Josemaría Escrivá Obras
118

Sfânta curăţie o dă Dumnezeu când e cerută cu smerenie.


119

Ce frumoasă este sfânta curăţie! Dar nu e sfântă, nici plăcută lui Dumnezeu, dacă o lipsim de iubire.

   Iubirea este sămânţa care va creşte şi va da roade extrem de gustoase dacă e stropită cu apa curăţiei.

   Fără iubire, curăţia e nerodnică, iar apele sale sterile transformă sufletele într-o mlaştină, într-o baltă dezgustătoare, din care ies aburi de trufie.


120

Curăţie? — întreabă unii. Şi surâd. — Sunt tocmai cei ce se căsătoresc având trupul veştejit şi sufletul lipsit de vrajă.

   Vă promit o carte — dacă mă ajută Dumnezeu — care ar putea avea ca titlu: ”Celibat, căsătorie şi curăţie“.


121

E nevoie de o cruciadă a bărbăţiei şi a curăţiei care să stăvilească şi să anuleze lucrarea primitivă a celor care cred că omul este un animal. — Şi această cruciadă este lucrarea voastră.


122

Mulţi trăiesc ca îngeri în mijlocul lumii. — Tu... de ce nu?


123

Când te vei hotărî cu tărie să duci o viaţă curată, castitatea nu va fi pentru tine o povară: va fi coroană a biruinţei.


124

Îmi scriai, medic apostol: ”Ştim cu toţii din experienţă că putem fi caşti, trăind în veghere, cinstind Sfintele Sacramente şi stingând primele mici scântei ale poftei, nelăsând să apară vâlvătaia. Într-adevăr, tocmai printre cei caşti se numără oamenii cei mai integri, sub toate aspectele... Iar în rândul celor lascivi domină timizii, egoiştii, falsificatorii şi nemiloşii, caractere lipsite de virilitate“.


125

Eu aş vrea — mi-ai spus — ca Ioan , adolescentul, să aibă o confidenţă cu mine şi să mă sfătuiască: şi să mă însufleţească să dobândesc curăţia inimii.

   Dacă vrei cu adevărat, spune-i: şi vei avea curaj şi vei avea parte de sfat.


126

Lăcomia este avangarda necurăţiei.


127

Nu-ţi îngădui să stai de vorbă cu pofta dezordonată: dispreţuieşte-o.


128

Pudoarea şi modestia sunt surorile mai mici ale curăţiei.


129

Fără sfânta curăţie nu se poate persevera în apostolat.


130

Îndepărtează-mi, Isuse, această scoarţă slinoasă de putreziciune senzuală care-mi acoperă inima, pentru ca să simt şi să urmez cu uşurinţă atingerile Mângâietorului în sufletul meu.


131

Nu vorbi niciodată, nici măcar pentru a te plânge, despre lucruri sau întâmplări necurate. — Ai grijă, că este o materie mai lipicioasă decât smoala. — Schimbă tema conversaţiei, iar dacă nu este posibil, continuă, vorbind despre necesitatea şi frumuseţea sfintei curăţii, virtute a oamenilor care ştiu cât de mult preţuieşte sufletul lor.


132

Nu avea laşitatea de a fi ”viteaz“: fugi!


133

Sfinţii nu au fost fiinţe diforme; cazuri pe care să le studieze un medic modernist.

   Au fost, sunt normali: din carne, ca a ta. — Şi au învins!


134

Desfrâul, chiar dacă se îmbracă în mătase... — Îţi voi spune când te voi vedea ezitând în faţa ispitei, care-şi ascunde necurăţia cu pretexte de artă, de ştiinţă... de iubire!

   Îţi voi spune, parafrazând un vechi proverb spaniol: ”Desfrâul, de se-mbracă în mătase, tot desfrâu rămâne“.


135

Dacă ai şti cât valorezi!... — Sfântul Paul ţi-o spune: ai fost răscumpărat ”pretio magno“ — cu mare preţ.

   Şi apoi îţi spune: ”Glorificate et portate Deum in corpore vestro“ — Preamăreşte-l pe Dumnezeu şi poartă-l în trupul tău.


136

Când ai căutat tovărăşia unei satisfacţii senzuale... câtă singurătate, apoi!


137

Şi când te gândeşti că pentru o desfătare de o clipă, ce a lăsat în tine drojdie de fiere şi amărăciune, ai pierdut ”drumul“!


138

”Infelix ego homo!, quis me liberabit de corpore mortis hujus?“ — Sărmanul de mine! Cine mă va elibera din acest trup al morţii? Astfel strigă Sfântul Paul. — Curaj: şi el lupta.


139

În clipa ispitei, gândeşte-te la Iubirea care te aşteaptă în cer: încurajează virtutea speranţei, care nu e lipsă de generozitate.


140

Nu te îngrijora, fie ce-o fi, câtă vreme nu consimţi. — Căci doar voinţa poate deschide poarta inimii şi introduce în ea acele lucruri execrabile.


141

În sufletul tău parcă auzi efectiv ”această prejudecată religioasă!“… — Şi apoi, apărarea elocventă a tuturor mizeriilor bietei noastre cărni decăzute: ”drepturile ei!“

   Când ţi se întâmplă aceasta, spune-i duşmanului că există lege naturală şi lege a lui Dumnezeu... şi Dumnezeu! — Dar şi iad.


142

”Domine!“ — Doamne! — ”si vis, potes me mundare“ — dacă vrei, mă poţi vindeca.

   — Ce frumoasă rugăciune, pe care să o spui de multe ori cu credinţa bietului lepros, când ţi se va întâmpla ceea ce Dumnezeu şi tu şi eu ştim! — Nu după mult timp vei simţi răspunsul Învăţătorului: ”Volo, mundare!“ — Vreau, fii curat!


143

Pentru a-şi apăra curăţia, Sfântul Francisc de Assisi s-a rostogolit în zăpadă, Sfântul Benedict s-a aruncat într-un mărăciniş, Sfântul Bernard s-a scufundat într-un lac îngheţat. — Tu ce ai făcut?


144

Curăţia desăvârşită a întregii vieţi a lui Ioan îl întăreşte în faţa Crucii. — Ceilalţi apostoli fug de pe Golgota; el, împreună cu Mama lui Cristos, rămâne.

   — Nu uita: curăţia fortifică, întăreşte caracterul.


145

Frontul Madridului. Vreo douăzeci de ofiţeri în nobilă şi veselă camaraderie. Se aude un cântec, apoi altul şi altul.

   Tânărului locotenent cu mustaţa neagră i-a fost îndeajuns să-l asculte pe primul:

Inimi împărţite

Mie nu-mi plac

Şi de-o dau pe a mea

Întreagă o dau.

   ”Ce rezistenţă să-mi dau inima întreagă!“ — Şi a izvorât rugăciunea, curgând în vad blând şi cuprinzător.


Anterior Următor