Niciodată nu te vei căi că ai tăcut: foarte des de a fi vorbit.

Cum îndrăzneşti să pretinzi să ţi se păstreze secretul... când această pretenţie este dovada că nu ai ştiut să-l păstrezi?

Discreţia nu e nici mister nici secret. — Este pur şi simplu, naturaleţe.

Discreţie înseamnă... delicateţe. — Nu simţi o îngrijorare, o neplăcere interioară, când problemele tale de familie — nobile şi obişnuite — ies din căldura căminului la indiferenţa sau dinaintea curiozităţii pieţei publice?

Nu destăinui cu uşurinţă amănuntele intime ale apostolatului tău: nu vezi că e plină lumea de neînţelegeri egoiste?

Taci: nu uita că idealul tău este ca o luminiţă de curând aprinsă. — Poate fi de ajuns o adiere ca s-o stingă în inima ta.

Cât de rodnică este tăcerea! — Toate energiile pe care le pierzi, din lipsa ta de discreţie, sunt energii de care văduveşti eficacitatea muncii tale.

   — Fii discret.

Dacă ai fi mai discret, nu te-ai plânge lăuntric de gustul neplăcut care te face să suferi la sfârşitul multora din conversaţiile tale.

Nu pretinde ”a fi înţeles“ de alţii. — Această neînţelegere este providenţială: pentru ca sacrificiul tău să treacă neobservat.

Dacă taci, vei dobândi mai multă eficienţă în acţiunile tale de apostol — câţi îşi pierd ”puterea“ din pricina gurii! — şi te vei feri de multe primejdii de mândrie deşartă.

Mereu spectacolul! — Îmi ceri fotografii, grafice, statistici.

   Nu-ţi trimit acest material, pentru că — îmi pare foarte respectabilă atitudinea contrarie — aş crede apoi că fac un lucru privitor la cele pământeşti... în vreme ce locul pe care vreau eu să-l privească lucrul meu este cerul.

Există multă lume — sfântă — care nu înţelege drumul tău. — Nu te strădui s-o faci să înţeleagă: vei pierde timpul şi vei da loc la indiscreţii.

”Nu poţi fi şi rădăcină şi coroană, decât numai dacă eşti sevă, spirit, ceva ce trăieşte pe dinăuntru.“

   — Prietenul care ţi-a scris aceste cuvinte, ştia că ai ambiţii nobile. — Şi ţi-a arătat drumul: discreţia, sacrificiul, viaţa lăuntrică!

Discreţia, virtutea celor puţini. — Cine a calomniat femeia spunând că discreţia nu este o virtute feminină?

   — Câţi bărbaţi, foarte bărboşi, au de învăţat!

Ce exemplu de discreţie ne dă Maica Domnului! Nici Sfântului Iosif nu-i dezvăluie misterul.

   — Cere-i Sfintei Fecioare discreţia care-ţi lipseşte.

Ciuda ţi-a ascuţit limba. Taci!

Niciodată nu ţi-am cântărit cu destulă stăruinţă valoarea discreţiei.

   — Dacă ea nu este ascuţişul armei tale de luptă, îţi voi spune că este mânerul.

Taci, de fiecare dată când simţi clocotind în tine indignarea. — Şi asta, chiar eşti cât de poate de îndreptăţit.

   — Pentru că, în pofida discreţiei tale, în acele clipe întotdeauna spui mai mult decât ai vrea.