Josemaría Escrivá Obras
440

Când vei termina lucrul, fă-l şi pe cel al fratelui tău, ajutându-l, în Cristos, cu discreţie şi naturaleţe, astfel încât nici cel favorizat să nu-şi dea seama că faci mai mult decât se cuvine de drept.

   — Iată într-adevăr o nobilă virtute de fiu al lui Dumnezeu!


441

Te doare lipsa de iubire creştinească a aproapelui faţă de tine. Cât trebuie să-l doară pe Dumnezeu lipsa ta de iubire pentru El!


442

Să nu îngădui a gândi de rău pe nimeni, chiar dacă vorbele şi lucrările celui în cauză justifică o astfel de judecată.


443

Nu face critici negative: când nu poţi lăuda, taci.


444

Niciodată să nu-l vorbeşti de rău pe fratele tău, chiar dacă ai motive cu prisosinţă. — Mergi întâi la Sfântul Sacrament şi apoi mergi la Preot, părintele tău, şi uşurează-ţi sufletul cu el.

   — Şi cu nimeni altcineva.


445

Bârfa este noroiul care murdăreşte şi îngreunează apostolatul. — Se împotriveşte iubirii, destramă forţele, răpeşte pacea şi duce la pierderea unirii cu Dumnezeu.


446

Dacă eşti atât de păcătos, de ce te miri de păcatele altora?


447

După ce am văzut cum sunt folosite multe vieţi, întregi! (vorbă, vorbă, vorbă, cu toate consecinţele), tăcerea mi se pare mai necesară şi mai plăcută. — Şi înţeleg foarte bine de ce, Doamne, ceri socoteală pentru vorbele de clacă.


448

Este mai uşor să vorbeşti decât să faci. — Tu... care ai această limbă ascuţită — de secure — ai încercat vreodată, din întâmplare măcar, să faci ”bine“ ceea ce, după părerea ta ”autorizată“, ceilalţi fac mai puţin bine?


449

Asta se cheamă şoaptă, bârfă, pălăvrăgeală, intrigă, cancan, vorbe, insinuări... calomnie? josnicie?

   — E greu ca ”rolul de judecător“, al celui ce nu are de ce să-l exercite, să nu ajungă în final ”treabă de mahalagioaice“.


450

Cât suferă Dumnezeu şi cât rău face multor suflete — şi cât îi poate sfinţi pe alţii — nedreptatea celor ”drepţi“!


451

Să nu vrem să judecăm. Fiecare vede lucrurile din punctul lui de vedere...şi cu înţelegerea sa, foarte limitată aproape întotdeauna, şi de multe ori cu ochii întunecaţi sau înceţoşaţi de patimă.

   În plus, ca la acei pictori modernişti, viziunea unor persoane este atât de subiectivă şi de bolnăvicioasă, încât schiţează nişte trăsături arbitrare, asigurându-ne să acestea reprezintă portretul nostru, conduita noastră...

   Ce puţin valorează judecăţile oamenilor! — Nu judecaţi fără să cerneţi judecata voastră în rugăciune.


452

Forţează-te, dacă este nevoie, să-i ierţi întotdeauna din prima clipă pe cei ce insultă, căci oricât de mare ar fi prejudiciul sau ofensa care ţi se aduc, Dumnezeu mai mult ţi-a iertat ţie.


453

Bârfeşti? — Atunci pierzi spiritul cel bun şi, dacă nu înveţi să taci, fiecare cuvânt este un pas care te apropie de poarta de ieşire din această activitate apostolică pe care o desfăşori.


454

Nu judecaţi până ce nu aţi audiat ambele părţi. — Foarte uşor, chiar persoanele care se consideră pioase, uită de această normă de prudenţă elementară.


455

Ştii cât rău poţi prilejui aruncând departe o piatră dacă ai ochii legaţi?

   — Nu ştii nici prejudiciul pe care îl poţi produce, uneori grav, aruncând cuvinte bârfitoare, care ţie ţi se par foarte uşoare, căci eşti legat la ochi cu lipsă de înţelegere sau cu patimă.


456

Să critici, să distrugi, nu este greu: şi ultimul zidar ştie să înfigă târnăcopul în piatra nobilă şi frumoasă a unei catedrale.

   Să construieşti: este o muncă ce are nevoie de maeştri.


