Josemaría Escrivá Obras
685

Vijelia persecuţiei este bună. — Ce se pierde?... Nu se pierde ceea ce este pierdut. — Când nu smulge arborele din rădăcină — şi arborele Bisericii nu există vânt nici uragan care să-l poată smulge — doar cad ramurile uscate... şi dacă acestea cad, e bine.


686

E adevărat: acea persoană s-a purtat rău cu tine. — Dar tu, nu te-ai purtat şi mai rău cu Dumnezeu?


687

Isuse, pe oriunde ai trecut, n-a rămas nicio inimă indiferentă. - Ori eşti iubit, ori eşti duşmănit.

   Când un bărbat-apostol te urmează, împlinindu-şi datoria, aş putea să mă mir — dacă el este un alt Cristos! — că trezeşte şoapte asemănătoare, de duşmănie sau de afecţiune?


688

Din nou...: că au spus, că au scris... pentru... contra... cu bună şi cu mai puţin bună voinţă...: Reticenţe şi calomnii, panegirice şi ridicări în slăvi...: nerozii şi adevăruri...

   Prostule, prostănacule:! Când tu mergi direct spre ţintă, cu capul şi inima îmbătate de Dumnezeu, ce te interesează geamătul vântului sau cântecul greierului, sau mugetul, sau grohăitul, sau nechezatul?

   Şi apoi... e inevitabil: nu pretinde să pui porţi câmpului.


689

S-au dezlegat limbile şi ai suferit ocări care te-au rănit mai mult pentru că nu le aşteptai.

   Răspunsul tău supranatural trebuie să fie iertarea — şi chiar a cere iertare — şi să foloseşti experienţa pentru a te desprinde de făpturi.


690

Când vor veni suferinţa, dispreţul..., Crucea, va trebui să te gândeşti: ce sunt toate acestea faţă de ceea ce cu adevărat merit?


691

Suferi o mare frământare? — Treci prin greutăţi şi necazuri? Spune, foarte rar, cu nesaţ, această rugăciune puternică şi bărbătească: ”Facă-se, împlinească-se, lăudată şi veşnic preamărită să fie preadreapta şi preabuna Voinţă a lui Dumnezeu asupra a toate cele. — Amin. — Amin“.

   Eu te asigur că vei dobândi pacea.


692

Suferi în această viaţă de aici... care este un vis... scurt. — Bucură-te: pentru că te iubeşte mult Tatăl tău-Dumnezeu şi de nu te împotriveşti, El îţi va da o bună deşteptare, după acest vis urât.


693

Te doare că nu ţi se mulţumeşte pentru favoarea făcută. — Răspunde-mi la aceste două întrebări: te arăţi tu tot atât de recunoscător lui Isus Cristos?... ai fost în stare să faci acea favoare, căutând recunoştinţă pe pământ?


694

Nu ştiu de ce te sperii. — Întotdeauna duşmanii lui Cristos au fost lipsiţi de minte.

   După învierea lui Lazăr, se cuvenea să recunoască şi să mărturisească dumnezeirea lui Isus. — Ei bine, nu: să-l omorâm pe cel ce dă viaţă!, au spus.

   Iar azi, ca ieri.


695

În clipele luptei şi contradicţiei, când poate ”cei buni“ îţi umplu drumul de piedici, înalţă-ţi inima de apostol: ascultă-L pe Isus care vorbeşte despre grăuntele de muştar şi despre aluat. — Şi spune-I: ”Edissere nobis parabolam“ — Explică-mi parabola.

Şi vei simţi bucuria de a contempla victoria viitoare: păsări ale cerului în adăpostul apostolatului tău, acum incipient; şi tot aluatul fermentat.


696

Dacă primeşti frământarea cu teamă, pierzi bucuria şi pacea şi te expui la a nu dobândi niciun câştig spiritual din acea încercare.


697

Evenimentele publice ţi-au impus o izolare voită, care din cauza circumstanţelor poate să fie mai rea decât o temniţă. — Ai suferit o eclipsă de personalitate.

   Nu-ţi mai găseşti câmp de acţiune: egoisme, curiozităţi, neînţelegeri şi şoapte. — Bine; şi ce? Uiţi prea libera ta voinţă şi puterea ta de ”copil“? — Lipsa de frunze şi de flori (de acţiune externă) nu exclude înmulţirea şi acţiunea rădăcinilor (viaţa interioară).

   Munceşte: direcţia lucrurilor se va schimba şi tu vei da mai multe roade şi mai gustoase decât ieri.


698

Te ceartă? — Nu te supăra, cum te sfătuieşte trufia ta. — Gândeşte: ce buni sunt cu mine! Au tăcut la atâtea!


699

Cruce, munci, frământări: le vei avea cât trăieşti. — Pe drumul acesta a fost Cristos şi nu e mai mare discipolul decât Învăţătorul.


700

De acord: întâlneşti multe obstacole în viaţă şi asta te scuză, în parte. — Dar mai şi există înlăuntrul tău o complicitate — ia aminte cu răbdare — pentru care nu văd vreo scuză.


701

N-ai auzit din gura Învăţătorului parabola viţei şi a lăstarilor? — Consolează-te: ţi se cere, pentru că eşti lăstar de viţă care dă rod... şi te curăţă, ”ut fructum plus afferas“ — pentru ca să dai mai mult rod.

   Desigur, acest curăţat doare, este o smulgere. Însă, apoi, ce belşug de fructe, ce maturitate în fapte!


702

Eşti neliniştit. — Ascultă: orice s-ar întâmpla în viaţa ta interioară sau în lumea care te înconjoară, nu uita niciodată că importanţa întâmplărilor sau a persoanelor e foarte relativă. — Calm: lasă timpul să treacă; şi apoi, privind de departe şi fără patimă întâmplările şi oamenii, vei dobândi perspectivă, vei pune fiecare lucru la locul său şi în adevărata lui măsură.

   Dacă vei face aşa, vei fi mai drept şi-ţi vei economisi multe griji.


703

O noapte proastă, într-un han prost. — Aşa se spune că ar fi definit această viaţă pământească Maica Tereza a lui Isus. — Nu-i adevărat că e o comparaţie reuşită?


704

O vizită la vestita mănăstire. — Acea doamnă străină a simţit cum i se înduioşează inima privind sărăcia clădirii: ”Trebuie că duceţi o viaţă foarte grea, nu?“ Şi călugărul, mulţumit, se mărgini să răspundă: ”Călugăr ai vrut să fii, călugăr eşti“.

   Aceasta, pe care cu bucurie am auzit-o de la acel sfânt bărbat, trebuie să ţi-o spun ţie cu durere, când îmi spui că nu eşti fericit.


705

Să te nelinişteşti? — Niciodată: înseamnă să-ţi pierzi pacea.


706

Decădere trupească. — Eşti... la pământ. — Odihneşte-te. Oprește această activitate exterioară. — Consultă medicul. Ascultă şi lasă grijile.

   Vei reveni repede la viaţa ta obişnuită şi dacă eşti fidel, îţi vei îmbunătăţi operele de apostolat.


Anterior Următor