Lista numerelor

Sfânta lipsă de ruşine este o caracteristică a „vieţii copilăriei”. Pe copil nu-l frământă nimic. — Mizeriile, mizeriile lui fireşti, se pun în evidenţă simplu, chiar dacă toată lumea îl priveşte…

   Această lipsă de ruşine, transpusă în viaţa supranaturală aduce acest raţionament: laudă, dispreţ…; admiraţie, bătaie de joc…; onoare, dezonoare…; sănătate, boală…; bogăţie, sărăcie…; frumuseţe, urâţenie…

   Bine, dar ce importanţă au toate acestea?

E adevărat, Doamne, că ţi-a adus multă mângâiere acea „subtilitate“ copilărească a ditamai bărbatului-copil care, simţind tulburarea produsă de ascultarea pentru a împlini ceva neplăcut şi respingător, îţi spunea în şoaptă: Isuse, ajută-mă să fac faţă!

În viaţa copilăriei spirituale ceea ce spun sau fac „copiii“, niciodată nu sunt copilării sau lucruri puerile.

Nu uita, copil nepriceput, că Iubirea te-a făcut atotputernic.

Copile, nu-ţi pierde duiosul obicei de a „asalta“ Tabernacolele.

Când te chem „copil bun“, să nu crezi că mi te imaginez timid, fără curaj. — Dacă nu eşti o fire bărbătească şi… normală, nu vei fi un apostol, ci o caricatură ce trezeşte râsul.

Copil bun, spune-i lui Isus de multe ori pe zi: te iubesc, te iubesc, te iubesc…

Să nu te întristezi când te vor copleşi neajunsurile. — Laudă-te cu infirmităţile tale, ca Sfântul Paul, căci copiilor li se îngăduie să-i imite pe cei mari, fără teamă de ridicol.

Greşelile şi imperfecţiunile tale şi chiar căderile tale cele mai grave, să nu te îndepărteze de Dumnezeu. — Copilul cel slab, dacă e discret, caută să stea aproape de tatăl lui.

Nu te nelinişti dacă te supără să faci aceste lucruri mărunte pe care El ţi le cere. — Vei ajunge până la urmă să zâmbeşti…

   Nu vezi cu câtă neplăcere copilul simplu îi dă tatălui, care-l încearcă, dulcele pe care-l are în mână? — Dar i-l dă: a învins dragostea.

Când vrei să faci lucrurile bine, foarte bine, până la urmă le faci mai rău! — Umileşte-te în faţa lui Isus, spunându-i: ai văzut cât de rău le fac pe toate? — Dacă nu mă ajuţi mult, le voi face şi mai rău!

   Ai milă de copilul tău: uite, aş vrea să scriu în fiecare zi o pagină mare în cartea vieţii mele… Dar sunt atât de grosolan, încât dacă Învăţătorul nu-mi ţine mâna, în loc de zvelte liniuţe, din condeiul meu ies lucruri întortocheate şi mâzgălituri care nu pot fi arătate nimănui.

   De acum înainte, Isuse, vom scrie mereu amândoi.

Dragostea mea: îmi recunosc stângăcia, care este atât de mare, atât de mare… încât chiar şi când vreau să mângâi, dăunez. — Îndulceşte purtările sufletului meu: dă-mi, vreau să-mi dai, în hotărâta bărbăţie a vieţii copilăriei, acea gingăşie şi acea alintare pe care le au copiii, când îşi tratează părinţii cu o intimă efuziune de Iubire.