Josemaría Escrivá Obras
902

De ce nu te dăruieşti lui Dumnezeu odată..., cu adevărat..., acum!?


903

Dacă-ţi vezi limpede drumul, urmează-l. — De ce nu te lepezi de laşitatea care te ţine în loc?


904

”Mergeţi şi propovăduiţi Evanghelia... Eu voi fi cu voi...“ — Aceasta a spus-o Isus... şi ţi-a spus-o ţie.


905

Avântul patriotic — lăudabil — îi face pe mulţi oameni să facă din viaţa lor un ”serviciu“, o ”miliţie“. — Nu uita că şi Cristos are ”miliţii“ şi lume aleasă în ”serviciul“ Lui.


906

”Et regni ejus non erit finis“ — Împărăţia Sa nu va avea sfârşit!

   Nu te bucuri că lucrezi pentru o asemenea domnie?


907

”Nesciebatis quia in his quae Patris mei sunt oportet me esse?“ — Nu ştiaţi că trebuie să fiu întru cele ale Tatălui Meu?“

   Răspunsul lui Isus adolescent. Şi răspuns dat unei mame, ca Mama Lui, care de trei zile Îl caută, crezându-L pierdut. — Răspuns care se completează cu acele alte cuvinte ale lui Cristos, pe care le transcrie Sfântul Matei: ”Cel ce-şi iubeşte mama şi tatăl mai presus de mine, nu este vrednic de mine“.


908

Este prea simplistă judecata ta atunci când cântăreşti valoarea operelor de apostolat, după ceea ce se vede. — Cu acest criteriu, vei prefera un chintal de cărbuni unui pumn de diamante.


909

Acum, că te-ai dăruit, cere-I o viaţă nouă şi o ”pecete“ care să întărească autenticitatea misiunii tale de om al lui Dumnezeu.


910

Idealul tău, chemarea ta este... o nebunie. — Şi ceilalţi — prietenii tăi, fraţii tăi — nişte nebuni...

   N-ai auzit acest strigăt, vreodată, în adâncul inimii? — Răspunde-i cu hotărâre că-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru onoarea de a aparţine ”casei de nebuni“.


911

Îmi scrii: ”Dorinţa atât de mare pe care o avem cu toţii ca «asta» să avanseze şi să crească, se pare că se va transforma în nerăbdare. Când, oare, va sări în aer, când se va sfărâma... când, oare, lumea va fi a noastră?“

   Şi adaugi: ”Dorinţa nu va fi inutilă dacă prin ea putem să-l «constrângem», să-l inoportunăm pe Domnul: atunci, ne vom fi câştigat formidabil de bine timpul“.


912

Îmi explic suferinţa ta, atunci când, obligat să fii inactiv, te gândeşti la misiunea ce trebuie îndeplinită. — Inima nu-ţi încape între hotarele lumii şi trebuie să se plieze... pe o muncă oficială minusculă.

   Dar, pentru când lăsăm acel ”fiat“?...


913

Nu te îndoi: vocaţia ta este cel mai mare har pe care ţi l-a putut da Dumnezeu. — Mulţumeşte-I.


914

Cât de trist este să vezi aceste mulţimi — de sus, de jos şi de mijloc — fără ideal! — Produc impresia că nu ştiu că au un suflet: sunt... cete, turme... hoarde.

   Isuse: noi, cu ajutorul Iubirii tale Milostive, vom transforma ceata în trupă, turma în armată... şi din hoarde îi vom extrage, purificaţi, pe cei ce nu mai vor să trăiască în josnicie.


915

Operele lui Dumnezeu nu sunt nici pârghii, nici trambuline.


916

Doamne, dă-ne acea nebunie lipicioasă, care să-i câştige pe cei mulţi, pentru apostolatul tău.


917

”Nonne cor nostrum ardens erat in nobis, dum loqueretur in via?“ — Oare nu ardea în noi inima când ne vorbea pe drum?

   Aceste cuvinte ale ucenicilor din Emaus, dacă eşti apostol, ar fi trebuit să vină spontan pe buzele colegilor tăi de serviciu, după ce te-au întâlnit pe drumul vieţii lor.


918

Du-te la apostolat pentru a da tot, fără a căuta în schimb, nimic pământesc.


919

Vrând să-i fii apostol, Domnul ţi-a amintit — ca să nu uiţi niciodată — că eşti ”Fiu al lui Dumnezeu“.


920

Fiecare dintre voi trebuie să caute a fi un apostol de apostoli.


921

Tu eşti sarea , suflete de apostol. — ”Bonum est sal“ — sarea este bună, se citeşte în Sfânta Evanghelie, ”si autem sal evanuerit“ — dar dacă sarea devine searbădă..., nu serveşte la nimic, nici pământului, nici bălegarului; se aruncă, fiind inutilă.

   Tu eşti sarea, suflete de apostol. — Dar dacă devii searbăd...


922

Fiule: dacă-ţi iubeşti apostolatul, fii sigur că îl iubeşti pe Dumnezeu.


923

În ziua în care îl vei ”simţi“ bine, apostolatul tău îţi va fi ca o platoşă în care se vor toci toate capcanele duşmanilor tăi de pe pământ şi din iad.


924

Cere-I mereu stăruinţă pentru tine şi pentru colegii tăi de apostolat, căci duşmanul nostru, diavolul, ştie prea bine că voi sunteţi marii lui adversari... şi dacă unul dintre voi cade, ce satisfacţie pentru el!


925

Aşa după cum călugării statornici ostenesc să afle cum trăiau primii fraţi ai ordinului sau congregaţiei lor pentru ca să-i poată imita, tot astfel tu — cavalere creştin — caută să cunoşti şi să imiţi viaţa ucenicilor lui Isus, care i-au întâlnit pe Petru, Paul, Ioan şi aproape au fost martori ai Morţii şi Învierii Învăţătorului.


926

Mă întrebi... şi-ţi răspund: desăvârşirea ta este în a trăi desăvârşit, în locul, serviciul şi gradul în care Dumnezeu să te aşeze, prin mijlocirea autorităţii.


927

Rugaţi-vă unii pentru alţii. — Că unul slăbeşte?... Că celălalt?...

   Continuaţi să vă rugaţi, fără să vă pierdeţi liniştea. — Se duc? Se vor pierde?... Domnul v-a numărat din veşnicie!


928

Ai dreptate. — De pe culme — îmi scrii — din tot ce se zăreşte — şi e o rază de mulţi kilometri —, nu se percepe nicio câmpie: în spatele fiecărui munte, un altul. Dacă, pe alocuri, peisajul pare mai dulce, ridicându-se ceaţa, apare un şir de munţi care era ascuns.

   Aşa este, aşa trebuie să fie orizontul apostolatului tău: trebuie să străbaţi lumea. Dar nu există drumuri bătute pentru voi... Le veţi croi, peste munţi, cu proprii voştri paşi.


Anterior Următor