457

Cine eşti tu ca să judeci îndemânarea superiorului? — Nu vezi că el are mai multe elemente de judecată decât tine; mai multă experienţă; sfătuitori mai cinstiţi, învăţaţi şi obiectivi; şi, mai ales, mai mult har, un har special, harul stării, care este lumină şi ajutor puternic de la Dumnezeu?


458

Ciocnirile cu egoismul lumii te vor face să preţuieşti mai mult iubirea fraternă alor tăi.


459

Iubirea ta este... închipuită. — De departe, atragi: ai lumină. — De aproape, respingi: îţi lipseşte căldura. — Ce păcat!


460

”Frater qui adjuvatur a fratre quasi civitas firma“ — Fratele ajutat de frate este tot atât de puternic ca o cetate înconjurată de ziduri.

   — Gândeşte-te o clipă şi hotărăşte-te să trăieşti fraternitatea pe care ţi-o povăţuiesc întotdeauna.


461

Dacă nu te văd practicând această frăţietate binecuvântată, de care îţi vorbesc neîncetat, îţi voi aminti acele cuvinte dragi ale Sfântului Ioan:”Filioli mei, non diligamus verbo neque lingua, sed opere et veritate“— ”Fiii mei, să nu iubim cu vorba,numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul.“


462

Puterea iubirii! — Slăbiciunea voastră reciprocă este, de asemenea, un sprijin care vă menţine drepţi în îndeplinirea datoriei dacă trăiţi frăţietatea voastră binecuvântată: precum se susţin reciproc, sprijinindu-se unele de altele, cărţile de joc.


463

Mai mult decât în ”a da“, iubirea înseamnă ”a înţelege“. — De aceea, caută o scuză aproapelui tău — scuze există mereu —, dacă ai obligaţia de a judeca.


464

Ştii că sufletul acelei persoane este în pericol? — De departe, cu viaţa ta solidară, îi poţi fi de un real ajutor. — Hai, deci! Şi nu te îngrijora.


465

Îngrijorările sufleteşti pe care le simţi pentru fraţii tăi mi se par un lucru bun: sunt dovada iubirii voastre reciproce. — Încearcă, totuşi, să faci în aşa fel încât îngrijorările tale să nu degenereze în nelinişte.


466

În mod obişnuit, lumea este foarte puţin generoasă cu banii săi — îmi scrii —. Conversaţie, entuziasme clocotitoare, promisiuni, planuri. — În clipa sacrificiului, puţini sunt cei care ”pun umărul“. Iar dacă dau ceva, trebuie să fie cu ocazia unei distracţii — dans, tombolă, cinema, serată — sau un anunţ în presă, cu listă pentru donaţii.

   — E trist tabloul, dar are şi excepţii: fii şi tu unul dintre cei ce nu lasă ca mâna lor stângă, atunci când dau de pomană, să ştie ce face dreapta.


467

Cărţi. — Am întins mâna ca un sărăcuţ al lui Cristos, şi am cerut cărţi. Cărţi!, căci sunt hrană, pentru inteligenţa catolică, apostolică şi romană a multor tineri universitari.

   — Am întins mâna, ca un sărăcuţ al lui Cristos...şi de fiecare dată am încasat o păcăleală!

   — Pentru ce nu înţeleg ei, Isuse, adânca iubire creştină a acestei pomeni, mai eficientă decât a da pâine de grâu bun?


468

Eşti din cale afară de naiv. — Ba că sunt puţini cei ce practică iubirea! — Ba că a iubi nu înseamnă a dărui o haină veche sau bani de tinichea...

   — Şi îmi istoriseşti cazul tău şi dezamăgirea ta.

   — Îmi vine în minte doar asta: să dăm, tu şi cu mine, şi să ne dăruim fără zgârcenie. Şi astfel, cine va intra în vorbă cu noi, nu va avea parte de trista ta experienţă.


469

”Salutaţi-i pe toţi sfinţii. Toţi sfinţii vă salută. Tuturor sfinţilor care trăiesc în Efes. Tuturor sfinţilor în Cristos Isus, care se află în Filipi“ — Nu-i aşa că este mişcătoare această formulă de salut — sfinţi! — pe care o foloseau primii credincioşi creştini pentru a se numi între ei?

   — Învaţă să te adresezi fraţilor tăi.


Anterior Următor