Se crede în general că Opus Dei, ca organizaţie, manevrează o putere economică remarcabilă. Dat fiind că desfăşoară de fapt activităţi de tip educativ, de binefacere etc., ne-aţi putea explica în ce fel gestionează Opus Dei aceste activităţi, adică cum obţine resursele economice, cum le coordonează şi le distribuie?

Într-adevăr, în toate ţările unde lucrează, Opus Dei desfăşoară activităţi sociale, educative şi de binefacere. Totuşi, nu aceasta este principala activitate a Lucrării: ceea ce urmăreşte Opus Dei este să facă posibilă existenţa a cât mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care să se străduiască să fie buni creştini şi, prin urmare, martori întru Cristos în realizarea ocupaţiilor lor obişnuite. Centrele la care vă referiţi se organizează tocmai cu această finalitate. De aceea, eficacitatea întregii noastre munci se întemeiază pe harul Domnului şi pe o viaţă de rugăciune, de muncă şi sacrificiu. Însă nu încape nicio îndoială că orice activitate educativă, de binefacere sau socială trebuie să dispună de resurse economice. Fiecare centru se finanţează în acelaşi mod ca oricare altul de acest tip. Căminele studenţeşti, de ex., dispun de chiriile plătite de cei care stau acolo; colegiile – de taxele de la elevi; şcolile agricole – de vânzarea produselor lor etc. Totuşi, este limpede că aceste venituri nu sunt mai niciodată suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile unui centru, şi cu atât mai puţin dacă se ia în consideraţie că toate lucrările Opus Dei sunt gândite cu un criteriu apostolic şi majoritatea se îndreaptă către persoanele cu puţine resurse economice, care – în multe situaţii – plătesc sume simbolice pentru formarea care li se oferă.

Pentru a face posibile aceste activităţi, Lucrarea se bizuie şi pe contribuţiile membrilor, care îi dau o parte din banii câştigaţi prin munca lor profesională. Dar, mai cu seamă, contează pe ajutorul multor persoane care, fără a face parte din Opus Dei, doresc să colaboreze la unele lucrări de transcendenţă socială şi educativă. Cei care muncesc în fiecare centru încearcă să întărească la persoane individuale dorinţa apostolică, preocuparea socială, sensul comunitar ce îi îndeamnă să colaboreze activ la realizarea acestor lucrări. Întrucât este vorba de munci, prestate cu seriozitate profesională, care corespund necesităţilor reale ale societăţii, în majoritatea cazurilor răspunsul a fost generos. Dumneavoastră ştiţi, de pildă, că Universitatea din Navarra se bazează pe o Asociaţie de Prieteni cu aproximativ 12.000 de membri.

Finanţarea fiecărui centru este autonomă. Fiecare funcţionează independent şi încearcă să obţină fondurile necesare de la persoanele interesate în realizarea acelei munci concrete.