Lista numerelor

„Non serviam“ al Satanei a fost destul de fecund, - Nu simţi impulsul generos de a spune în fiecare zi, cu dorinţa rugăciunii şi a operelor, un „serviam“ — te voi sluji, îţi voi fi credincios! — care să depăşească în rodnicie acel strigăt de rebeliune?

Bine. Ei, şi? — Nu înţeleg cum poţi da înapoi de la această lucrare pentru suflete — de nu din trufie ascunsă: te crezi desăvârşit —, căci focul lui Dumnezeu care te-a atras, pe lângă lumina şi căldura ce te entuziasmează, degajă uneori şi fumul slăbiciunii instrumentelor.

Eşti pulbere murdară şi căzută — Chiar dacă suflarea Duhului Sfânt te-ar ridica deasupra tuturor lucrurilor de pe pământ şi ar face strălucire de aur mizeria ta reflectată, din înalt, de razele suverane ale Soarelui Dreptăţii, nu uita sărăcia condiţiei tale.

   O clipă de trufie te-ar întoarce pe pământ şi ai înceta să fii lumină, rămânând doar lut.

Trufie… tu? De ce?

Trufie? Pentru ce?… Peste puţin timp — ani, zile — vei fi un hoit urât mirositor; viermi, lichide puturoase, zdrenţe murdare de giulgiu… şi nimeni, pe pământ, nu-şi va mai aduce aminte de tine.

Din trufie. — Te şi credeai capabil de orice, singur. — Te-a lăsat El o clipă şi ţi-ai făcut de cap. — Fii smerit şi ajutorul lui extraordinar nu-ţi va lipsi.

Te văd, bărbate creştin — tu spui că eşti —, te văd sărutând o icoană, murmurând o rugăciune, strigând împotriva celor care atacă Biserica lui Dumnezeu… şi chiar frecventând Sfintele Sacramente.

   Dar nu te văd făcând vreun sacrificiu, nici renunţând la anumite conversaţii… lumeşti (aş putea, cu drept cuvânt, să le numesc altfel), nici nu te văd să fii mărinimos cu cei umili… nici cu Biserica lui Cristos!, nici să suporţi vreo slăbiciune a fratelui tău, nici să renunţi la îngâmfare pentru binele comun, nici să te descotoroseşti de învelişul strâns al egoismului tău, nici… atâtea multe altele!

   Te văd…, — Nu te văd… — Şi tu… spui că eşti bărbat creştin? — Ce concepţie săracă ai despre Cristos!

„Deo omnis gloria“. — Pentru Dumnezeu, toată mărirea. — Este o mărturisire categorică a nimicniciei noastre. El, Isus, este totul. Noi fără El nimic nu valorăm: nimic.

   Lauda noastră de sine ar fi doar mărire deşartă; ar fi un furt, un sacrilegiu; „Eul“ nu trebuie să apară nicăieri.

Fără mine nimic nu puteţi face, a spus Domnul nostru Isus Cristos. — Şi a spus aceasta, pentru ca nici tu şi nici eu să nu ne atribuim reuşite care ale Lui sunt. — „Sine me, nihil!…“

Cum îndrăzneşti să foloseşti acea scânteie a inteligenţei divine, care este raţiunea ta, pentru altceva decât a-L preamări pe Domnul ?

Dacă viaţa ar avea alt scop decât a-L preamări pe Dumnezeu, ar fi demnă de dispreţ, mai mult: detestabilă.