Lista numerelor

Există 4 numere în „Brazdă” al căror subiect este Lege → legea civilă .

O eroare fundamentală de care trebuie să te ferești: a gândi că obiceiurile şi cerinţele – nobile şi legitime – ale timpului şi mediului tău nu pot fi orânduite şi acordate la sfințenia doctrinei morale a lui Isus Cristos.

Observă că am precizat: cele care sunt nobile şi legitime. Celelalte nu au drept de cetăţenie.

A fost promulgat un edict al lui Cezar Augustus, care ordona înregistrarea tuturor locuitorilor Israelului. Maria şi Iosif pornesc spre Bethleem. – Nu te-ai gândit că Domnul s-a slujit de respectarea, cu fidelitate, a unei legi pentru împlinirea profeției sale?

Iubeşte şi respectă normele unei vieţi sociale oneste și nu te îndoi că îndeplinirea ta loială a datoriei va fi, de asemenea, vehiculul prin care alţii descoperă corectitudinea creştină, fruct al iubirii divine, și Îl întâlnesc pe Dumnezeu.

Atâtor catolici rebeli le-aș spune că nu-şi fac datoria aceia care, în loc să respecte disciplina şi ascultarea faţă de autoritatea legitimă, se transformă în partid; în mici facţiuni; în semințe de discordie; în conspiratori și bârfitori; în promotori ai unor stupide lupte personale; în urzitori ai unor plase de gelozie şi de crize.

Trebuie să rămâi tăcut şi inactiv?… Faţă de un atac nedrept împotriva unei legi drepte, ei, bine, nu!

Referințe la Sfânta Scriptură