Josemaría Escrivá Obras
589

Când percepi aplauzele triumfului, să-ţi sune în urechi şi râsetele pe care le-ai provocat cu nereuşitele tale.


590

Nu-ţi dori a fi ca acea morişcă aurită de pe vârful clădirii celei înalte: oricât ar străluci şi oricât de sus s-ar afla, n-are nimic a face cu soliditatea clădirii.

   — Mai bine ai fi ca o piatră veche de construcţie ascunsă în temelie, sub pământ, unde nimeni nu te vede: datorită ţie, casa nu se va prăbuşi.


591

Cu cât mai mult mă vor înălţa, Isuse, smereşte-mă mai mult în inimă, făcându-mă să ştiu ce am fost şi ce voi fi, dacă tu mă părăseşti.


592

Nu uita că eşti... depozitul de gunoi. — De aceea, dacă Grădinarul Divin te alege, şi te freacă, şi te curăţă... şi te umple de flori minunate... nici parfumul şi nici culoarea, care-ţi înfrumuseţează urâţenia, nu trebuie să te facă trufaş.

   — Smereşte-te: nu ştii că eşti lada deşeurilor?


593

Când te vei vedea cum eşti, ţi se va părea firesc să fii dispreţuit.


594

Nu eşti umil când tu te umileşti, ci atunci când eşti umilit şi accepţi umilința pentru Cristos.


595

Dacă te-ai cunoaşte, te-ai bucura să ştii că eşti dispreţuit şi inima ţi-ar plânge în faţa proslăvirii şi laudei.


596

Să nu te doară că ţi se văd greşelile; — ofensa adusă lui Dumnezeu şi exemplul rău pe care-l poţi da, acestea trebuie să te doară.

   — În rest, să se ştie cum eşti şi să fii dispreţuit. — Nu te întrista că nu eşti nimic, pentru că aşa, Isus trebuie să sădească totul în tine.


597

Dacă ai acţiona conform impulsurilor pe care le simţi în inimă şi celor pe care ţi le dictează raţiunea, ai fi mereu prosternat, cu faţa la pământ, ca un vierme murdar, urât şi demn de dispreţ... în faţa — acestui Dumnezeu! — care atât de mult te suportă.


598

Ce mare este valoarea smereniei! — ”Quia respexit humilitatem...” Mai presus de credinţă, de iubire, de puritate neprihănită, spune imnul fericit al Maicii noastre, în casa lui Zaharia:

   ”Căci a căutat spre smerenia roabei sale şi iată că pentru aceasta mă vor ferici toate neamurile“.


599

Eşti pulbere murdară şi căzută — Chiar dacă suflarea Duhului Sfânt te-ar ridica deasupra tuturor lucrurilor de pe pământ şi ar face strălucire de aur mizeria ta reflectată, din înalt, de razele suverane ale Soarelui Dreptăţii, nu uita sărăcia condiţiei tale.

   O clipă de trufie te-ar întoarce pe pământ şi ai înceta să fii lumină, rămânând doar lut.


600

Trufie... tu? De ce?


601

Trufie? Pentru ce?... Peste puţin timp — ani, zile — vei fi un hoit urât mirositor; viermi, lichide puturoase, zdrenţe murdare de giulgiu... şi nimeni, pe pământ, nu-şi va mai aduce aminte de tine.


602

Tu, învăţat, renumit, elocvent, puternic: dacă nu eşti smerit, nu valorezi nimic. — Taie, smulge acest ”eu“ pe care-l ai în grad superlativ. — Dumnezeu te va ajuta — , şi atunci vei putea începe să lucrezi pentru Cristos, în locul cel din urmă al armatei lui de apostoli.


603

Această falsă umilinţă este comoditate: astfel, atât de slugarnic, renunţi la drepturi... care sunt datorii.


604

Recunoaşte-ţi cu umilinţă slăbiciunea, pentru a putea spune ca apostolul: ”Cum enim infirmor, tunc potens sum“ — Căci atunci când sunt slab, sunt puternic.


605

Părinte, cum puteţi suporta acest gunoi? — mi-ai spus după ce te-ai spovedit cu pocăinţă.

   — Am tăcut, gândindu-mă că dacă umilinţa ta te-a făcut să te simţi asta — gunoi: un morman de gunoi! —, încă mai putem face din toată mizeria ta, ceva mare.


606

Priveşte cât de smerit este Isus al nostru, — un asin i-a fost tronul în Ierusalim!...


607

Smerenia este alt drum potrivit pentru a ajunge la pacea lăuntrică. — ”El“ a spus-o: ”Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima... şi veţi găsi pacea sufletelor voastre.“


608

Nu înseamnă lipsă de smerenie a-ţi recunoaşte progresele sufleteşti. — Astfel vei putea mulţumi lui Dumnezeu.

   — Dar nu uita că eşti un biet sărac ce poartă un costum frumos… de împrumut.


609

Cunoaşterea de sine ne duce parcă de mână la smerenie.


610

Dârzenia ta întru apărarea spiritului şi normelor apostolatului în care lucrezi, nu trebuie să slăbească din falsă smerenie. — Această dârzenie nu este trufie: este virtutea cardinală a tăriei.


611

Din trufie. — Te şi credeai capabil de orice, singur. — Te-a lăsat El o clipă şi ţi-ai făcut de cap. — Fii smerit şi ajutorul lui extraordinar nu-ţi va lipsi.


612

Deja poţi să înlături aceste gânduri trufaşe: eşti ca penelul în mâna artistului. — Şi nimic mai mult.

   —Spune-mi, la ce foloseşte un penel, dacă pictorul nu-l mânuieşte?


613

Ca să fii smerit, tu atât de înfumurat şi satisfăcut de tine însuţi, e de ajuns să te gândeşti la acele cuvinte ale lui Isaia: ”Eşti picătură de apă sau de rouă ce cade pe pământ şi care de abia se lasă întrezărită.“


Anterior Următor