Lista numerelor

Există 4 numere în „Convorbiri cu Mons. Escrivá de Balaguer” al căror subiect este Jurnalism → iubire și respect față de libertate.

Ştiţi desigur că, în unele sectoare ale opiniei publice, Opus Dei este oarecum controversată. Mi-aţi putea spune de ce anume se întâmplă aşa, şi în special cum se răspunde la acuzaţia de „secret al conspiraţiei” care adesea vizează Opus Dei?

Mă supără profund tot ce poate părea laudă de sine. Însă, dat fiind că ridicaţi această problemă, nu pot să nu vă spun că socotesc că Opus Dei este una din organizaţiile catolice care contează pe cei mai mulţi prieteni în toată lumea. Milioane de persoane, precum şi numeroşi oameni care nu sunt catolici sau care nu sunt creştini o preţuiesc şi o sprijină.

Pe de altă parte, Opus Dei este o organizaţie spirituală şi apostolică. Dacă se uită acest fapt fundamental – sau dacă cineva refuză să ia în seamă buna credinţă a membrilor Lucrării, afirmând aceasta – este imposibil să se înţeleagă ce fac. Din cauza neputinţei de a înţelege, se inventează versiuni complicate şi secrete care nu au existat niciodată.

Vorbiţi de acuzaţia de secret. Asta e o poveste veche. V-aş putea spune, punctual, care este originea istorică a acestei acuzaţii calomnioase. Timp de mulţi ani o organizaţie puternică, de care prefer să nu vorbesc – o iubim şi am iubit-o întotdeauna -, s-a apucat să falsifice ceea ce nu cunoştea. Insistau să ne considere la fel ca niște călugări, şi se întrebau: de ce nu gândesc toţi la fel?, de ce nu poartă rasă sau vreun semn distinctiv? Şi ajungeau în chip ilogic la concluzia că alcătuim o societate secretă.

Astăzi povestea aparţine trecutului, şi orice om, relativ informat, ştie că nu este vorba de niciun secret; că nu purtăm un semn distinctiv fiindcă nu suntem călugări, ci creştini obişnuiţi; că nu gândim la fel, pentru că admitem cel mai larg pluralism în tot ce este lumesc şi în chestiunile teologice care pot fi discutate. O mai bună cunoaştere a realităţii şi depăşirea unei gelozii neîntemeiate a pus capăt acestei triste şi calomnioase situaţii.

Nu trebuie totuşi să ne mirăm că, din când în când, cineva reînvie vechile mituri: deoarece încercăm să muncim pentru Domnul, apărând libertatea personală a tuturor oamenilor, ne vom confrunta veşnic cu duşmanii sectari ai acestei libertăţi personale, din orice domeniu, cu atât mai agresivi dacă sunt oameni care nu pot suporta nici măcar ideea de religie, sau, mai rău, dacă se bazează pe o gândire religioasă de tip fanatic.

Totuşi, cele mai multe publicaţii - din fericire – nu se mulţumesc să repete aceste lucruri vechi şi neadevărate, având conştiinţa clară că a fi imparţial nu înseamnă să difuzezi ceva pe jumătate real, pe jumătate calomnios, fără să te străduieşti să oglindeşti adevărul obiectiv. Personal, cred că este o ştire şi să spui adevărul, îndeosebi când este vorba de a informa despre activitatea atâtor persoane care, făcând parte din Opus Dei sau colaborând cu Asociaţia, se străduiesc, în ciuda greşelilor personale – fac şi eu greşeli şi nu mă miră că şi ceilalţi le fac -, să îndeplinească o misiune în slujba tuturor oamenilor. A distruge un mit fals este întotdeauna interesant. Consider că este o datorie importantă a ziaristului să se documenteze temeinic şi să obţină informaţii la zi, chiar dacă, uneori, aceasta presupune să-şi schimbe judecăţile pe care le-a emis înainte. Este atât de greu să admiţi că poate exista ceva pur, nobil şi bun, fără a amesteca neadevăruri absurde, învechite şi discreditate?

A te informa în legătură cu Opus Dei este foarte simplu. În toate ţările Asociaţia lucrează la lumina zilei, cu recunoaşterea juridică a autorităţilor civile şi ecleziastice. Sunt bine cunoscute numele directorilor şi ale operelor sale apostolice. Oricine doreşte informaţii despre Lucrarea noastră, le poate obţine fără nicio dificultate, punându-se în contact cu directorii sau apelând la una din operele noastre corporative. Dumneavoastră înşivă vă puteţi încredinţa că, niciodată, nimeni dintre conducătorii Opus Dei sau dintre cei care se ocupă de ziarişti, nu a pregetat să le uşureze sarcina informativă, răspunzându-le la întrebări sau furnizându-le documentaţia necesară.

Nici eu şi nici vreunul dintre membrii Opus Dei nu pretindem să ne înţeleagă toată lumea sau să ne împărtăşească idealurile spirituale. Sunt un mare prieten al libertăţii şi al ideii că fiecare trebuie să-şi urmeze drumul. Dar este evident că avem dreptul elementar de a fi respectaţi.

Dacă, aşa cum susţin membrii săi, Opus Dei este pur şi simplu o asociaţie religioasă în care fiecare membru este liber să-şi urmeze propriile opinii, cum explicaţi credinţa, foarte răspândită, că Opus Dei este o organizaţie monolitică cu poziţii foarte definite în probleme lumeşti?

Nu mi se pare că părerea aceasta este realmente foarte răspândită. Destul de multe din organismele cele mai calificate din presa internaţională au recunoscut pluralismul membrilor Lucrării.

Au fost, bineînţeles, şi unele persoane care au susţinut această opinie greşită la care vă referiţi. Este posibil ca unele, din diverse motive, să fi răspândit ideea aceasta, chiar dacă ştiau că nu corespunde realităţii. Cred că, în multe alte cazuri, cauza poate fi lipsa cunoaşterii, provocată poate de deficienţele de informare: nefiind bine informate, nu este de mirare că persoane care nu sunt destul de interesate pentru a intra în contact personal cu Opus Dei şi a se informa corect atribuie Operei ca atare opiniile unor membri, puţini la număr.

Cert este că nimeni dintre cei care sunt cât de cât informaţi cu privire la problemele spaniole nu poate să ignore realitatea pluralismului existent la membrii Lucrării. Chiar dumneavoastră aţi putea cita, cu siguranţă, multe exemple.

Alt factor poate fi prejudecata subconştientă a persoanelor care au mentalitate de partid unic, în domeniul politic şi în cel spiritual. Celor care au această mentalitate, şi pretind ca toţi să aibă aceeaşi opinie ca ei, le vine greu să creadă că alţii sunt capabili să respecte libertatea semenilor. Astfel, atribuie Lucrării caracterul monolitic al propriilor lor grupuri.

S-a vorbit uneori de Opus Dei ca despre o organizaţie a aristocraţiei intelectuale, care doreşte să pătrundă în mediile politice, economice şi culturale cele mai relevante, pentru a le controla de dinăuntru, chiar dacă cu bune intenţii. Este adevărat?

Aproape toate instituţiile care au adus un mesaj nou ori care s-au străduit să slujească efectiv omenirea, trăind plenar Creştinismul, au suferit din cauza lipsei de înţelegere, mai cu seamă la început. Aceasta explică de ce, la început, unii n-au înţeles doctrina privitoare la apostolatul laicilor pe care o trăia şi o propovăduia Opus Dei.

Trebuie să mai spun – deşi nu îmi place să vorbesc despre astfel de lucruri – că, pe deasupra, în cazul nostru am înfruntat o campanie organizată şi perseverentă de calomniere. Au fost unii care au susţinut că noi lucrăm în secret - asta poate că o făceau ei -, că vrem să ocupăm posturi importante etc. Vă pot spune, în mod concret, că această campanie a fost iniţiată, acum aproape treizeci de ani, de către un călugăr spaniol care mai târziu şi-a părăsit ordinul şi Biserica, s-a căsătorit civil şi acum este pastor protestant.

Calomnia, după ce a fost lansată, trăieşte o vreme mai departe prin inerţie, fiindcă sunt oameni care scriu fără să se informeze şi pentru că nu toţi sunt ca acei ziarişti competenţi, care nu se cred infailibili şi dau dovadă de corectitudine, rectificând atunci când verifică o greșeală. Şi aşa s-a întâmplat, chiar dacă aceste calomnii sunt dezminţite de o realitate pe care toată lumea a putut să o constate, ca să nu mai vorbim de faptul că, încă de la prima vedere, se dovedesc și de necrezut. Este suficient să spunem că defăimările la care v-aţi referit nu au apărut decât în Spania; şi, bineînţeles, a crede că o instituţie internaţională ca Opus Dei gravitează în jurul problemelor unei singure ţări, demonstrează îngustime de vederi, provincialism.

Pe de altă parte, majoritatea membrilor Opus Dei – în Spania şi în toate ţările – sunt casnice, muncitori, mici negustori, funcţionari, ţărani etc; adică persoane care fac munci fără deosebită relevanţă politică sau socială. Faptul că există un mare număr de muncitori membri ai Opus Dei nu atrage atenţia; însă prezenţa unui politician, da. În realitate, pentru mine este la fel de importantă vocaţia unui hamal din gară ca şi aceea a unui director de firmă. Vocaţia este dată de Dumnezeu şi în operele Domnului nu încap discriminări, și cu atât mai puțin dacă sunt demagogice.

Cei care, văzându-i pe membrii Operei lucrând în cele mai diverse domenii de activitate, nu se gândesc decât la presupuse influenţe sau controale, dovedesc că au o concepţie meschină despre viaţa creştină. Opus Dei nu domină şi nu pretinde să domine nicio activitate lumească; doreşte numai să răspândească un mesaj evanghelic, acela că Domnul le cere tuturor oamenilor din lume să-l iubească şi să-l slujească tocmai prin activităţile lor pământeşti. În consecinţă, membrii Lucrării, care sunt creştini obişnuiţi, muncesc unde şi cum li se pare potrivit: Lucrarea se ocupă numai cu acordarea ajutorului spiritual, pentru ca aceştia să poată acţiona întotdeauna cu conştiinţă creştină.

În încheiere, aţi avea un mesaj pentru noi, cei care lucrăm în presa universitară?

Jurnalismul este ceva extraordinar, jurnalismul universitar de asemenea. Puteţi aduce o contribuţie importantă promovând printre colegii voştri dragostea pentru idealurile nobile, dorinţa fierbinte de a depăşi egoismul personal, sensibilitatea faţă de sarcinile colective, fraternitatea. Iar acum nu pot să nu vă mai invit, încă o dată, să iubiţi adevărul.

Nu vă ascund că detest senzaţionalismul unor jurnalişti care spun adevărul pe jumătate. A informa nu înseamnă a te opri la jumătatea drumului dintre adevăr şi minciună. Asta nu se poate numi informare, şi nu este nici moral. Nu pot fi numiţi jurnalişti cei care amestecă, printre puţine adevăruri, multe erori şi chiar calomnii premeditate: nu se pot numi jurnalişti fiindcă nu sunt altceva decât angrenajul – mai mult sau mai puţin uns – al oricărei organizaţii ce propagă informaţii false, ştiind că vor fi repetate până la refuz fără rea intenţie, din ignoranţa şi prostia multora. Trebuie să vă mărturisesc că, în ce mă priveşte, aceşti falşi jurnalişti sunt în câştig: fiindcă nu există zi în care să nu mă rog plin de afecţiune pentru ei, implorându-l pe Domnul să le limpezească tuturor conştiinţa.

Vă rog aşadar să răspândiţi dragostea pentru jurnalismul de calitate, care nu se mulţumeşte cu zvonurile neîntemeiate, cu acel se zice inventat de minţi înfierbântate. Informaţi cu fapte, cu rezultate, fără să judecaţi intenţiile, păstrând justificata diversitate de opinii pe un plan obiectiv, fără a vă coborî la atacul personal. Este greu să existe o adevărată convieţuire acolo unde lipseşte informaţia autentică; iar informaţia autentică este aceea a jurnalistului care nu se teme de adevăr şi nu se lasă manipulat, pentru a obţine o avansare, un prestigiu înşelător sau avantaje economice.