Lista numerelor

Există 7 numere în «Brazdă», al căror subiect Autoritate.

Ordine, autoritate, disciplină… – Ei ascultă, dacă ascultă, şi surâd cu cinism, pretextând – și femei, și bărbați – că îşi apără libertatea.

Sunt aceiaşi care, apoi, pretind să le respectăm rătăcirile sau să ne obişnuim cu ele. Ei nu înţeleg – şi cât de vulgare sunt protestele lor – ca apucăturile lor să nu fie – nu pot fi! – acceptate de autentica libertate a celorlalţi.

Autoritate. – Ea nu constă din aceea că rangul superior „ţipă” la cel inferior, iar acesta la cel și mai jos.

Cu acest criteriu – o caricatură a autorităţii –, pe lângă evidenta lipsă a carității și a politeții umane, nu se obține decât faptul că acela care conduce se îndepărtează de cei guvernați, pentru că nu îi slujește: mai mult, îi folosește

Îngâmfați și orgolioși se dovedesc toţi cei care abuzează de situația lor privilegiată – dată de bani, origine, rang, funcţii, inteligenţă… –, pentru a-i umili pe cei mai puţin favorizaţi.

Indulgenţa este proporţională cu autoritatea. Un simplu judecător trebuie să-l condamne – acordând, poate, circumstanţe atenuante – pe acuzatul care și-a recunoscut vinovăția. Puterea suverană a unei ţări acordă, uneori, o amnistie sau o grațiere. Dumnezeu iartă totdeauna sufletul care se căiește.

Nu te supăra: foarte adesea un comportament iresponsabil denotă o lipsă de inteligenţă sau de formare, mai mult chiar decât de suflet.

Va trebui să cerem învățătorilor, directorilor, să umple aceste lacune, prin îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor lor.

– Şi va trebui să-ţi faci examenul de conştiinţă… dacă tu eşti acela care ocupă un asemenea post.

Oamenii mediocri, mediocri ca inteligenţă și ca spirit creştin, când sunt învestiţi cu o autoritate, se înconjoară cu proşti: vanitatea îi face să-şi închipuie, greşit, că astfel nu vor pierde niciodată puterea.

Înţelepţii, în schimb, se înconjoară de persoane competente – care adaugă științei curăția vieții –, şi fac din ei oameni ai guvernării. Umilinţa lor nu-i înşală, căci – ridicându-i pe ceilalţi – se înalţă pe ei înşişi.

Tu, care eşti învestit cu o autoritate, acţionezi în funcţie de ce se va spune? Bietul de tine! – În primul rând, trebuie să te intereseze ce va spune Dumnezeu; apoi, – mult după aceea, și uneori niciodată – va trebui să cântăreşti ceea ce ar putea gândi ceilalţi. „Acela care Mă va recunoaşte, în faţa oamenilor şi eu îl voi recunoaşte în faţa Tatălui Meu, care este în Ceruri. Dar acela care Mă va nega în faţa oamenilor şi Eu îl voi nega în faţa Tatălui Meu, care este în Ceruri”.

Referințe la Sfânta Scriptură