Lista numerelor

Există 12 numere în «Brazdă», al căror subiect Personalitate.

Domnul are nevoie de suflete puternice şi îndrăzneţe, care să nu pactizeze cu mediocritatea şi care să pătrundă cu pas sigur în toate mediile.

Seninătate, echilibru, voinţă inflexibilă, credinţă adâncă şi pietate arzătoare: iată calităţile indispensabile ale unui copil al lui Dumnezeu.

Chiar şi din pietre Domnul poate scoate copii ai lui Avram… Totuşi, trebuie ne asigurăm ca piatra să nu fie sfărâmicioasă. Dintr-un bloc solid, chiar neaspectuos, poţi modela mai ușor o minunată piatră de construcţie.

Apostolul nu trebuie să rămână la nivelul unei creaturi mediocre. Dumnezeu îl cheamă să acţioneze ca agent al umanităţii și propagator al unei noutăţi eterne. – De aceea, apostolul trebuie să fie un suflet format îndelung, cu răbdare şi în mod eroic.

În fiecare zi descopăr lucruri noi în mine, îmi spui tu… Şi eu îţi răspund: acum începi să te cunoşti.

Când iubeşti cu adevărat…, găseşti întotdeauna detalii care să te facă să iubeşti mai mult.

Ar fi jalnic să conchidă cineva, văzând cum se comportă catolicii în viaţa socială, că ei sunt inhibați și ușor de dominat.

Sub nicio formă nu trebuie uitat că Învăţătorul era – este! – «perfectus homo» – Omul perfect.

Dacă Domnul te-a înzestrat cu o calitate bună – sau cu o abilitate – nu este numai pentru ca să te bucuri tu sau ca să te împăunezi, ci ca s-o întrebuinţezi, cu caritate, în serviciul aproapelui.

– Or, când vei găsi tu, oare, o ocazie mai bună ca să slujeşti, decât acum, când trăieşti împreună cu atâtea suflete care împărtăşesc acelaşi ideal ca tine?

Confruntaţi cu presiunea şi cu impactul unei lumi materialiste, hedoniste, fără credinţă… cum se poate pretinde şi justifica libertatea de a nu gândi ca „ei”, de a nu acţiona ca „ei”?

– Un copil al lui Dumnezeu nu are nevoie să ceară această libertate, pentru că ne-a câştigat-o pentru totdeauna Cristos. Dar trebuie să o apere şi să o manifeste în orice mediu. Numai aşa, „ei” vor înţelege că libertatea noastră nu este legată de mediul înconjurător.

Rudele tale, colegii, prietenii tăi încep să observe schimbarea şi îşi dau seama că nu este o etapă trecătoare, că de acum încolo nu mai eşti acelaşi.

– Nu te îngrijora! Continuă să mergi înainte! Se îndeplinește acel «vivit vero in me Christus» – acum Cristos este Cel care trăieşte în tine.

Să-i stimezi pe cei care ştiu să-ţi spună nu. Şi, pe lângă aceasta, cere-le să-şi argumenteze răspunsul lor negativ, ca să înveţi… sau să te corectezi.

Înainte erai pesimist, nehotărât, apatic. Acum, iată-te totalmente transformat: te simţi îndrăzneţ, optimist, sigur de tine… pentru că, în sfârșit, te-ai hotărât să nu cauţi sprijin decât în Dumnezeu.

Tristă situație aceea a unei persoane cu minunate virtuți omenești și cu o lipsă totală a viziunii supranaturale: pentru că acele virtuți le va folosi cu ușurință numai în scopurile sale personale. – Meditează la aceasta.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură