Momentul grelei încercări a sosit pentru el şi a venit să te caute profund îndurerat.

– Îţi aminteşti? Pentru el, prietenul care-ţi dădea sfaturi „prudente”, felul tău de a acţiona nu era decât utopie, fructul unei deformări a ideilor, a unei captări a voinței şi… alte asemenea „subtilităţi”.

– „Această dăruire de sine către Dumnezeu – îşi dădea el importanţă – este o exacerbare anormală a sentimentului religios”. Şi urmând biata lui logică, îşi închipuia că între familia ta şi tine s-a strecurat un străin: Cristos.

Acum a înţeles ceea ce îi repetai atât de des: Cristos nu desparte niciodată sufletele.