Apostolul

Crucea pe pieptul tău?… Bine. Dar… Crucea pe umerii tăi, Crucea în carnea ta, Crucea în inteligenţa ta. — Aşa vei trăi prin Cristos, cu Cristos şi în Cristos: doar aşa vei fi apostol.

Suflet de apostol: mai întâi, tu. — A spus Domnul prin gura Sfântului Matei: „Mulţi îmi vor spune în ziua judecăţii: Doamne!, Doamne!, nu am profeţit în numele tău, nu am alungat diavoli în numele tău şi nu am făcut atâtea minuni în numele tău? Atunci le voi răspunde: niciodată nu v-am cunoscut ca ai mei; depărtaţi-vă de la mine cei ce săvârşiţi fărădelegea“.

   Numai de nu s-ar întâmpla — cum spune Sfântul Paul — ca după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu respins.

Geniul militar al Sfântului Ignaţiu ni-l prezintă pe Satana chemând nenumăraţi diavoli pe care-i împrăştie peste state, provincii, oraşe şi locuri, după ce le-a ţinut o „predică“ în care-i îndeamnă să arunce fiare şi lanţuri, încât să nu lase pe nimeni în mod special nelegat…

   Mi-ai spus că vrei să fii conducător: şi… la ce serveşte un conducător înlănţuit?

Uite: apostolii, cu toate micimile lor patente şi netăgăduite, erau sinceri, simpli…, deschişi.

   Şi tu ai slăbiciuni patente şi de netăgăduit. — Ar fi bine să nu-ţi lipsească simplitatea.

Se povesteşte despre un suflet că, spunându-I Domnului în rugăciune, „Isuse, te iubesc“, a auzit din cer acest răspuns: „Faptele sunt iubire, şi nu bunele intenţii“ (1).

   Gândeşte-te dacă nu cumva şi tu meriţi acest afectuos reproş.

(1) Proverb spaniol — „obras son amores y no buenas razones“ — echivalent cu „numai cu vorba nu se face ciorba“.

Zelul este o nebunie divină de apostol, pe care ţi-o doresc, şi are aceste simptome: setea de a-l întâlni pe Învăţător; grija constantă pentru suflete; stăruinţa pe care nimic nu o poate abate.

Nu te culca pe lauri. — Dacă, omeneşte vorbind, această atitudine este incomodă şi puţin elegantă, ce se va întâmpla când laurii — ca acum — nu vor fi ai tăi, ci ai lui Dumnezeu?

La apostolat, te vei supune, te vei nimici: nu-ţi vei impune punctul de vedere personal.

Nu fiţi niciodată bărbaţi sau femei de multă acţiune şi puţină rugăciune.

Caută să trăieşti în aşa fel încât să ştii să te lipseşti singur de înlesnirile şi bunăstarea pe care nu le-ai vedea cu ochi buni în obiceiurile altor oameni ai lui Dumnezeu.

   Gândeşte-te că eşti bobul de grâu din Evanghelie. — Dacă nu te îngropi şi nu mori, nu vor exista roade.

Fiţi bărbaţi şi femei din lume, dar nu fiţi bărbaţi şi femei lumeşti.

Nu uitaţi că unitatea este simptomul vieţii: a se dezbina înseamnă putreziciune, semn sigur de a fi un cadavru.

A asculta…, drum sigur. — A asculta orbeşte de superior…, drum de sfinţire. — A asculta în apostolatul tău…, unicul drum: pentru că spiritul dintr-o operă a lui Dumnezeu trebuie să fie a asculta ori a pleca.

Ia aminte, fiule, că nu eşti doar un suflet care se uneşte cu alte suflete pentru a face un lucru bun.

   Asta e mult…, dar e puţin. — Eşti apostolul care împlineşte o poruncă imperativă a lui Cristos.

Fie ca întâlnindu-te, să nu se poată exclama ceea ce pe bună dreptate striga o anumită persoană: „De onorabili sunt sătul până aici…“ Şi făcea semn: până peste cap.

