Lista numerelor

Viaţa ta să nu fie stearpă. Fii de folos. Lasă ceva în urma ta. Luminează cu candela credinţei şi a iubirii tale.

   Şterge, cu viaţa ta de apostol, dâra vâscoasă şi murdară pe care au lăsat-o semănătorii necuraţi ai urii. — Şi aprinde toate drumurile de pe pământ cu focul lui Cristos pe care-l porţi în inimă.

Bine-ar fi ca purtarea şi vorbirea ta să-i poată face pe toţi cei care te văd sau te aud, să spună: acesta citeşte viaţa lui Isus Cristos.

Gravitate. Lasă de-o parte gesturi şi toane frivole sau copilăreşti. — Atitudinea ta să reflecte pacea şi ordinea spiritului tău.

Să nu spui: „Asta-i firea mea… e din cauza caracterului meu“. E din cauza lipsei tale de caracter: Fii bărbat — „esto vir“.

Obişnuieşte-te să spui „nu“.

Întoarce-i spatele infamului care îţi şopteşte la ureche: „de ce să-ţi complici viaţa?“

Nu fi mărginit. Mărește-ți inima până devine universală, „catolică“.

   Nu zbura ca o pasăre de curte, câtă vreme te poţi înălţa ca vulturii.

Seninătate. — De ce trebuie să fii supărat, dacă supărându-te îl jigneşti pe Dumnezeu, îl deranjezi pe aproapele tău, treci tu însuţi prin momente grele… iar până la urmă tot trebuie să-ţi treacă?

Acelaşi lucru pe care l-ai spus, spune-l cu alt ton, fără mânie şi raţionamentul tău va fi mai puternic şi, mai ales, nu-l vei jigni pe Dumnezeu.

Nu dojeni când eşti indignat de greşeala cuiva. — Aşteaptă până a doua zi sau chiar mai mult timp. — Şi apoi, liniştit şi cu intenţia limpezită, nu te sfii să dojeneşti. — Vei obţine mai mult cu un cuvânt afectuos decât cu trei ore de ceartă. — Înfrânează-te.

Voinţă. — Energie. — Exemplu. — Ceea ce trebuie să fie făcut, se face… Fără ezitare… Fără ocolişuri.

   Altfel, nici Cisneros nu ar fi fost Cisneros ; nici Teresa de Ahumada, Sfânta Tereza…; nici Íñigo de Loyola, Sfântul Ignaţiu.

   Dumnezeu şi îndrăzneală! — „Regnare Christus volumus!“

Întăreşte-te în faţa obstacolelor. — Harul lui Dumnezeu nu-ţi va lipsi: „inter medium montium pertransibunt aquae!“ — vei traversa munţii!

   Ce contează că pentru moment trebuie să-ţi micşorezi activitatea dacă apoi, ca un resort ce a fost comprimat, vei ajunge incomparabil mai departe decât ai visat?

Egoist. — Tu mereu te gândeşti la „ale tale“. — Pari incapabil să simţi frăţia lui Cristos: în ceilalţi nu vezi fraţi; vezi doar trepte.

   Îţi prevăd o înfrângere categorică. — Iar când te vei prăbuşi, vei dori ca ceilalţi să-ţi împărtăşească dragostea creştinească pe care acum tu nu vrei să le-o împărtăşeşti.

Nu vei putea fi un conducător, dacă vezi masele doar ca pe un taburet pe care, urcându-te, să câştigi înălţime. — Vei fi conducător dacă te ambiţionezi să salvezi toate sufletele.

   Nu poţi trăi cu spatele la mulţime: trebuie să năzuieşti s-o faci fericită.

Niciodată nu vrei să „epuizezi adevărul“. — Uneori din corectitudine. Alteori — cel mai des —, pentru a nu avea parte de vreo neplăcere. Câteodată, pentru a nu o produce. Şi mereu, din laşitate.

   Astfel, cu această teamă de a aprofunda, niciodată nu vei fi un om cu discernământ.

Nu te teme de adevăr, chiar dacă adevărul îţi pricinuieşte moartea.

Nu-mi plac atâtea eufemisme; voi numiţi laşitatea „prudenţă“. — Şi „prudenţa“ voastră este un prilej ca duşmanii lui Dumnezeu, goi la minte, să-şi dea aere de înţelepţi şi să escaladeze posturi în care niciodată n-ar fi trebuit să urce.

Abuzul acesta nu este iremediabil. — Este lipsă de caracter a consimţi să se înfăptuiască în continuare, ca un produs al disperării, fără îndreptare.

   Nu ocoli datoria. — Îndeplineşte-o corect, chiar dacă alţii o părăsesc.

Eşti, cum se spune, „un flecar“. — Dar cu toată logoreea ta, nu vei reuşi să justifici — providenţial!, mi-ai spus — ceea ce nu are justificare.

Oare e adevărat — dar nu cred, nu cred — că pe pământ nu există oameni, ci doar pântece?

„Rugați vă să nu vreau să mă mulţumesc niciodată cu ceea ce e uşor de făcut“. — Eu m-am rugat. Acum rămâne ca tu să te străduieşti să împlineşti această frumoasă intenţie.

Credinţă, bucurie, optimism. — Dar nu nechibzuinţa de a închide ochii în faţa realităţii.

Ce mod transcendental de a trăi deşarte nerozii şi în ce chip să ajungi să fii cineva — urcând, urcând — întrucât „cântăreşti puţin“, neavând nimic, nici în minte, nici în inimă!

De ce ai o fire schimbătoare? Când vei deveni statornic, în voinţă? — Renunţă la eterna pasiune pentru primele pietre şi aşez-o pe ultima măcar într-unul din planurile tale.