Sfântul Josemaría Escrivá

Sfântul Josemaría Escrivá s-a născut în 1902 la Barbastro (Spania). Este al doilea din cei 6 frați. Învață de la părinți și la școală temelia credinței și-și preia timpuriu în viață obiceiuri creștine frecvente cum sunt spovedania și împărtășirea, rugăciunea rozariului și pomana. Moartea celor 3 surori mici și ruina economică familială îl fac să simtă nenorocirea și durerea foarte devreme: această experiență îi temperează caracterul cu o fire veselă și deschisă și îl face să se maturizeze. În 1915 familia se mută la Logroño, unde tatăl și-a găsit un serviciu nou.

În 1918, Josemaría intuiește că Dumnezeu vrea ceva de la el, deși nu știe despre ce este vorba. Se hotărăște să i se dedice total lui Dumnezeu și să devină preot. Se gândește că astfel va fi mai disponibil să împlinească voia Domnului. Își începe studiile ecleziastice la Logroño și în 1920 este admis la seminarul diecezan din Zaragoza, la a cărui Universitate Pontificală își termină formarea precedentă în preoție. De asemenea studiază - urmând sfatul tatălui și cu voia superiorilor - la Facultatea de Drept de la Zaragoza. În 1925 este sfințit preot și-și inițiază ministerul pastoral, cu care începând de atunci, îsi identifică existența. Deja sfințit preot, continuă să aștepte lumina definitivă privind lucrurile pe care Dumnezeu le vrea de la el.

În 1927 se transferă la Madrid ca să urmeze cursurile de doctorat în drept. Și-l însoțesc mama, sora și fratele, din cauza faptului că din ziua în care și-a dat sufletul tatăl, Josemaría este capul familiei. În capitala Spaniei face o deosebită slujire sacerdotală, mai ales printre săraci, bolnavi și copii. În același timp își câștigă existența cu meditații la materii juridice.

Vremurile sunt grele din punct de vedere economic, trăite de familia întreagă cu demnitate și bună dispoziție. Totodată apostolatul lui preoțesc se extinde la tineri studenți, artiști, muncitori și intelectuali care, în contact cu săracii și bolnavii pe care Josemaría îi îngrijește, încep să învețe să practice caritatea față de ceilalți și să se angajeze să îmbunătățească societatea într-un sens creștin.

La Madrid, la 2 octombrie 1928, în timpul unei reculegeri spirituale, Dumnezeu îl face să vadă misiunea la care a fost chemat: în acea zi s-a născut Opus Dei (Lucrarea lui Dumnezeu). Misiunea specifică Opus Dei este să promoveze printre bărbați și femei din toate mediile sociale o angajare personală pentru a-L urma pe Cristos, pentru a-L iubi pe Dumnezeu și pe aproapele tău, pentru a căuta sfințenia în viața de zi cu zi. Din 1928, Josemaría Escrivá se angajează cu tot sufletul să împlinească misiunea fondatoare pe care a primit-o, deși nu pentru asta se consideră un inovator sau un reformator, fiind convins că Isus Cristos este noutatea eternă și că Duhul Sfânt întinerește Biserica în mod continuu, a cărei slujire a suscitat Dumnezeu Lucrarea. În 1930, ca urmare a unei lumini noi pe care Dumnezeu i-a aprins-o în suflet, începe munca apostolică cu femeile Opus Dei. Josemaría Escrivá o va pune mereu pe femeie, ca cetățeană și creștină, în fața responsabilității - nici mai mare, nici mai mică decât cea a bărbatului - de a construi societatea civilă și Biserica.

În 1934, publică - cu titlu provizoriu -"Consideraciones espirituales" (Considerații spirituale) prima ediție a lui "Camino" (Drum), opera lui cea mai răspândită, care s-a distribuit în mai mult de 4 milioane de exemplare odată cu trecerea anilor. În literatura spirituală, Josemaría Escrivá mai este cunoscut pentru alte titluri ca "Santo Rosario" (Sfântul Rozariu), "Es Cristo que pasa" (Când Cristos trece), "Amigos de Dios" (Prietenii lui Dumnezeu), "Via Crucis" (Calea crucii), "Surco" (Brazdă) sau "Forja". Războiul Civil Spaniol (1936-1939) va împiedica serios fundația să se dezvolte. Sunt ani de suferință pentru Biserică, marcați, de multe ori, prin prigoana religioasă, din care Fondatorul va reuși să scape nevătămat după multe chinuri.

