Câteodată, în faţa acestor suflete adormite, se naşte în noi dorinţa nebună de a striga, de a le scutura, de a le face să reacţioneze, pentru ca să iasă din această teribilă amorţeală în care se afundă. Este atât de trist să le vezi umblând ca orbii, fără să-şi găsească drumul.

– Cât de bine înţeleg lacrimile lui Isus privind Ierusalimul, izvorâte din caritate perfectă…