Scrisori I

Scrisori I. Acesta este titlul sub care a început, în septembrie 2020, ediția publică a Scrisorilor lungi pe care Sfântul Josemaría le-a scris membrilor Opus Dei. Sfântul Josemaría s-a folosit de predicile orale și de alte scrieri pentru a transmite mesajul sfințeniei în viața obișnuită. Printre acestea se numără Instrucțiunile și Scrisorile, în care explică natura și apostolatul Opus Dei.

Acest volum conține primele patru Scrisori cu tematică spirituală. Toate acestea aruncă lumină asupra itinerarului vieții creștine în mijlocul lumii, fiind astfel deschise tuturor cititorilor interesați de mesajul sfințeniei în propria lor existență. După cum scrie monseniorul Fernando Ocáriz în prologul la Scrisori I: „Scopul a fost acela de a deschide bărbaților și femeilor «căile divine ale pământului», de a arăta că sarcinile umane nobile pot fi îndeplinite în comuniune cu Dumnezeu în așa fel încât să fie și ele căi de sfințenie”. Aceste prime patru Scrisori abordează, respectiv, viața obișnuită ca o cale spre sfințenie, umilința, misiunea creștinului în viața socială și caritatea în transmiterea credinței.

Această carte în altă limbă