În 1943, printr-un har fondator pe care Josemaría Escrivá îl primește în timpul celebrării Sfintei Liturghii, s-a născut Societatea Preoțească a Sfintei Cruci, de care aparțin preoții care purced din credincioșii laici ai Opus Dei. Atât plina apartenență a credincioșilor laici și a preoților Opus Dei, cât și organica cooperare a unora și a altora la apostolate, este o însușire proprie a carismei fondatoare a Opus Dei pe care Biserica a confirmat-o când și-a determinat configurarea juridică specifică. Totodată Societatea Preoțească a Sfintei Cruci dezvoltă, în sintonia plină cu pastorii Bisericii locale, activități de formare spirituale pentru preoții diecezani și candidați la preoție. Preoții diecezani pot lua parte, de asemenea, la Societatea Preoțească a Sfintei Cruci, fără a-și lăsa apartenența la cler în dieceza respectivă.

Conștient că misiunea lui are rădăcină și amploare universală, Josemaría Escrivá se transferă la Roma în 1946, când tocmai se sfârșise cel de-al Doilea Război Mondial. Între acest an și 1950, Opus Dei primește diferite aprobări pontificale prin care rămân confirmate elementele fondatoare specifice: scopul său spiritual, menit să răspândească mesajul creștin al sfințirii în viața obișnuită; misiunea sa de slujire față de Pontiful roman, de Biserica universală și bisericile locale; caracterul său universal; secularitatea; respectul libertății și al responsabilității personale și al pluralismului pe teme politice, sociale, culturale etc. Din Roma, prin imboldul direct al Fondatorului, Opus Dei se va întinde încet-încet în 30 de țări din cele cinci continente între 1946 și 1975.

Începând din 1948 pot să aparțină, cu titlu plin, persoane căsătorite care își caută sfințenia în situația proprie. De asemenea, în 1950 Sfântul Scaun aprobă să fie admiși drept colaboratori - sprijinind munca apostolică a Opus Dei - bărbați și femei necatolici și necreștini: ortodocși, luterani, evrei, musulmani etc.

În anii '50, Josemaría Escrivá încurajează lansarea unor proiecte diferite: școli de formare profesională, școli de pregătire pentru țărani, universități, licee, spitale și cabinete medicale etc. Aceste inițiative ale credincioșilor creștini obișnuiți care își doresc să răspundă, cu mentalitate laică și pregătire profesională, nevoii concrete dintr-un loc anume, sunt deschise tuturor persoanelor fără discriminare de rasă, religie și condiție socială: identitatea creștină explicită a inițiativelor de către credincioșii Opus Dei, într-adevăr, este compatibilă cu un respect complet față de libertatea conștiinței.

În timpul Conciliului Vatican II (1962-1965), Întemeietorul Opus Dei menține o relație strânsă și fraternă cu mulți Părinți conciliari. Subiecte ale colocviilor frecvente sunt unele dintre temele care au constituit nucleul învățăturii conciliare, ca de pildă doctrina despre chemarea universală la sfințenie sau funcția laicilor în misiunea Bisericii. Deplin identificat cu doctrina Conciliului Vatican II, Josemaría Escrivá va promova cu sârguință aplicarea ei prin activități de formare Opus Dei în toată lumea.

Între 1970 și 1975, râvna evanghelizatoare îl duce în călătorii de cateheză prin Europa și America. Ține numeroase întâlniri de formare, într-o ambianță simplă și familiară, chiar dacă uneori asistă câteva mii de persoane, vorbind despre Dumnezeu, sacramente, devoțiuni creștine, sfințirea muncii, cu aceeași forță spirituală și capacitate comunicativă din primii săi ani de preoție.

A încetat din viață la Roma la 26 iunie 1975. Moartea sa a fost deplânsă de mii de persoane pe care le-a apropiat de Cristos și de Biserică prin munca sa preoțească, exemplul lui și scrierile sale. Un mare număr de credincioși se încred din acea zi mijlocirii lui și cer să fie beatificat.

La 6 octombrie 2002, mai mult de 400.000 de persoane asistă în Piața Sf. Petru la canonizarea lui Josemaría Escrivá. Într-omilie, Ioan Paul al II-lea a remarcat că noul sfânt a înțeles cu mai multă claritate că misiunea celor botezaţi constă în a înălţa Crucea lui Cristos deasupra oricărei realităţi omeneşti şi a simţit izvorând din sufletul său chemarea înflăcărată de a evangheliza toate mediile.

Papa le-a amintit tuturor pelerinilor sosiți din cele cinci continente să îi urmeze exemplul. "Răspândiți în societate, fără distincţie de rasă, clasă socială, cultură sau vârstă, avem conştiinţa că suntem chemaţi cu toții la sfinţenie. Străduiţi-vă să fiţi sfinţi în primul rând voi, cultivând un mod evanghelic de smerenie şi de slujire, de abandonare în Providenţă şi de ascultare constantă a glasului Duhului".

Mai multe informaţii