Josemaría Escrivá Obras
258

Respinge aceste scrupule care-ţi alungă pacea. — Nu este de la Dumnezeu ceea ce răpeşte pacea sufletului.

   Când Dumnezeu va veni la tine, vei simţi adevărul acelor saluturi: vă dau pacea... vă las pacea... pacea să fie cu voi..., şi asta, în mijlocul necazurilor.


259

Iar scrupule! — Vorbeşte-i cu simplitate şi claritate îndrumătorului tău spiritual.

   Dă-i ascultare... şi nu micşora Inima plină de iubire a Domnului.


260

Mâhnire. Frământare. Nu mă miră: este norul de praf pe care l-a ridicat căderea ta. Dar ajunge!: Oare suflarea harului nu a dus departe acest nor?

   Apoi, mâhnirea ta — dacă nu o respingi — ar putea prea bine să fie învelişul orgoliului tău. — Te credeai desăvârşit şi impecabil?


261

Îţi interzic să te mai gândeşti la acest lucru. — În schimb, binecuvântează-L pe Dumnezeu, care i-a redat sufletului tău viaţa.


262

Nu te mai gândi la căderea ta. — Acest gând, pe lângă faptul că este ca o lespede ce te acoperă şi striveşte, va fi lesne prilej de imediate ispite. Cristos te-a iertat: uită de omul vechi!


263

Nu te descuraja. — Te-am văzut luptând...: înfrângerea ta de azi este antrenament pentru victoria definitivă.


264

Te-ai purtat bine..., deşi ai căzut atât de adânc. — Te-ai purtat bine, pentru că te-ai umilit, pentru că te ai îndreptat, pentru că te-ai umplut de speranţă, iar speranţa ţi-a adus din nou Iubirea. — Nu fă figura asta de mirare prostească: te-ai purtat bine! — Te-ai ridicat de la pământ: ”surge“, a răsunat din nou glasul puternic, ”et ambula“: acum, la treabă!


Anterior Următor