Lista numerelor

Există 7 numere în „Drum” al căror subiect este Încredere → încredere în Dumnezeu.

S-a făcut atât de mic — vezi: un Prunc! — Ca să te poţi apropia de El cu încredere.

„Am zâmbit când aţi vorbit despre «socoteala» pe care Mântuitorul are să v-o ceară dumneavoastră. Nu, pentru dumneavoastră toţi, El nu va fi Judecător — în sensul aspru al cuvântului — ci doar simplu, Isus“. — Această frază, scrisă de un Episcop sfânt, care a mângâiat multe inimi întristate, poate să aducă multă mângâiere inimii tale.

Slujeşte-L pe Dumnezeul tău cu cinste, fii credincios Lui… şi nu te preocupa de nimic, căci e un mare adevăr acel: „dacă tu cauţi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, El îţi va da celelalte — cele materiale, mijloacele — pe deasupra“.

Alungă de la tine disperarea pe care ţi-o dă cunoaşterea propriei tale mizerii. — E adevărat: din punctul de vedere al prestigiului economic, eşti un zero… din punctul de vedere al prestigiului social, alt zero… şi altul din punctul de vedere al virtuţilor şi altul din cel al talentului…

   Dar, la stânga acestor negative, se află Cristos… Şi ce cifră incomensurabilă rezultă!

Că eşti… un nimic. — Că alţii au clădit şi clădesc acum minuni de organizare, de presă, de propagandă. — Că au toate mijloacele, în timp ce tu nu ai niciunul?… Bine: aminteşte-ţi de Ignaţiu:

   Ignorant, printre doctorii din Alcalá. — Sărac, foarte sărac, printre studenţii din Paris. — Prigonit, calomniat…

   Acesta este drumul: iubeşte şi crede şi — suferă! —: Iubirea ta şi Credinţa ta şi Crucea ta sunt mijloacele sigure pentru a clădi şi a da eternitate năzuinţelor de apostolat pe care le porţi în inimă.

Recunoşti că eşti mizerabil. Eşti, într-adevăr. — Cu toate acestea — mai mult chiar: tocmai de aceea — te-a căutat Dumnezeu.

   — Întotdeauna întrebuinţează instrumente disproporţionate: pentru a se vedea că „opera“ este a Sa.

   — Ţie nu-ţi cere decât docilitate.

Ai încredere mereu în Dumnezeul tău. — El nu pierde bătălii.

Referințe la Sfânta Scriptură