Trebuie să le oferi altora Iubire de Dumnezeu şi zel pentru suflete, ca la rândul lor să le transmită focul multor altora, care se află în planul al treilea, şi fiecare dintre aceştia din urmă colegilor de serviciu.

   De câte calorii spirituale ai nevoie! — Şi ce mare ţi-e răspunderea dacă te răceşti!, şi — nu vreau să mă gândesc — ce crimă îngrozitoare ar însemna să dai exemplu rău!

Rea dispoziţie este aceea de a asculta cuvântul lui Dumnezeu cu spirit critic.

Dacă vreţi să vă dăruiţi lui Dumnezeu în lume, înainte de a fi savanţi — ele nu au nevoie să fie savante: suficient să fie prudente — trebuie să fiţi spirituali, foarte uniţi cu Domnul prin rugăciune: trebuie să purtaţi o mantie invizibilă, care să acopere toate şi pe fiecare din simţurile şi potenţele voastre: rugăciune, rugăciune şi rugăciune; ispăşire, ispăşire şi iar ispăşire.

Te uimeşte că am aprobat lipsa de „uniformitate“ în acest apostolat în care lucrezi. Şi ţi-am spus: unitate şi varietate. — Trebuie să fiţi tot atât de diferiţi cum sunt sfinţii din cer, căci fiecare îşi are trăsăturile personale cu totul speciale. — Şi, de asemenea, în acord atât de mare unii cu alţii, precum sfinţii, care nu ar fi sfinţi dacă fiecare din ei nu s-ar fi identificat cu Cristos.

Tu, fiu predilect al lui Dumnezeu, simte şi trăieşte frăţietatea, dar fără familiarităţi.

A aspira la posturi de conducere în operele de apostolat este un lucru nefolositor în această viaţă, iar pentru cealaltă Viaţă este un pericol.

   Dacă Dumnezeu vrea, te vor chema. — Şi atunci, va trebui să primeşti. — Dar nu uita că oriunde te afli poţi şi trebuie să te sfinţeşti, căci de aceea ai venit.

Dacă crezi că lucrând pentru Cristos însărcinările sunt altceva decât sarcini, câte amărăciuni te aşteaptă!

A fi în fruntea unei opere de apostolat înseamnă să fii pregătit să suferi tot, de la toţi, cu nesfârşită dragoste.

În munca de apostolat nu se poate ierta neascultarea, nici duplicitatea. — Ţine cont că simplitatea nu înseamnă nici imprudenţă, nici indiscreţie.

Ai obligaţia de a te ruga şi de a te sacrifica pentru persoana şi pentru intenţiile „celui din fruntea“ organizaţiei tale de apostolat. — Dacă eşti neglijent în împlinirea acestei datorii, mă faci să cred că-ţi lipseşte entuziasmul pentru drumul tău.

Sporeşte-ţi la maximum respectul faţă de superior când te consultă şi trebuie să-i contrazici opiniile. — Şi niciodată să nu-l contrazici în faţa subalternilor săi, chiar dacă nu are dreptate.

În opera ta de apostolat, nu-ţi fie teamă de duşmanii din afară, oricât de mare ar fi puterea lor. — Duşmanul impunător este acesta: lipsa ta de „filiaţiune“ şi lipsa ta de „fraternitate“.

Înţeleg bine că te distrează dispreţul — chiar dacă vine din partea unor duşmani puternici — atâta timp cât te simţi unit cu Dumnezeu şi cu fraţii tăi de apostolat. — Ce-ţi pasă!

Adesea compar munca de apostolat cu o maşină: roţi dinţate, pistoane, ventiluri, şuruburi…

   Dar iubirea — iubirea ta — este lubrifiantul.

Renunţă la acest „aer de suficienţă“ care îndepărtează de sufletul tău sufletele celor ce se apropie de tine. — Ascultă. Şi vorbeşte cu simplitate: doar astfel va creşte în volum şi rodnicie munca ta de apostolat.

Dispreţul şi persecuţia sunt binecuvântate dovezi de predilecţie divină, dar nu există mai frumoasă dovadă şi semn al predilecţiei decât aceasta: a trece neobservaţi.