Lista numerelor

Există 6 numere în «Drum», al căror subiect Comportament exterior .

Gravitate. Lasă de-o parte gesturi şi toane frivole sau copilăreşti. — Atitudinea ta să reflecte pacea şi ordinea spiritului tău.

Afectarea şi suficienţa aceasta nu te prind : se vede că sunt false. — Încearcă măcar să nu te foloseşti de ele nici faţă de Dumnezeu, nici faţă de îndrumătorul tău spiritual, nici faţă de ceilalţi fraţi: şi va fi, între ei şi tine, o barieră mai puţin.

Faci risipă de duioşie. — Şi îţi spun: iubire faţă de aproapele tău, da: întotdeauna. — Dar — ascultă-mă bine, suflet de apostol — de la Cristos este şi doar pentru El, acest sentiment pe care Domnul însuşi l-a pus în pieptul tău. — Apoi… nu-i aşa că, deschizând vreun zăvor al inimii tale — şi de şapte zăvoare ai nevoie — nu doar o dată şi-a făcut apariţia norişorul îndoielii, plutind în orizontul tău supranatural… şi te întrebi, chinuit în ciuda purităţii intenţiei tale: oare nu am mers prea departe în manifestările mele exterioare de afecţiune?

Nu-i suficient să fii învăţat, pe lângă bun creştin. — Dacă nu îndrepţi manierele aspre ale firii tale, dacă nu armonizezi zelul şi ştiinţa ta cu buna creştere, nu înţeleg cum ai putea fi sfânt. — Şi dacă eşti învăţat, chiar dacă eşti, ar trebui să stai legat de o iesle, ca un catâr.

Cu aerul acesta de suficienţă devii un tip supărător şi antipatic, te faci ridicol, şi, ceea ce e mai rău, scazi eficacitatea muncii tale de apostol.

   Nu uita că până şi cei „mediocri“, pot păcătui de prea multă ştiinţă.

Însăşi lipsa ta de experienţă te poartă la această îngâmfare, la această vanitate, la ceea ce tu crezi că-ţi dă un aer important.

   Corectează-te, te rog. Chiar dacă eşti un netot, poţi ajunge să ocupi posturi de conducere (s-a văzut mai mult de un caz), iar dacă nu te convingi de lipsa ta de calităţi, vei refuza să asculţi de cei ce au darul de a sfătui. Şi e de temut gândul la răul pe care-l va produce dezordinea ta.