Lista numerelor
Parcă îngerul tău ţi-ar spune: ai inima plină de atâta afecţiune umană!… — Şi apoi: asta vrei să păzească îngerul tău păzitor?
Ai încredere în Îngerul tău Păzitor. — Tratează-l ca pe un prieten intim — fiindcă este — şi el va şti să-ţi facă mii de servicii în treburile tale zilnice.
Câştigă-l de partea ta pe Îngerul Păzitor al celui pe care vrei să-l aduci pe drumul apostolatului tău. — Îţi va fi întotdeauna un mare „complice“.
Dacă ai simţi prezenţa Îngerului tău Păzitor şi ai celor apropiaţi, ai evita multe neghiobii care se strecoară într-o conversaţie.
Te miri că Îngerul tău Păzitor ţi-a făcut servicii evidente. — N-ar trebui să te mire, tocmai pentru aceasta l-a pus Domnul lângă tine.
Că în acest mediu există multe prilejuri de rătăcire? — Desigur. Dar nu există, oare, şi Îngeri Păzitori?
Recurge la Îngerul tău Păzitor în ceasul încercării, şi te va apăra împotriva diavolului şi-ţi va da sfinte inspiraţii.
Cu mare bucurie ar ajuta Sfinţii Îngeri Păzitori acel suflet care le-ar spune: „Vă invoc, Sfinţi Îngeri, ca Mireasa din Cântarea Cântărilor, «ut nuntietis ei quia amore langueo» — pentru ca să-I spuneţi că mor din Iubire pentru El“.
Ştiu că-ţi aduc o bucurie transcriindu-ţi această rugăciune către Sfinţii Îngeri Păzitori ai Tabernacolelor noastre:
O, Spirite Îngereşti care păziţi Tabernacolele noastre, unde odihneşte zălogul de adorat al Sfintei Euharistii, apăraţi-O de profanări şi păstraţi-O pentru iubirea noastră.
Bea din izvorul limpede al Faptelor Apostolilor: în capitolul XII, Petru, eliberat din închisoare prin lucrarea Îngerilor, se îndreaptă spre casa mamei lui Marcu. — Nimeni nu vrea să-i dea crezare servitoarei, care afirmă că Petru e la uşă. „Angelus ejus est!“ — O fi Îngerul lui!, spuneau ei.
— Iată cu ce încredere îi tratau primii creştini pe Îngerii lor Păzitori.
— Şi tu?
Despre „apostolatul epistolar“ îmi exprimi un mare elogiu. — Scrii: „Nu ştiu cum să umplu hârtia despre lucruri ce pot fi folositoare pentru cel care primeşte scrisoarea. Când încep, îi spun Îngerului meu Păzitor că dacă scriu e cu scopul de a folosi la ceva. Şi chiar dacă nu voi spune decât nerozii, nimeni nu-mi poate răpi — nici să-i răpească — clipa pe care am petrecut-o cerând ceea ce ştiu că-i este mai de trebuinţă sufletului căruia i se adresează scrisoarea mea“.
Document tipărit din https://escriva.org/ro/book-subject/camino/36120/ (01.05.2024)