Formare

Cât de generos ai râs, când te-am sfătuit să-ţi pui anii tineri sub ocrotirea Sfântului Rafael!: pentru ca să te conducă la o căsătorie sfântă, ca pe tânărul Tobia, cu o femeie bună şi frumoasă şi bogată — ţi-am spus, glumeţ.

   Iar apoi, cât de gânditor ai rămas, când am continuat să te sfătuiesc să te pui şi sub ocrotirea acelui apostol adolescent, Ioan: pentru cazul în care Domnul îţi va cere mai mult.

Pentru tine, care te plângi în sinea ta că eşti tratat cu asprime şi simţi contrastul acestei rigori, cu purtarea celor de un sânge cu tine, copiez aceste paragrafe din scrisoarea unui medic sublocotenent: „În faţa bolnavului, se cuvine o atitudine rece şi calculată, dar obiectivă şi folositoare pentru pacient, atitudinea profesionistului onest. Şi sentimentalismul plângăreţ al familiei. — Ce ar ajunge însă un post de prim-ajutor, în timpul unei bătălii, când soseşte puhoiul de răniţi care se acumulează pentru că evacuarea nu este suficient de rapidă, dacă lângă fiecare targă s-ar afla o familie? Ai prefera să fugi la duşman“.

Nu am nevoie de minuni: cele din Scriptură îmi sunt de ajuns. — În schimb, am nevoie să-ţi împlineşti datoria, să răspunzi harului.

Dezamăgit. Vii abătut. Oamenii tocmai ţi-au dat o lecţie! — Credeau că nu ai nevoie de ei şi musteau ofertele. Eventualitatea de a fi nevoiţi să te ajute economic — câteva biete pesete — a transformat prietenia lor în indiferenţă.

   Încrede-te doar în Dumnezeu şi în cei care, prin El, sunt uniţi cu tine.

Ah, dacă ţi-ai propune să-L slujeşti pe Dumnezeu în mod „serios“, cu aceeaşi strădanie cu care îţi slujeşti ambiţia, vanităţile, senzualitatea!…

Dacă simţi impulsul de a fi conducător, aspiraţia ta să fie: faţă de fraţii tăi, ultimul; faţă de ceilalţi, primul.

Să vedem: de ce te jigneşte faptul că unii şi alţii au mai multă încredere în anumite persoane, pe care le-au cunoscut mai înainte, sau faţă de care simt mai multe afinităţi de simpatie, de profesie, de caracter?

   — Totuşi, între ai tăi, evită cu grijă chiar şi aparenţa unei prietenii particulare.

Mâncarea cea mai delicată şi selectă, dacă o mănâncă un porc (aşa se numeşte, fără ruşine) se transformă, în cel mai bun caz, în carne de porc!

   Să fim îngeri, pentru a înnobila ideile, atunci când le asimilăm. — Dacă suntem mai puţin, oameni să fim: pentru a transforma alimentele, măcar, în musculatură nobilă şi frumoasă, sau poate în creier puternic…capabil să înţeleagă şi să-L adore pe Dumnezeu.

   Dar…, să nu fim animale, aşa cum sunt atâţia şi atâţia!

Te plictiseşti? — Înseamnă că ai simţurile treze şi sufletul adormit.

Iubirea faţă de Isus Cristos te va mâna la multe concesii… foarte demne de cinste. — Şi iubirea faţă de Isus Cristos te va mâna la multe neînduplecări… foarte demne şi ele de cinste.

Dacă nu eşti rău, dar pari, eşti prost. — Şi această prostie — pricină de scandal — este mai rea decât răutatea.

Când oamenii cu proastă reputaţie profesională se agită, „făcând paradă“ de religiozitate exterioară, simţiţi desigur dorinţa de a le şopti la ureche: Vă rog, aveţi bunătatea de a fi mai puţin catolici!

Dacă ai un post oficial, ai, de asemenea, drepturi, care provin din exerciţiul acestei însărcinări şi unele îndatoriri.

   Te îndepărtezi de drumul tău de apostol, când, cu ocazia — sau scuza — unei opere de apostolat, laşi neîmplinite datoriile funcţiei. Fiindcă vei pierde prestigiul profesional, care este tocmai „cârligul undiţei tale de pescar de oameni“.

Îmi place deviza ta de apostol: „A munci fără odihnă”.

De ce această pripire? — Nu-mi spune că este activitate: este zăpăceală.

Risipire. — Îţi laşi simţurile şi puterile să se adape în orice baltă. — Apoi, mergi aşa: fără ţintă, cu atenţia risipită, cu voinţa adormită şi cu pofta neînfrânată trează.

   Supune-te din nou, cu seriozitate, unui plan, care să te facă să duci o viaţă de creştin, ori de nu, niciodată nu vei face un lucru folositor.

„Atât de mare influenţă are mediul înconjurător!“, mi-ai spus. — Şi a trebuit să-ţi răspund: fără îndoială. De aceea e nevoie să aveţi o asemenea formare încât să fiţi capabili, în mod firesc, să „daţi tonul” societăţii cu care convieţuiţi.

   Şi atunci, dacă ai prins acest spirit, sunt sigur că îmi vei spune, cu uimirea primilor ucenici contemplând cele dintâi miracole care se înfăptuiau prin mâinile lor în numele lui Cristos: „Avem atâta influenţă asupra mediului înconjurător!“.

Şi cum voi dobândi „formarea noastră“, şi cum voi păstra „spiritul nostru“? — Îndeplinind normele concrete pe care îndrumătorul tău spiritual ţi le-a dat şi ţi le-a explicat şi te-a făcut să le iubeşti: îndeplineşte-le şi vei fi apostol.

Nu fi pesimist. — Nu ştii că tot ceea ce se întâmplă sau se poate întâmpla este spre bine?

   — Optimismul tău va fi consecinţa logică a credinţei tale.

Naturaleţe. — Viaţa voastră de bărbaţi creştini, de femei creştine — sarea şi lumina voastră — să curgă spontan, fără extravaganţe şi fără naivităţi: purtaţi mereu cu voi spiritul nostru de simplitate.

„Şi într-un mediu păgânizat sau păgân, contrastând mediul acesta cu viaţa pe care o duc, nu va părea artificială naturaleţea mea?“, mă întrebi.

   Şi îţi răspund: viaţa ta cu viaţa lor vor contrasta, fără îndoială, şi acest contrast, prin faptul că îţi confirmi, cu lucrările tale, credinţa, este fără îndoială, naturaleţea pe care ţi-o cer.

Să nu-ţi pese dacă se spune că ai spirit de echipă. Ce vor? Un instrument delicvescent, care se face bucăţi în clipa în care este luat în mână?

Dăruindu-ţi acea Istorie a vieţii lui Isus, am pus ca dedicaţie: „Să-L cauţi pe Cristos. Să-L întâlneşti pe Cristos. Să-L iubeşti pe Cristos“.

   — Sunt trei etape foarte clar delimitate. Ai încercat, cel puţin, să o trăieşti pe cea dintâi?

Eşti văzut şovăind… şi eşti şef, nu e de mirare că ascultarea slăbeşte.

Stare de confuzie. — Am ştiut că rectitudinea judecăţii tale e şovăitoare. Şi ca să mă înţelegi, ţi-am scris: diavolul are faţa foarte urâtă şi, cum ştie atâtea, nu se expune să-i vedem coarnele. Nu se arată în faţă.

   — De aceea, de câte ori vine travestit în haine de nobleţe şi chiar de spiritualitate!

Spune Domnul: Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii. Întru aceasta vor cunoaşte că sunteţi ucenicii mei“.

   — Iar Sfântul Paul: „Purtaţi-vă poverile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Cristos.“

   — Eu nu-ţi spun nimic.

Nu uita, fiule, că pentru tine pe pământ există doar un singur rău, de care va trebui să te temi şi să te fereşti cu ajutorul harului divin: păcatul.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Această carte în altă limbă