Lista numerelor

Există 10 numere în „Drum” al căror subiect este Rezistență → necesară pentru sfințenie .

Te contrariază caracterul unuia sau altuia… E firesc să fie aşa: tu nu eşti moneda aurită care place tuturor.

   În plus, fără aceste ciocniri cu aproapele, cum s-ar putea şlefui exagerările, asperităţile şi proeminenţele — imperfecţiuni, defecte ale firii tale — pentru a dobândi forma perfectă, strălucitoare şi năvalnic de blândă a iubirii, a desăvârşirii?

   Dacă atât caracterul tău cât şi al celor din jur ar fi dulcege, nu te-ai putea sfinţi.

Fii energic. — Fii bărbat. — Fii om. — Iar apoi… fii înger.

Când te vei hotărî cu tărie să duci o viaţă curată, castitatea nu va fi pentru tine o povară: va fi coroană a biruinţei.

Dacă primeşti frământarea cu teamă, pierzi bucuria şi pacea şi te expui la a nu dobândi niciun câştig spiritual din acea încercare.

Drum al copilăriei. — Abandonare de sine. — Copilărie spirituală. — Toate acestea nu sunt prostii, ci o puternică şi temeinică viaţă creştină.

În viaţa copilăriei spirituale ceea ce spun sau fac „copiii“, niciodată nu sunt copilării sau lucruri puerile.

Copilăria spirituală nu este nerozie spirituală, nici „blegeală“: e drum înţelept şi hotărât, pe care, datorită dificilei sale uşurinţe, sufletul trebuie să-l înceapă şi să-l urmeze condus de mâna lui Dumnezeu.

Fii copil. — Chiar mai mult. — Dar nu mi te proţăpi la „vârsta teribilismelor“. Ai văzut ceva mai nerod decât un copilandru făcând pe bărbatul, sau un bărbat „copilăros”?

   Copil, cu Dumnezeu: şi pentru a fi astfel, fii foarte bărbătesc în toate celelalte. — Ah, şi renunţă la apucăturile astea de căţel alintat.

Când te chem „copil bun“, să nu crezi că mi te imaginez timid, fără curaj. — Dacă nu eşti o fire bărbătească şi… normală, nu vei fi un apostol, ci o caricatură ce trezeşte râsul.

Rugăciunea voastră să fie bărbătească. A fi copil nu înseamnă a fi molatic.