Lista numerelor

Există 5 numere în «Drum», al căror subiect Plan de viață.

Dacă nu ai un plan de viaţă, niciodată nu vei fi disciplinat.

Faptul de a te supune unui plan de viaţă, unui program orar — mi-ai spus — este atât de monoton! Şi ţi-am răspuns: este monotonie pentru că lipseşte iubirea.

Dacă nu te scoli la oră fixă, nu vei reuşi niciodată să-ţi realizezi planul de viaţă.

Acest mod supranatural de a proceda este o adevărată tactică militară. — Duci războiul — luptele zilnice ale vieţii tale interioare — pe poziţii pe care le aşezi departe de meterezele fortăreţei tale.

   Şi duşmanul vine tocmai acolo: la mica ta răstignire, la rugăciunea ta obişnuită, la munca ta ordonată, la planul tău de viaţă; şi e greu să ajungă să se apropie până la turnurile, slabe pentru asalt, ale castelului tău. — Şi dacă ajunge, ajunge fără eficienţă.

Cât de mult te costă această mică mortificare! — Luptă. — Parcă ţi s-ar spune: de ce trebuie să fii atât de credincios programului de viaţă, ceasornicului? — Priveşte: ai văzut cu câtă uşurinţă sunt amăgiţi micuţii? — Nu vor să ia doctoria amară, dar… hai! — li se spune —,linguriţa asta pentru tata; astălaltă, pentru bunicuţa ta… Şi aşa, până ce au înghiţit toată doza.

   La fel şi tu: încă un sfert de oră de ciliciu pentru sufletele din purgatoriu; încă cinci minute pentru părinţii tăi; alte cinci, pentru fraţii tăi de apostolat… Până ce împlineşti timpul ce ţi-l arată orarul.

   Făcută în acest fel, cât de mult valorează mortificarea ta!