispășire durerea pe care o simt atât de des de a-L fi ofensat? I-am oferit eu rușinea care mă face să roșesc lăuntric când mă simt umilit de încetineala cu care înaintez pe drumul virtuții?

Mortificări obișnuite, repetate: da, dar nu manii…

— Nu este necesar ca aceste mortificări să fie mereu aceleași: ceea ce este statornic, obișnuit, cele cu care ne-am obișnuit fără să ne fi legat de ele, iată adevăratul spirit de mortificare.

Vrei să mergi pe urma pașilor lui Cristos; vrei să îmbraci haina lui, să te identifici cu Isus. Fă deci în așa fel încât credința ta să fie activă, să fie bazată pe sacrificiu, pe lucrări de slujire. Și lasă de o parte tot ceea ce ar putea să te împiedice.

Sfințenia e mlădioasă ca mușchii bine exersați. Cel ce vrea să devină sfânt se îngrijește ca în timpul în care face un lucru ce-l mortifică, să nu facă, în măsura în care nu Îl ofensează pe Dumnezeu, un alt lucru care să-l coste tot atât și Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru această posibilitate. Dacă am proceda într-altfel, am risca să devenim creștini rigizi, fără viață, asemenea unor marionete. Or, sfințenia nu are rigiditate: ea știe să zâmbească, să cedeze, să aștepte. Ea este vie: plină de viață supranaturală.

Mamă, nu mă părăsi! Fă să mă duc în întâmpinarea Fiului tău; fă să-L găsesc pe Fiul tău; fă să-L iubesc pe Fiul tău… din toată fiinţa mea!

— Adu-ţi aminte, Fecioară Marie, adu-ţi aminte!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă