Mijloacele

Dar… ce e cu mijloacele? — Sunt aceleaşi ca ale lui Petru şi Paul, ca ale lui Dominic şi Francisc, ca ale lui Ignaţiu şi Xaveriu: Crucea şi Evanghelia.

   — Ţi se par, oare, neînsemnate?

În acţiunile de apostolat, este bine — e o datorie — să-ţi socoteşti mijloacele pământeşti (2 + 2 = 4), dar nu uita — niciodată! — că ai de socotit, din fericire, cu altă numărătoare: Dumnezeu + 2 + 2…

Slujeşte-L pe Dumnezeul tău cu cinste, fii credincios Lui… şi nu te preocupa de nimic, căci e un mare adevăr acel: „dacă tu cauţi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, El îţi va da celelalte — cele materiale, mijloacele — pe deasupra“.

Alungă de la tine disperarea pe care ţi-o dă cunoaşterea propriei tale mizerii. — E adevărat: din punctul de vedere al prestigiului economic, eşti un zero… din punctul de vedere al prestigiului social, alt zero… şi altul din punctul de vedere al virtuţilor şi altul din cel al talentului…

   Dar, la stânga acestor negative, se află Cristos… Şi ce cifră incomensurabilă rezultă!

Că eşti… un nimic. — Că alţii au clădit şi clădesc acum minuni de organizare, de presă, de propagandă. — Că au toate mijloacele, în timp ce tu nu ai niciunul?… Bine: aminteşte-ţi de Ignaţiu:

   Ignorant, printre doctorii din Alcalá. — Sărac, foarte sărac, printre studenţii din Paris. — Prigonit, calomniat…

   Acesta este drumul: iubeşte şi crede şi — suferă! —: Iubirea ta şi Credinţa ta şi Crucea ta sunt mijloacele sigure pentru a clădi şi a da eternitate năzuinţelor de apostolat pe care le porţi în inimă.

Recunoşti că eşti mizerabil. Eşti, într-adevăr. — Cu toate acestea — mai mult chiar: tocmai de aceea — te-a căutat Dumnezeu.

   — Întotdeauna întrebuinţează instrumente disproporţionate: pentru a se vedea că „opera“ este a Sa.

   — Ţie nu-ţi cere decât docilitate.

Când te vei „dărui“ lui Dumnezeu nu va exista greutate care să nu poată fi urnită de optimismul tău.

De ce laşi aceste unghere în inima ta? — Atâta timp cât nu te dăruieşti cu totul, zadarnic pretinzi a-l aduce pe altul.

   — Biată unealtă ce eşti!

Cum, mai ai încă nevoie — când ai ajuns la acest punct! — de aprobarea, de căldura, de sfaturile celor puternici, pentru a continua să faci ceea ce vrea Dumnezeu?

   — Cei puternici obişnuiesc să fie schimbători, dar tu trebuie să fii constant. Fii recunoscător, dacă ei te ajută. Şi continuă, netulburat, dacă te dispreţuiesc.

Nu lua în seamă. — Întotdeauna cei „prudenţi“ au considerat drept nebunii lucrările lui Dumnezeu.

   — Înainte, curaj!

Vezi ? Un fir şi altul şi multe, bine împletite, formează această funie în stare să ridice greutăţi imense.

   — Tu şi fraţii tău, dacă vă uniţi fiecare voinţa pentru a o împlini pe cea a lui Dumnezeu, veţi fi în stare să înfrângeţi toate piedicile.

Când îl cauţi doar pe Dumnezeu, poţi lesne practica, pentru a duce la capăt opere de zel, acel principiu pe care-l susţinea un bun prieten al nostru: „Cheltuieşti cât datorezi, chiar dacă datorezi cât cheltuieşti“.

Ce-ţi pasă dacă ţi se împotriveşte lumea întreagă, cu toate puterile ei? Tu… înainte!

   — Repetă cuvintele psalmului: „Domnul e lumina mea şi mântuirea mea. De cine mă voi teme?… «Si consistant adversum me castra, non timebit cor meum» — Chiar o oştire de ar tăbărî împotriva mea, inima mea tot nu s-ar teme“.

Curaj! Tu…poţi. — Vezi ce a făcut harul lui Dumnezeu cu acel Petru somnoros, tăgăduitor şi laş… cu acel Paul prigonitor, plin de ură şi îndărătnic?

Fii instrument: de aur sau de oţel, de platină sau de fier… mare sau mic, delicat sau grosolan…

   — Toate sunt de folos: fiecare cu menirea sa proprie. Ca în cele materiale: cine s-ar încumeta să spună că e mai puţin trebuincios ferăstrăul de mână al tâmplarului decât cleştele chirurgului?

   — Datoria ta este să fii un instrument.

Bine. Ei, şi? — Nu înţeleg cum poţi da înapoi de la această lucrare pentru suflete — de nu din trufie ascunsă: te crezi desăvârşit —, căci focul lui Dumnezeu care te-a atras, pe lângă lumina şi căldura ce te entuziasmează, degajă uneori şi fumul slăbiciunii instrumentelor.

Muncă… este. — Instrumentele nu pot fi mucegăite. — Reguli există, de asemenea, pentru a împiedica mucegaiul şi rugina. — Ajunge doar să le întrebuinţezi.

Să nu te îngrijoreze strâmtoarea economică ce se apropie de opera ta de apostolat. — Fii mai încrezător în Dumnezeu, fă tot ce este omeneşte posibil şi vei vedea cât de repede, banul nu va mai fi strâmtoare!

Nu renunţa să faci ceva din lipsă de instrumente: începe cum poţi. — Apoi, funcţia creează organul. Unii, care nu erau buni de nimic, se arată capabili. Celorlalţi li se face operaţie chirurgicală, chiar dacă doare — buni „operatori“ au fost sfinţii! —, şi se merge înainte.

Credinţă vie şi pătrunzătoare. Ca şi credinţa lui Petru. — Când o vei avea — a spus-o El — vei urni munţii, obstacolele, omeneşte de neînvins, care se opun acţiunilor tale de apostolat.

Inimă dreaptă şi bunăvoinţă: cu aceste două elemente şi cu privirea îndreptată spre împlinirea voinţei lui Dumnezeu, vei vedea realizate visele tale de Iubire şi săturată setea ta de suflete.

„Nonne hic est fabri filius? Nonne hic est faber, filius Mariae?“ — Oare nu este acesta fiul tâmplarului? Nu este tâmplarul fiul Mariei?

   — Acestea, pe care le spuneau despre Isus, este foarte posibil să le spună despre tine, cu ceva uimire şi încă ceva zeflemea, când vei vrea „definitiv“ să împlineşti Voinţa lui Dumnezeu, de a fi instrument: Oare, nu este acela?…

   — Taci. Şi operele tale să-ţi confirme misiunea.