Lista numerelor

Există 5 numere în „Drum” al căror subiect este Formarea profesională  → virtuți omenești .

Nu-i suficient să fii învăţat, pe lângă bun creştin. — Dacă nu îndrepţi manierele aspre ale firii tale, dacă nu armonizezi zelul şi ştiinţa ta cu buna creştere, nu înţeleg cum ai putea fi sfânt. — Şi dacă eşti învăţat, chiar dacă eşti, ar trebui să stai legat de o iesle, ca un catâr.

Cu aerul acesta de suficienţă devii un tip supărător şi antipatic, te faci ridicol, şi, ceea ce e mai rău, scazi eficacitatea muncii tale de apostol.

   Nu uita că până şi cei „mediocri“, pot păcătui de prea multă ştiinţă.

Însăşi lipsa ta de experienţă te poartă la această îngâmfare, la această vanitate, la ceea ce tu crezi că-ţi dă un aer important.

   Corectează-te, te rog. Chiar dacă eşti un netot, poţi ajunge să ocupi posturi de conducere (s-a văzut mai mult de un caz), iar dacă nu te convingi de lipsa ta de calităţi, vei refuza să asculţi de cei ce au darul de a sfătui. Şi e de temut gândul la răul pe care-l va produce dezordinea ta.

Când te chem „copil bun“, să nu crezi că mi te imaginez timid, fără curaj. — Dacă nu eşti o fire bărbătească şi… normală, nu vei fi un apostol, ci o caricatură ce trezeşte râsul.

Te uimeşte că am aprobat lipsa de „uniformitate“ în acest apostolat în care lucrezi. Şi ţi-am spus: unitate şi varietate. — Trebuie să fiţi tot atât de diferiţi cum sunt sfinţii din cer, căci fiecare îşi are trăsăturile personale cu totul speciale. — Şi, de asemenea, în acord atât de mare unii cu alţii, precum sfinţii, care nu ar fi sfinţi dacă fiecare din ei nu s-ar fi identificat cu Cristos.