Lista numerelor

Viaţa ta să nu fie stearpă. Fii de folos. Lasă ceva în urma ta. Luminează cu candela credinţei şi a iubirii tale.

   Şterge, cu viaţa ta de apostol, dâra vâscoasă şi murdară pe care au lăsat-o semănătorii necuraţi ai urii. — Şi aprinde toate drumurile de pe pământ cu focul lui Cristos pe care-l porţi în inimă.

Îmi place că trăieşti această „reparare ambiţioasă“: lumea!, mi-ai zis. — Bine, dar în primul rând cei din familia ta supranaturală şi de același sânge cu tine, cei din ţara care ne este patrie.

Cu cât apostolul este mai aproape de Dumnezeu, cu atât se simte mai universal: inima se măreşte pentru ca să încapă toţi şi toate, cu dorinţa de a pune universul întreg la picioarele lui Isus.

Eşti, între ai tăi — suflet de apostol —, piatra căzută în lac. — Produ, cu exemplul şi cuvântul tău, un prim cerc… iar acesta altul… şi altul şi altul… Din ce în ce mai cuprinzător.

   Înţelegi acum măreţia misiunii tale?

Îmi scrii: „Dorinţa atât de mare pe care o avem cu toţii ca «asta» să avanseze şi să crească, se pare că se va transforma în nerăbdare. Când, oare, va sări în aer, când se va sfărâma… când, oare, lumea va fi a noastră?“

   Şi adaugi: „Dorinţa nu va fi inutilă dacă prin ea putem să-l «constrângem», să-l inoportunăm pe Domnul: atunci, ne vom fi câştigat formidabil de bine timpul“.

Ai dreptate. — De pe culme — îmi scrii — din tot ce se zăreşte — şi e o rază de mulţi kilometri —, nu se percepe nicio câmpie: în spatele fiecărui munte, un altul. Dacă, pe alocuri, peisajul pare mai dulce, ridicându-se ceaţa, apare un şir de munţi care era ascuns.

   Aşa este, aşa trebuie să fie orizontul apostolatului tău: trebuie să străbaţi lumea. Dar nu există drumuri bătute pentru voi… Le veţi croi, peste munţi, cu proprii voştri paşi.