Rugăciune

Acţiunea nu valorează nimic fără rugăciune: rugăciunea se are şi mai multă valoare prin sacrificiu.

În primul rând, rugăciune; apoi, ispăşire; în al treilea rând, şi numai în „al treilea rând“, acţiune.

Rugăciunea este temelia edificiului spiritual. — Rugăciunea este atotputernică.

„Domine, doce nos orare“ — Doamne, învaţă-ne să ne rugăm! — Şi Domnul a răspuns: Când vă rugaţi, spuneţi: „Pater noster, qui es in coelis…“ — Tatăl nostru care eşti în ceruri…

Cum să nu preţuim mult rugăciunea verbală?

Încet. — Cântăreşte ce spui, cine o spune şi cui. — Căci vorba pripită, ce nu lasă loc cumpănirii, este zgomot şi zornăială.

   Îţi voi zice, folosind cuvintele Sfintei Tereza, că nu o numesc rugăciune, deşi îţi mişti buzele mult.

Rugăciunea ta trebuie să fie liturgică. — Ce bine ar fi dacă te va pasiona să reciţi psalmii şi rugăciunile din Liturghier, în locul rugăciunilor private sau personale.

„Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“, a spus Domnul. — Pâine şi cuvânt! Ostie şi rugăciune.

   Altfel nu vei trăi viaţa supranaturală.

Cauţi compania prietenilor care cu conversaţia şi afecţiunea lor, cu apropierea lor, îţi uşurează exilul acestei lumi… cu toate că prietenii, uneori, trădează. — Nu cred că e rău ceea ce faci.

   Dar… de ce nu cultivi în fiecare zi, cu mai mare intensitate, compania, conversaţia cu Marele Prieten, care nu trădează niciodată?

„Maria a ales partea cea mai bună“, citim în Sfânta Evanghelie. Sorbind cuvintele Învăţătorului, ea este prezentă. În aparenţă inactivă, ea se roagă şi iubeşte. — Apoi, îl însoţeşte pe Isus care predică în oraşe şi sate.

   Cât de greu este să-L însoţeşti fără rugăciune!

Cum adică, nu ştii să te rogi? — Aşază-te în prezenţa lui Dumnezeu şi din clipa în care spui: „Doamne, nu ştiu să fac rugăciunea!…“, fii sigur că ai început s-o faci.

Mi-ai scris: „A te ruga înseamnă a vorbi cu Dumnezeu. Dar, despre ce?“ — Despre ce? Despre El, despre tine: bucurii, tristeţi, succese şi înfrângeri, ambiţii nobile, preocupări zilnice… slăbiciuni! şi rugăciuni de mulţumire şi cereri: şi Iubire şi ispăşire.

   În două cuvinte: a-L cunoaşte şi a te cunoaşte: „a frecventa un prieten“

„Et in meditatione mea exardescit ignis“ — Şi în meditaţia mea se aprinde focul. — Pentru aceasta mergi la rugăciune: să devii rug, flacără vie, care să dea căldură şi lumină.

   De aceea, când nu ştii să mergi înainte, când simţi că te stingi, dacă nu poţi arunca în foc trunchiuri parfumate, aruncă ramurile şi frunzişul des al micilor rugăciuni vocale, iaculatorii, pentru a hrăni în continuare rugul. — Şi vei fi folosit bine timpul.

Te consideri atât de mizerabil încât recunoşti că eşti nedemn pentru a fi ascultat de Dumnezeu… Dar meritele Mariei? Şi rănile Mântuitorului tău? Şi… nu eşti oare fiu al lui Dumnezeu?

   În plus, El te ascultă „quoniam bonus…, quoniam in saeculum misericordia ejus“: pentru că este bun, pentru că veşnică este milostivirea lui.

S-a făcut atât de mic — vezi: un Prunc! — Ca să te poţi apropia de El cu încredere.

„In te, Domine, speravi“: în tine, Doamne, am nădăjduit. — Şi mi-am pus, cu mijloace umane, rugăciunea şi crucea. — Şi nădejdea mea nu a fost zadarnică, şi nici nu va fi vreodată : „non confundar in aeternum“!

Vorbeşte Isus: „Şi eu vă spun vouă: cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide“.

   Roagă-te. În ce afacere lumească ţi s-ar oferi mai multe garanţii de reuşită?

