Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Ipocrezie.

Creezi în jurul tău un climat artificial, de neîncredere, de suspiciune, pentru că, atunci când vorbeşti, dai impresia că joci şah:spunând fiecare vorbă cu gândul la cea de-a patra mutare care va urma.

Observă că, atunci când Evanghelia descrie trista imagine, circumspectă şi ipocrită a cărturarilor şi a fariseilor, ea spune că aceştia îi puneau întrebări lui Isus «ut caperent eum in sermone» – pentru a-i răstălmăci spusele. Fugi de un asemenea comportament.

Dacă te deranjează să ţi se spună adevărul, atunci… de ce mai întrebi? – Poate ai pretenția să ţi se răspundă cu „adevărul” tău, pentru a-ţi justifica rătăcirile?

Aceștia – spunea plin de mâhnire – nu au inteligenţa lui Cristos, ci masca lui Cristos… De aceea le lipsește orice criteriu creştin, ei nu ajung la adevăr şi nu dau roade.

Noi, copiii lui Dumnezeu, nu putem uita că Învăţătorul a proclamat: „acela care vă ascultă, pe Mine mă ascultă”. – De aceea,… trebuie să încercăm să fim Cristos, niciodată caricatura Lui.

Ipocrizia îi face întotdeauna, pe cei care o cultivă, să ducă o viaţă de mortificare amară şi plină de ranchiună.

În fața unor propuneri ca aceea a lui Irod: „Mergeţi, interesaţi-vă cu precizie despre copil şi când îl veţi fi găsit, faceţi-mi cunoscut, pentru ca şi eu să merg să-l ador”, să cerem ajutorul Duhului Sfânt, ca să ne apere de „protecţiile sau bunele promisiuni” ale persoanelor aparent bine intenţionate.

– Nu ne va lipsi lumina Duhului Sfânt dacă, asemenea celor Trei Magi, vom căuta adevărul şi vom vorbi cu sinceritate.

Sunt unii care se supără, pentru că vorbești deschis?

– Poate fac asta pentru că au conştiinţa tulbure şi simt nevoia să o ascundă.

– Perseverează în conduita ta, pentru a-i ajuta să reacţioneze.

Atâta vreme cât interpretezi cu rea credinţă intenţiile celorlalţi, nu ai dreptul să pretinzi înţelegere pentru tine însuţi.

Spui mereu că trebuie făcute corecții, că este nevoie de reformă. Bine… reformează-te tu! – e mare nevoie – şi, astfel, vei fi început reforma.

Între timp, nu voi acorda niciun credit proclamațiilor tale de reînnoire.

Sunt unii atât de farisei încât… se scandalizează când aud că alte persoane repetă tocmai ceea ce au auzit înainte de la ei.

Ești atât de băgăreț încât se pare că nu ai altă preocupare decât să scormoneşti în viaţa aproapelui tău. Şi când, în sfârşit, te-ai izbit de un om cinstit, voluntar, energic, care te-a pus la locul tău, te plângi în public, ca şi cum te-ar fi ofensat.

– Până acolo ajung lipsa ta de pudoare și conştiinţa ta deformată…, şi a multora.

Dintr-o singură mișcare, pretinzi să-ţi însuşeşti „onorabilitatea” părerii adevărate şi „avantajele” mârşave ale părerii opuse…

– În orice limbă, aceasta se numeşte duplicitate.

Ce buni sunt unii!–Sunt dispuși să „ierte” ceea ce ar merita laude.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură