Lista numerelor

Schimbând subiectul, ne-ar interesa să vă aflăm opinia cu privire la actualul moment al Bisericii. Concret, cum l-aţi califica? Ce rol credeţi că pot avea acum tendinţele care, în general, au fost numite „progresiste” şi „integriste”?

Din punctul meu de vedere, actualul moment doctrinal al Bisericii ar putea fi calificat drept pozitiv şi, totodată, delicat, ca orice criză de creştere. Unul pozitiv, fără îndoială, fiindcă bogăţiile doctrinale ale Conciliului Vatican II au pus întreaga Biserică – întregul Popor preoţesc al lui Dumnezeu – în faţa unei noi etape, extrem de dătătoare de speranţă, de reînnoită fidelitate pentru scopul divin de salvare ce i-a fost încredinţat. Moment totodată delicat, întrucât concluziile teologice la care s-a ajuns nu sunt de natură abstractă sau teoretică, ci ţin de o teologie prin excelenţă vie, adică având aplicaţii imediate şi directe de ordin pastoral, ascetic şi disciplinar, care afectează în profunzime viaţa internă şi externă a comunităţii creştine – liturgica, structurile organizatorice ale Ierarhiei, formele apostolice, Magisteriul, dialogul cu lumea, ecumenismul etc. – şi, prin urmare, şi viaţa creştină şi însăşi conştiinţa credincioşilor.

Ambele realităţi ne încearcă sufletul: optimismul creştin – certitudinea plină de bucurie că Duhul Sfânt va face să rodească aşa cum se cuvine doctrina cu care a îmbogăţit Biserica – şi, în acelaşi timp, prudenţa din partea celor care cercetează sau conduc, fiindcă îndeosebi acum lipsa de seninătate şi de măsură în studierea problemelor ar putea pricinui un rău imens.

Cât despre tendinţele pe care dumneavoastră le numiţi integriste şi progresiste, îmi este greu să mă pronunţ în legătură cu rolul pe care îl pot avea în acest moment, pentru că dintotdeauna am respins oportunitatea şi chiar posibilitatea de a se face catalogări sau chiar simplificări de acest tip. Mi se pare că această împărţire – care uneori este dusă până la extreme de adevărat paroxism, sau se încearcă perpetuarea ei ca şi cum teologii şi credincioşii în general ar fi destinaţi unei continue orientări bipolare – se supune în fond convingerii că progresul doctrinal şi vital al Poporului lui Dumnezeu este rezultatul unei constante tensiuni dialectice. Însă eu prefer să cred – din tot sufletul –, în acţiunea Duhului Sfânt, care se pogoară unde doreşte şi asupra cui doreşte.

Care este poziţia adoptată de Opus Dei în legătură cu declaraţia Conciliului în favoarea libertăţii religioase, şi în special cu aplicarea sa în Spania, unde „proiectul Castiella” este încă lăsat în suspensie? Şi ce se poate spune despre acest pretins „integrism” care i s-a reproşat uneori Operei?

Integrism? Opus Dei nu se situează nici la dreapta, nici la stânga şi nici în centru. Eu, ca preot, încerc să fiu alături de Cristos, care şi-a deschis pe Cruce amândouă braţele şi nu doar unul: iau în toată libertatea, de la fiecare grup, ceea ce mă convinge şi mă face să am inima şi braţele primitoare pentru întreaga omenire; fiecare membru este cu desăvârşire liber să aleagă opţiunea pe care o doreşte, în termenii religiei creştine.

În privinţa libertăţii religioase, niciodată, de la întemeierea sa, Opus Dei nu a făcut vreo discriminare: lucrează şi convieţuieşte cu toţi, fiindcă vede în fiecare persoană un suflet care trebuie să fie respectat şi iubit. Nu sunt doar cuvinte; Opera noastră este prima dintre organizaţiile catolice care admite drept Colaboratori, cu autorizaţia Sfântului Scaun, oameni care nu sunt catolici, fie că sunt creştini, fie că nu sunt. Eu am apărat întotdeauna libertatea de conştiinţă. Nu înţeleg violenţa: nu mi se pare potrivită nici pentru a convinge, nici pentru a învinge; eroarea se depăşeşte prin rugăciune, prin harul Domnului, prin studiu; niciodată prin forţă, întotdeauna prin caritate. Înţelegeţi că, acesta fiind spiritul pe care l-am trăit din primul moment, învăţăturile promulgate de Conciliu pe tema aceasta nu pot decât să mă bucure. Cu privire la proiectul concret la care vă referiţi, nu este căderea mea să îl rezolv, fiind de competenţa Ierarhiei Bisericii din Spania şi a catolicilor din această ţară: lor le revine sarcina de a aplica, în acest caz concret, spiritul Conciliului.