Nu ştii ce să-i spui Domnului în rugăciune. Nu-ţi aminteşti nimic şi totuşi ai dori să te sfătuieşti cu El în multe privinţe. — Ascultă: notează de-a lungul zilei despre ce doreşti să cercetezi în prezenţa lui Dumnezeu. Apoi, cu această notă, începe-i rugăciunea.

După rugăciunea preotului şi a fecioarelor consacrate, rugăciunea cea mai plăcută lui Dumnezeu este cea a copiilor şi cea a bolnavilor.

Când mergi să te rogi, să-ţi propui foarte hotărât: să nu-ţi prelungeşti rugăciunea dacă te simţi mângâiat, şi nici să nu o scurtezi dacă ai o stare de ariditate.

Nu-i spune lui Isus că doreşti ca rugăciunea să-ţi aducă mângâiere. — Dacă ţi-o dă, mulţumeşte-i. — Spune-i mereu că doreşti perseverenţă.

Stăruieşte în rugăciune. — Stăruieşte chiar dacă osteneala ta ţi se pare stearpă. Rugăciunea este mereu rodnică.

Inteligenţa ta este greoaie, inactivă: faci eforturi inutile pentru a coordona ideile în prezenţa Domnului: o adevărată prostie!

   Nu te forţa, nici nu te îngrijora. — Ascultă-mă bine: e ceasul inimii.

Acele cuvinte din rugăciune, care te-au rănit, înregistrează-le în memorie şi spune-ți-le în tihnă de mai multe ori de-a lungul zilei.

„Pernoctans in oratione Dei“ — a petrecut noaptea în rugăciune. — Aceasta ne spune Sfântul Luca despre Domnul.

   Tu de câte ori ai perseverat astfel? — Şi atunci…

Dacă nu te întâlneşti cu Cristos în rugăciune şi în Pâine, cum Îl vei face cunoscut?

Mi-ai scris şi te înţeleg: „Îmi fac zilnic 'mica' mea rugăciune: dacă n-aş face-o!“

Sfânt, fără rugăciune? — Nu cred în această sfinţenie.

Îţi voi spune, plagiind fraza unui autor străin, că viaţa ta de apostol valorează tot atât cât rugăciunea ta.

Dacă nu eşti un om al rugăciunii, nu cred în adevărul intenţiilor tale, atunci când spui că lucrezi pentru Cristos.

Mi-ai spus cândva că eşti asemenea unui ceasornic stricat, care bate în contratimp: că eşti rece, uscat şi arid în timpul rugăciunii; şi în schimb, când te aştepţi mai puţin, pe stradă, în toiul preocupărilor zilnice, în larma şi agitaţia oraşului, sau în liniştea laborioasă a muncii profesionale, te surprinzi rugându-te… În contratimp? Desigur; dar nu irosi aceste bătăi ale orologiului tău. — Duhul suflă unde vrea.

M-ai făcut să râd cu rugăciunea ta… nerăbdătoare. — Îi spuneai: „Nu vreau să îmbătrânesc, Isuse… E mult de aşteptat pentru a te vedea! Poate că atunci nu voi avea o inimă aprinsă în flăcări așa cum o am acum. La bătrâneţe cred că va fi târziu. Acum, unirea mea ar fi mai graţioasă, căci Te iubesc cu o iubire de adolescent.“

Îmi place că trăieşti această „reparare ambiţioasă“: lumea!, mi-ai zis. — Bine, dar în primul rând cei din familia ta supranaturală şi de același sânge cu tine, cei din ţara care ne este patrie.

Îi spuneai: „Nu te încrede în mine… Bineînţeles că mă încred în Tine, Isuse… Mă abandonez în braţele tale: las acolo ceea ce am, slăbiciunile mele!“ — Şi cred că e o rugăciune bună.

Rugăciunea creştinului nu e nicicând un monolog.

„Minute de reculegere“ — Lăsaţi-le pentru cei ce au inima uscată.

   Noi, catolicii, fii ai lui Dumnezeu, vorbim cu Tatăl nostru care este în ceruri.

Nu lăsa lectura spirituală. Lectura a făcut mulţi sfinţi.

Din lectură — îmi scrii — îmi alcătuiesc rezerva de combustibil. — Pare o grămadă inertă, dar adeseori tocmai de acolo memoria mea scoate, în mod spontan, un material care îmi umple de viaţă rugăciunea şi aprinde în mine actul de mulţumire după împărtăşanie.